Să fiu mamă a fost pentru mine la fel de natural ca meseria de astronaut. Acest singur fapt ar trebui să inspire încredere. Cine vrea să citească ceva scris de o mamă arogantă? Cine navighează prin aceste ape fără efort? Cine adoră să îmbrace iarna cu o salopetă de fâș un copil care dă din mâini și din picioare? Sau cine are ochii întotdeauna strălucitori când răspunde la întrebarea „Cu ce te ocupi?“ spunând „Sunt mamă“? Eu nu am răspuns afirmativ la niciuna dintre chestiunile anterior enumerate, prin urmare sunt perfect potrivită să împărtășesc o experiență onestă și o logică de bun-simț referitor la ce anume înseamnă să fii mamă și cum ne transformă asta (pe noi și relațiile noastre), pe dinăuntru și pe dinafară.
După ce, inițial, m-am decis să scriu o carte despre parenting, am schimbat macazul pe parcurs. S-a întâmplat cam așa: am tot scris veselă vreme de câteva luni, până când m-am hotărât să vizitez una dintre acele librării gigantice cu trei etaje, care sunt la fel de mari și de copleșitoare ca Bloomingsdale’s. M-am îndreptat cu vitejie spre raionul de parenting. Orice autor care se hotărăște să scrie o carte despre un domeniu anume e obligat să răsfoiască alte lucrări scrise pe aceeași temă, chiar dacă investigația e descurajantă.
Mă temeam că voi găsi o carte exact ca cea pe care o scriam eu – ceva la fel de improbabil ca a intra în pielea altei mame care are copii exact ca ai mei. Dar autorii, ca și mamele, se tem de orice, deci nu mi-am putut stăpâni palpitațiile și ușoara amețeală pe măsură ce mă apropiam de secțiunea intitulată „Naștere/Educație/Parenting“.
De fapt, am renegat întregul gen literar al cărților de parenting atunci când s-a născut primul meu fiu, din motive pe care le voi explica mai târziu. Deși m-am ținut la zi cu literatura de specialitate despre creșterea copiilor, n-am urmărit cărțile pentru publicul larg vreme de vreo douăzeci de ani. Acum observ că s-au înmulțit frenetic. Câteva mii de cărți umplu secțiunea de parenting, pentru a le ajuta pe mame să treacă prin sarcină și naștere și alăptare, iar apoi pentru a instrui părinții cum să procedeze pe mai departe.
Ok, exagerez, dar erau acolo mai multe cărți decât putea orice părinte să citească – și, după asta, să-i mai rămână timp de petrecut și cu copilul său. Înviorător, cărțile de educație se axează acum pe un „parenting bun“, prin contrast cu mai restrânsa noțiune de „maternitate bună“. Dar cărți despre parenting dintr-un perete într-altul? Ar fi mai ușor să faci ori să adopți un alt copil, decât să parcurgi fie măcar și o fracțiune din aceste volume.
Chiar voiam să adaug încă o carte despre cum să fii părinte, pe piața deja saturată? Probabil că s-au spus destule. Însă după ce am examinat conținutul acestei librării și al altora, nu m-am putut abține să observ că o tăcere evidentă înconjura însuși subiectul maternității. Ceea ce înseamnă că am găsit prea puține despre experiența mamei privind meseria de mamă și despre felul în care viața și relațiile ei s-au schimbat și au evoluat datorită maternității. Deci, în loc de o carte despre cum să fii părinte, m-am decis să scriu despre cum e să fii mamă – ce face maternitatea din noi și cum o simțim din interior – o carte scrisă din dubla mea perspectivă: de mamă și de psiholog.
℗PUBLICITATE
Când am început lucrul la cartea Confesiunile unei mame imperfecte, aveam un fiu la liceu și altul la colegiu. Doi ani mai târziu, am completat proiectul și din perspectiva avansată a unui cuib proaspăt golit. Am apreciat oportunitatea de a arunca o privire retrospectivă asupra experienței mele complexe de mamă și nu am ezitat să împărtășesc altora ce-a fost mai bun, dar și mai rău, în ea.
Cititorii care mă cunosc din cartea Dansul Furiei sau din alte lucrări ale mele ar putea fi surprinși să afle că m-am purtat atât de rău cu propriii copii. Dar sper că franchețea mea va ajuta proaspetele și viitoarele mămici să se pregătească pentru ceea ce le așteaptă de acum înainte, astfel încât să se simtă mai puțin singure când vine vorba să înțeleagă această experiență copleșitoare. Așa cum scria Christina Baker Kline în cartea ei, Child of Mine, mamele care abia au născut tânjesc să audă vocile altor mame vorbindu-le, confirmând că nu sunt nebune și nici singure.
Această nevoie nu e mai puțin imperioasă decât cea a femeilor ai căror copii, ca și în cazul meu, nu mai sunt mici. Indiferent dacă puștiul sau puștoaica ta numără 2 sau 20 de ani, e posibil să te uiți înapoi judecând viața ta de părinte cu asprime, conchizând că n-ai procedat corect. Dacă te încadrezi în această categorie, sper că vei găsi în aceste pagini o confirmare pentru uluitoarea varietate de sentimente pe care le traversează mamele. Și sper că te vei simți mai puțin încătușată de vinovăție, anxietate și reproșuri neproductive.
Există nenumărate feluri de mame, numeroase tipuri de familii și nesfârșite probleme și provocări pe care o mamă le poate întâmpina. Această carte nu încearcă să le includă pe toate. Experiența fiecărei mame este atât universală, cât și unică. Și nicio călătorie pe incertul teritoriu al educației nu seamănă cu alta. Kline o cita pe Gloria Steinem, care punea problema astfel: „Poate că împărtășim istorii de viață cam în același spirit cu care exploratorii își făceau cunoscute hărțile, în speranța de a-și sprijini unul altuia călătoriile, știind că – totuși – călătoria pe care o va face fiecare va fi una personală.“
Desigur, m-am încurcat în cel mai bun sfat părintesc pe care l-am dat. După 25 de ani în care am încercat să-i ajut pe oameni să-și rezolve problemele, cu greu mă pot opri acum. Nu numai că-mi place să dau sfaturi, dar mă și bazez pe sfaturile altora. Unii oameni preferă să se descurce singuri. Nu și eu. Cred că ne aflăm pe această lume ca să ne ajutăm unii pe alții și – mai ales după ce apar copiii – avem nevoie de tot ajutorul pe care-l putem primi.”
Citește întrega carte pentru a descoperi ce se ascunde dincolo de perfecțiune în parenting, comandă-ți una dintre cele mai apreciate cărți despre maternitate din toate timpurile.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
