Skip to content

Vacanța de vară – dincolo de relaxare, plimbări și lectură – reprezintă și perioada în care mulți dintre noi cheltuim excesiv. Când planificăm o vacanță, fără să avem și o strategie de gestionare a bugetului, riscăm să cădem în plasa diverselor „ocazii“ sau capcane, care atrag după ele dificultăți financiare.

Aceste obiceiuri, adesea inconștiente, pot duce la îndatorare și un stres financiar (care pot persista mult timp după terminarea vacanței). Este important să recunoaștem și să conștientizăm capcanele cheltuielilor neplanificate și să luăm măsuri pentru a le evita, exersându-ne astfel inteligența financiară.

Adevărul adevărat este că gestionarea cheltuielilor din timpul vacanței necesită adoptarea unor obiceiuri propice pe tot parcursul anului. Ideal ar fi să ne exercităm permanent controlul cheltuielilor, nu doar cu o lună înainte sau în timpul vacanței, pentru a ne bucura de bunăstarea financiară și pentru a dezvolta o relaționare conștientă cu banii.

Strategii accesibile pentru a trece cu bine peste vacanța de vară și pentru a nu suferi de pe urma cheltuielilor neprevăzute

  1. Stabilește-ți o limită de buget

Atunci când bugetul este limitat, lista cu cele mai importante cheltuieli din timpul vacanței este crucială. Transportul și cazarea sunt, de cele mai multe ori, costisitoare, dar nu trebuie uitate cheltuielile pentru mâncare, atracții turistice, transport, taxe suplimentare sau alte activități. Nu uita să rămâi realist(ă) cu privire la buget și la limitele acestuia!

  1. Alege-ți prioritățile

Concentrează-te pe prioritizarea cheltuielilor și decide ce este cel mai important, pentru a aloca resursele în mod eficient. De exemplu, dacă intenționezi să ajungi într-un oraș anume pentru a vizita obiectivele turistice și muzeele, poți lua în considerare reducerea cheltuielilor pentru cadouri sau mese la restaurant, alegând să te orientezi spre abonamentele care-ți permit accesul la mai multe obiective. Astfel vei plăti o sumă mai mică decât dacă ai cumpăra biletul individual.

  1. Asigurarea de călătorie

Dacă discutăm de o vacanță în străinătate, asigurarea de călătorie ar trebui să se afle printre primele lucruri la care te gândești înainte de a părăsi țară. Deși pare mai degrabă ceva abstract și, cel mai probabil, nici nu vei avea nevoie de ea, este înțelept să apelezi la o asigurare de călătorie, evitând astfel o gaură imensă în buget, în cazul unei accidentări sau a declanșării unei boli în perioada concediului.

  1. Întreabă-te dacă acel obiect chiar își merită banii sau este necesar

Suvenirurile sau decorațiunile aduse din călătorii pot părea speciale, purtând cu ele și un sentiment de nostalgie. Totuși, încercă să-ți păstrezi judecata în fața obiectelor atractive și a ofertelor promoționale, pentru a evita cumpărăturile impulsive. Achiziționează doar obiectele sau produsele de care ai cu adevărat nevoie și învață să spui nu impulsului de moment.

℗PUBLICITATE



  1. Caută alternative la muzeele și la obiectivele turistice supra-evaluate

În loc să iei la rând cele mai populare obiective turistice, poți opta pentru alternative mai accesibile sau chiar gratuite. Multe țări au muzee cu intrare gratuită, fie permanentă, fie în anumite zile din lună. Expozițiile periodice (sau cele mai puțin cunoscute) pot fi chiar mai interesante în comparație cu muzeele turistice, fiind mai intime, localizate în clădiri istorice cu o arhitectură aparte și axate pe o anumită temă sau personalitate istorică.

  1. Savurează mâncarea, fără să te lași păcălit(ă) de preț

Cheltuielile asociate cu mâncarea se pot acumula rapid. În fiecare destinație poți întâlni mâncăruri inedite și restaurante ce oferă o adevărată experiență culinară care, de cele mai multe ori, sunt și costisitoare. Este binevenit să ne răsfățăm în vacanță cu mâncăruri și preparate specifice locului, dar dacă intenționezi să-ți protejezi bugetul, ai de gestionat și numărul ieșirilor la restaurant. Alege locații mai puțin turistice, care nu sunt amplasate în zona centrală, și care-ți pot oferi mâncare de calitate la un preț rezonabil.

  1. Permite-ți să rămâi cu bani în buzunar

Aeroporturile au implementat tactici pentru a se asigura că pasagerii au șanse mai mari să cheltuiască bani, înainte de a se îmbarca în avioane, în special turiștii care se întorc acasă. Deja obosiți și cu încă două ore de așteptare până la decolarea avionului, există șansa ca ei să ia la rând magazinele cu cosmetice, haine, băuturi și dulciuri. Întreabă-te dacă sunt cu adevărat necesare acele achiziții și dacă merită să cheltui și ultimii banii rămași din vacanță pe bunuri (parțial) inutile.

  1. Deschide un cont de economii sau cel puțin pune bani deoparte

Începe să economisești din timp pentru cheltuielile de vacanță, pregătirea în avans minimizând riscul de a exagera cu cheltuielile. Deschide-ți un cont de economii alocat în mod special pentru cheltuielile de vacanță. Sau alege să pui bani deoparte într-un plic pe care să scrii Vacanța mea de vis. Astfel, devii mai chibzuit cu bugetul și cheltuielile extravagante, știind că ai strâns câteva luni bune pentru acest moment. Chiar și în prezent este înțelept să faci economii pentru vacanța de iarnă sau cea de anul viitor.

În timp ce călătoriile și vacanțele îți influențează în mod inevitabil obiceiurile de consum, luarea unor măsuri proactive îți poate asigura revenirea la viața cotidiană fără regrete și datorii. 

Pentru mai multe informații și sfaturi despre educația financiară puteți accesa cursurile online gratuite de la Școala de Bani.


Citește și:

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0