Ca terapeut de cuplu, am înțeles că una din responsabilitățile mele este să duc torța speranței, pe care partenerii de cuplu nu o pot simți în perioadele lor grele. Această imagine o port cu mine și în terapiile individuale, unde observ tot mai mult rezistența clienților de a-și îndrepta atenția către posibilitate, apreciere ori recunoștință.
Are sens ca în prezent să ne fie tot mai greu să acceptăm sau să vedem și lucrurile bune care-și fac loc în viața noastră de zi cu zi; tocmai pentru că, în ultimii ani, am fost nevoiți să tolerăm incertitudinea, frica, anxietatea, într-un final ajungând să ne obișnuim cu predictibilitatea spre negativ și gândirea catastrofică. Uitându-mă la toate astea, mă întreb dacă speranța a devenit periculoasă. La această întrebare te invit să căutăm împreună răspunsuri.
Speranța e pentru cei naivi?
Întâlnim de multe ori asocierea dintre speranță și naivitate, lipsa experienței de viață, optimism neîntemeiat sau chiar ignoranță. Ei bine, ca mai toate lucrurile din viață, mereu este mai mult decât se vede la suprafață. Iar asta este valabil și în cazul speranței. Elissa Epel, cercetătoare în domeniul stresului, numește speranța fundamentul rezilienței la stres. Tot în urma studiilor sale, ea subliniază faptul că a fi în viață în zilele noastre presupune că avem parte de dureri și suferințe din cauza schimbărilor și pierderilor din societate. Îmi închipui și că speranța poate să pară un concept pe cât de ușor de trecut cu vederea, pe atât de complex. Prin urmare, te invit să te gândești la aceasta așa cum o face Esther Perel: „Speranța vine din recunoașterea faptului că întunericul și lumina sunt împletite și, în cele mai multe cazuri, inseparabile“.
Dacă privim speranța din acest unghi, putem să o vedem asemeni unui balsam pentru aceia dintre noi care se confruntă în mod regulat cu anxietatea, cu negativitatea sau cu nesiguranța, contracarând anticiparea negativă și ajutându-ne să ne simțim puțin mai bine. Singura problemă cu speranța, în urma observațiilor mele, este că poate fi privită cu foarte multă îndoială și neîncredere. Tocmai acest mod de relaționare cu speranța îi subestimează beneficiile și înzestrează cu mai multă încredere gândirea catastrofală, anxietatea, reflexul de a ne concentra pe ce nu merge bine.
Dacă ceea ce îmi doresc nu se întâmplă?
Dacă ne raportăm la speranță ca la o dorință lansată în univers, e ca și cum am intra într-un joc de noroc și astfel ea va deveni periculoasă. Astfel că tot mai mulți dintre noi alegem să ne punem bazele siguranței în adoptarea perspectivei negative, ca într-o armură: „Dacă anticipez ce va merge prost, voi fi mai pregătit pentru ceea ce urmează. Dacă văd ce urmează, nu voi fi rănit!“. Acest mod de a ne proteja, din păcate, (ne) asigură doar că nimic nu se va schimba.
În acest context, poate că putem încerca să accesăm acele definiții mai vechi ale speranței, lăsând deoparte conceptul de dorință, pentru a cultiva ideea de încredere. În această notă merge și psihoterapeuta Julia Samuel, care spune că: „Speranța nu este doar un sentiment, ci mai degrabă un plan realist“. Acest plan susținut de încrederea că poți face ca lucrurile să se întâmple. Provocarea, desigur, este de fapt realizarea planului.
Ca să cultivăm această perspectivă pozitivă într-o lume în care adesea ne întrebăm unde oare ne îndreptăm, cred că este important să facem diferența între speranța pasivă și cea activă. Speranța pasivă este lipsită de substanță, este asemenea unui vis fără direcție, intenție sau motivație și e presărată cu eșec. Pe de altă parte, speranța activă este o atitudine bazată pe încrederea în propriile resurse ce vin din experiențele avute de-a lungul vieții de a depăși adversitatea și de a supraviețui riscurilor și momentelor dificile.
Pentru mine, o bună împrietenire cu speranța activă a fost întâlnirea cu volumul Alegerea de Edith Eva Eger și citatele lui Victor Frankl. Deși acestea sunt resurse care pot fi de folos în practicarea speranței active, îți aduc în prim plan și o serie de #PsihoDescoperiri.
1. De la minte la corp
℗PUBLICITATE
Până acum am vorbit despre speranță ca despre un concept, însă este atât de important să dobândim și o experiență fizică a speranței, pentru a ne activa motivația și dorința de a o antrena. Dă-ți voie să treci prin următoarele întrebări și să observi cum se simt în corp atunci când le pui în practică:
- Un mod prin care eu simt că sunt mai aproape de a înțelege cu corpul speranța sunt piesele artistei Adele. Care este melodia care-ți ridică ție moralul sau te energizează? (ascult-o și identifică senzațiile din corp pe care le asociezi cu încrederea, siguranța, energia).
- Care este citatul pe care, atunci când îl citești, te inspiră? Pentru mine, cu siguranță, sunt cele ale autoarei și cercetătoarei Brené Brown.
- Ce te-a făcut să te simți susținut sau împuternicit în momentele dificile din viața ta?
- Există o persoană în viața ta alături de care simți încrederea că totul e posibil? Gândește-te la ea și observă senzațiile corporale.
2. Momentele dificile pot fi o resursă
Atunci când lucrurile nu merg exact așa cum am sperat, este important să ne flexibilizăm și să facem un exercițiu conștient în a ne reaminti că ne-am confruntat cu disconfortul, durerea și dezamăgirea în trecut și că am scos-o cumva la capăt. Prin urmare, acordă-ți timp pentru a reflecta asupra momentelor provocatoare din trecut și notează-le. Poți extinde această călătorie a reamintirilor către istoria familiei de origine, explorând poveștile de adversitate. După ce le notezi mai detaliat, te poți întoarce să le recitești în momentele în care simți că ai nevoie de o doză de speranță și încredere că și tu vei supraviețui greutăților cu care te confrunți.
3. Exersează speranța activă
În discursurile sale, aceeași Brené Brown descrie speranța ca pe un plan, cu substanță și intenție. Nu-ți imagina că planificarea speranței arată ca o agendă cu date și ore, căci asta s-ar putea să te facă să simți mai degrabă o senzație de copleșire sau de presiune.
Poți începe un astfel de plan prin a-ți acorda câteva minute în care să te așezi confortabil și să te gândești la o problemă cu care te confrunți. Un exemplu bun este subiectul articolului de luna trecută: „Mă simt singur(ă)“. Apoi formulează o speranță legată de asta: „Sper să-mi fac prieteni la vârsta adultă“.
Acum, imaginează-ți cum ar putea arăta acest scenariu în care ai prieteniile la care speri:
- Ce faceți împreună?
- Cum vă simțiți?
- Care este un aspect al acestei imagerii pe care te poți concentra și în jurul căruia poți concepe un plan în realitate?
- Ce ai putea să faci pentru ca această imagerie să devină realitate?
- Găsește o acțiune concretă în această imagerie și aplic-o în realitate.
Atât pentru luna aceasta, sper să te ajute #PsihoDescoperirile prezentate și, oricât de grea ar fi viața, să găsești calea spre speranță și iubire, să te încrezi în bine și să îndrăznești să faci loc în viața ta pentru creștere și transformare.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
