Skip to content

Dacă ne gândim la un trio celebru, primul nostru gând zboară probabil către Athos, Porthos și Aramis. Iar când vine vorba de cavalerii cafelei, îi putem aminti pe Paul, Radu și Răzvan. Mai exact, Paul Ungureanu, Radu Solo și Răzvan Gabriel Popa – echipa din spatele proiectului Boiler. Probabil unul dintre cele mai cool locuri de întâlnire și răsfăț din București. Te invităm să-i cunoști pe coproprietarii Boiler într-un interviu relaxat, cu aromă de cafea.

Deși am formulat „Boiler“ la singular, în realitate aveți deja patru locații în București. Cine și unde se simte cel mai bine dintre voi trei, când vine vorba despre locațiile Boiler?

Radu: Eu personal mă simt bine în toate locațiile, deoarece simt o satisfacție imensă când ajung, știind că am reușit să creăm niște locuri atât de cool, locuri în care oamenii se simt bine și vin de plăcere. Este un sentiment greu de explicat în cuvinte.

Paul: Sunt mândru de toate locațiile Boiler și de felul în care am construit fiecare loc în parte cu propria lui poveste. Dar recunosc că sunt atașat emoțional de Boiler Piața Muncii – de acolo a pornit totul, comunitatea Boiler care ne-a ridicat și ne-a dat curaj, acolo am împărțit cu Radu și Răzvan probabil cea mai mare parte din timpul și energia noastră. Cred că acolo ne-am format ca echipă.

Răzvan: Locația din Calea Victoriei este un vis devenit realitate, este o experiență senzorială de gust și design interior. Îmi place enorm să petrec timp acolo și să mă bucur pur și simplu de locație și de o cafea bună. Totuși, când spun Boiler, mă gândesc la Piața Muncii și încă sunt emoționat când văd în weekend mulțimea de oameni care se bucură de acel colț de stradă și îl transformă într-un spațiu public plin de energie și voie bună. Acolo am trecut peste pandemie și am arătat că se poate altfel de HORECA, fără stereotipuri.

Probabil, cuvântul care vă definește pe toți trei este cafeaua. Ce alte elemente comune ați identificat la voi odată cu acest parteneriat de business?

Radu: Cred că sunt mai multe, dar printre cele mai importante a fost dorința de a face lucrurile diferit și bine, conform standardelor noastre. Iar acolo am avut o unitate și o completare excelentă.

Paul: Pentru mine cafeaua este pasiunea cea mai mare, dar ceea ce leagă pe toți trei este dorința de a redefini înțelesul ospitalității, așa cum o vedem noi: ca un domeniu deschis către oameni și permanent creativ.

Răzvan: Avem în comun ambiția de a face lucrurile de calitate și de a nu renunța la valorile ce ne-au definit, credem în produs.

Istoria spune că prima dată a fost Paul. Apoi a apărut Radu. Și, ulterior, a venit Răzvan. Ce este acel ceva emblematic pentru fiecare dintre voi în parte?

Radu: Eu sunt un tip extrem de curios, iar pentru mine curiozitatea a reprezentat evoluție pe toate planurile. Despre Răzvan, aș zice că pentru el emblematică este dorința de a fi cel mai bun în ceea ce face, dorință pe care am regăsit-o la toți trei, dar la el cu mult mai puternică. În schimb, la Paul am găsit ceva care mi-a plăcut de la bun început, și anume dorința de a împărtăși cu ceilalți orice are el: cafea, informații, experiențe. De exemplu, faptul că a fost și suntem norocoși să gustăm poate cele mai bune cafele din lume: tot timpul el își dorește să împartă asta cu cât mai multe persoane, iar asta este foarte frumos.

Paul: Pe Răzvan îl definește viziunea macro asupra dezvoltării Boiler, pragmatismul, dorința de a evolua constant împreună, ca echipă, fără să piardă din vedere calitatea, iar pe Radu îl definește curiozitatea în tot ce înseamnă food & drinks dorința de a aduce tot timpul elemente noi în experiența Boiler. Ne cunoaștem de mult și am trecut prin multe lucruri împreună.

Răzvan: Emblematice la noi sunt diversitatea și implicarea coproprietarilor, respectul față de produs și faptul că suntem prezenți. Paul este concentrat pe gust și produs, îi place să vorbească despre asta, este entuziast când vine vorba despre educație în zona de cafea. Radu este orientat spre viitor, este curios, studiază tot ce este nou și are grijă să fim mereu cu un pas înaintea prezentului. Eu practic nu trebuie să fac nimic, trebuie doar să-i țin concentrați pe obiective.

