Trăim 24/7 în online și ajungem să ne bucurăm și să ne amintim din ce în ce mai puțin de cum eram în offline, în urmă cu doar câteva luni. Ne dezlipim cu greu ochii din ecranele gadgeturilor noastre și devenim irascibili atunci când acestea nu mai funcționează ori se descarcă în momente neprielnice.
Cu siguranță nu ne-am fi așteptat, în urmă cu câteva luni, ca această perioadă a lucrului de la distanță să se prelungească atât de mult sau, cel puțin, ne plăcea să credem că vom reveni la vechile cutume în scurtă vreme – însă, dincolo de aspectele pozitive (printre care amintim eliminarea navetei casă – loc de muncă și viceversa, precum și stresul vestimentar sau construirea unor obiceiuri sănătoase), unul dintre cele mai pregnante minusuri îl reprezintă, fără echivoc, singurătatea – deși am putea aprecia că, teoretic, suntem mai aproape unii de ceilalți mai mult ca niciodată: la un simplu click distanță.
Dar nu este niciun secret că, în fapt, chiar dacă avem mii de prieteni pe rețelele de socializare, în realitate ajungem să numărăm doar câteva persoane ce se încadrează în adevăratul sens al cuvântului „prieten“. Iar asta pentru că amicițiile nu se mai bazează pe un fundament solid, pe principii și alegeri, ci se realizează prin apăsarea unui simplu buton, așa cum și „dezprietenirea“ se realizează pe aceeași rețetă enunțată anterior. Iar acest șablon poate fi aplicat, cu brio, și la locul de muncă.
Am învățat să ne împrietenim cu tehnologia, am devenit experți în Zoom, ne-am supărat atunci când conexiunea nu era la nivelul dorit și ne-am bucurat atunci când ne-am „întâlnit“, virtual, colegii.
Însă în același timp am simțit că energia lor nu mai era la aceleași cote cum se întâmpla în perioadele în care împărțeam unii cu ceilalți timpul, spațiul, prânzul și proiectele.
Nu mai vorbim despre faptul că, dincolo de schimbul de energie dintre oameni, ce ne lipsește, cu adevărat, este atingerea. Fie că vorbim de o atingere amicală, de o îmbrățișare sau de o bătaie pe umăr atunci când ne este greu, atingerea ne influențează fizicul și psihicul mult mai puternic decât ne-am putea imagina.
Un alt efect negativ al distanțării sociale este, potrivit site-ului stylist.co.uk, scăderea considerabilă a motivației personale, odată cu lucrul de acasă, din cauza lipsei de contact interpersonal. Iar asta pentru că prezența altor persoane în același birou ambiționează, stârnește și dezvoltă creativitatea, oricât de mult am nega acest lucru.
℗PUBLICITATE
Mergând mai în detaliu, conform unor cercetări efectuate de Totaljobs (Marea Britanie), 46% dintre angajații din UK s-au confruntat cu singurătatea de când lucrează în sistem remote, cea mai afectată categorie fiind reprezentată de către femei și tineri (cu vârste cuprinse între 18 și 38 ani).
Chiar și așa, suntem destul de rezervați să discutăm despre ceea ce simțim și ce ne deranjează în tot acest context. Potrivit studiului, se arată că doar unul din zece angajați au discutat cu colegii lor despre solitudinea pe care o resimt.
Și, deși în astfel de condiții este extrem de important și recomandat să ne deschidem sufletele cât se poate de răspicat în fața oamenilor de încredere și să discutăm fără perdea despre ceea ce simțim și despre cum percepem toate aceste stări (tocmai pentru a mai atenua din senzațiile pe care le avem), la nivel uman nu prea dăm dovadă de curaj în acest sens.
Ce putem face pentru a ne fi mai bine?
Specialiștii ne recomandă să ne împrietenim cu emoțiile pe care le resimțim zi de zi, întrucât nu este deloc facil să acceptăm că, deodată, locuința a devenit și birou, și spațiu de joacă, și zonă de relaxare, dar și școală; practic, o scenografie in care actorii sunt distribuiți în aceleași roluri, dar cu decoruri neschimbate. Existența unui număr apreciabil de elemente distorsionante face ca echilibrul să își facă loc mai greu. Însă nu este imposibil, dacă ținem cont de câteva sfaturi ale specialiștilor: menținerea unui program și a unei liste riguros întocmite, planificarea unor binemeritate pauze sau eliminarea elementelor distractive (pe cât posibil).
Psihologul și psihoterapeutul relațional Gáspár György ne recomandă: „Rutina este importantă pentru că-i oferă creierului nostru predictibilitate, dar dincolo de aceasta noi avem nevoie de contacte interumane. Nu suntem făcuți pentru a trăi în izolare, de aceea este esențial, chiar dacă ne-am mutat serviciul acasă, să avem constant ieșiri în care să ne vedem cu persoane alături de care ne face plăcere să ne petrecem timpul. S-ar putea să fie și oameni care consideră că astfel de expun unor riscuri, ceea ce probabil că așa și este, dar să nu uităm că însingurarea este cel mai serios factor de mortalitate prematură – acesta depășește consumul de substanțe, obezitatea și inclusiv poluarea. Avem nevoie să învățăm să relaționăm cu «tribul nostru» într-o manieră definită de siguranță. Cu alte cuvinte, soluția nu este izolarea definitivă, până la găsirea unui vaccin sau a unui tratament, ci relaționarea sigură.“
Însă dincolo de toate acestea, este extrem de important să conștientizăm că nu suntem singuri în tot acest carusel al stărilor emoționale. Traversăm o situație nemaiîntâlnită, dar pe acest „câmp de luptă“ suntem toți, fără echivoc, soldați. Dacă, totuși, simțim că suntem copleșiți de toate rolurile pe care le jucăm pe scena vieții, este la fel de necesar să înțelegem că putem cere ajutorul unui specialist care ne poate fi alături în acest demers anevoios.
Nu știm cu exactitate cât vom mai lucra de acasă, dar ceea ce știm cu precizie este că sănătatea (cea fizică și, în egală măsură, cea psihică) are prioritate și merită toată atenția noastră, indiferent de vreme și vremuri.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