Spui „Boiler“ și în minte ne apare cuvântul comunitate. În viziunea noastră, „Boiler“ este un concept care aduce starea de bine mai aproape de comunitate. Care este primul lucru care vă vine vouă  în minte când auziți „Boiler“?

Radu: Eu cred că este mai mult decât comunitate și mai mult decât un coffee shop, aș zice că atunci când aud Boiler, îmi vine în minte Familie!

Paul: Pentru mine, Boiler înseamnă ospitalitate și calitate.

Răzvan: Boiler este despre oameni frumoși care împărtășesc valori comune și apreciază un produs bun, oferit cu zâmbetul pe buze, iar asta creează comunități oriunde am deschis o locație nouă.

Completați următoarele începuturi de propoziție cu ce simțiți că se potrivește cel mai bine:

Radu: Cel mai des consum la Boiler… Cold brew sau Filter coffee.

℗PUBLICITATE



Personalitatea pe care, cu nerăbdare, aș servi-o la Boiler este… Gary Vaynerchuk

Paul:  Cel mai des consum la Boiler… Espresso sau Filter coffee.

Personalitatea pe care, cu nerăbdare, aș servi-o la Boiler este… Giannis Antetokounmpo.

Răzvan: Cel mai des consum la Boiler… Espresso și Cold Brew Tonic.

Personalitatea pe care , cu nerăbdare, aș servi-o la Boiler este… Simon Sinek.

Vă găsim în Piața Muncii, la Zoo, pe Calea Victoriei, iar mai nou și în zona de nord a Capitalei. Prietenii Paginii de Psihologie care vin la București, din țară, ne întreabă pe când „Boiler“ și în alte orașe? Aveți un răspuns?

Radu: Dacă cineva vine repede cu o soluție de clonare sau teleportare, răspunsul va fi mult mai rapid și cred că am putea estima real când vom face pasul spre alt oraș. Ne dorim sa ieșim din București, ne dorim să ieșim din România și sunt sigur că o vom face, dar cred că toate se vor întâmpla la timpul lor.

Paul: Ne gândim de ceva vreme să aducem cafeaua și spiritul Boiler mai departe de București și mai departe de România, dar căutăm o modalitate de a păstra aceeași experiență și aceeași calitate a produselor, fără să facem compromisuri. Deci acesta ar fi următorul pas.

Răzvan: Boiler este despre oameni și de a fi prezent, nu vindem cafea sau mâncare, noi la Boiler oferim experiențe. Când vom fi pregătiți vom deschide important e ca totul să fie organic și bazat pe substanță.

Tare ne-am bucurat când ați acceptat să aducem ziarul Pagina de Psihologie în locațiile voastre. Pe lângă munca serioasă pe care o depuneți, vă mai rămâne timp și pentru lectură? Dacă da, ce aveți în plan să citiți vara aceasta?

Radu: Mai greu cu timpul pentru lectură, dar măcar un audiobook tot mai apuc așa pe sărite. Unreasonable hospitality, Will Guidara.

Paul: Nu știu dacă se pune ca lectură, dar în cea mai recentă vacanță am descoperit DRIFT, o publicație dedicată culturii cafelei de specialitate, cu povești și fotografii excepționale. Pe mine m-a impresionat numărul special dedicat culturii ospitalității din Manhattan, New York.

Răzvan: În vara asta Simon Sinek este partenerul ascuns de pe noptieră, alături de Seneca. 

Pentru că psihologia relațiilor ne spune că certurile sunt parte din orice poveste reală, vrem să vă întrebăm care a fost ultimul motiv de ceartă în echipa voastră și ce ați învățat din această experiență?

Radu: Cred că, în acest parteneriat, am avut toți înțelepciunea la purtător, în sensul că prioritatea de drept, nu de dreapta, este binele comun. Iar faptul că ne-am acceptat cu bune, cu rele, fix așa cum suntem, ajută foarte mult.

Paul: Nu cred că există certuri, ca-n orice parteneriat există moduri diferite în care vedem lucrurile, dar cred că tocmai din diferențele astea reiese evoluția, din faptul că, din când în când, trebuie să ne oprim să ne punem întrebări.

Răzvan:  Acum îmi dau seama că trei nu e degeaba un număr mitic… e ușor să votezi. Chiar nu-mi amintesc o ceartă în trei ani de zile, ne respectăm în primul rând opiniile, avem grijă să ne punem în locul celuilalt și fiecare răspunde de lucruri diferite. Leadershipul este dat de la unul la altul în funcție de subiect. Eu nu voi decide niciodată ce cafea urmează să achiziționăm.


Citește și:

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături1
Femeia din mine45,65 lei
1
Subtotal
45,65 lei
Continuă cumpărăturile
1