skip to Main Content

Stimați clienți dorim să vă anunțăm că livrarea comenzilor sosite în această perioadă este posibil să se efectueze cu o mică întârziere din cauza aglomerării firmelor de curierat. Vă mulțumim pentru înțelegere. Sărbători fericite! Refuză

Teama De „Îmi Pare Rău“

Teama de „Îmi pare rău“

El este un bărbat muncitor, care investește timp și efort în munca depusă la birou. Astăzi, chiar înainte de încheierea programului de lucru, el are o discuție aprinsă cu șeful său, iar întregul schimb de replici se derulează asemenea unui film pe repeat în mintea lui. Ajunge acasă, unde ea îl așteaptă pregătită pentru cina în doi, pentru care au făcut rezervare cu două săptămâni în urmă. A uitat complet de planurile făcute cu ea. Acel „Nu pot să cred că ai uitat!“ trezește nevoia lui de a se apăra și de a riposta cu un nepăsător: „Nu credeam că e așa mare lucru“, urmat imediat de o scuză timidă, rostită pe un ton scăzut. Entuziasmul și energia ei au dispărut, iar jumătatea de scuză nu schimbă cu nimic atmosfera. Cei doi se îndreaptă spre cină stingheri.

Pare atât de logic ca, în momentul în care greșim față de persoanele apropiate din viața noastră, să ne fie extrem de ușor, datorită complexității și importanței pe care o acordăm relației respective, să adresăm scuze și să manifestăm semne de vinovăție și părere de rău. Însă de cele mai multe ori, această logică se dizolvă în fața lui „Îmi pare rău“. În relațiile noastre cu cei din jur, inevitabil îi rănim din când în când, într-un mod neintenționat. Provocarea este aceea de a identifica soluția potrivită și de a readuce lucrurile pe făgașul lor.

Cercetările arată că principala soluție este oferirea unor scuze sincere. Dar de cele mai multe ori, refuzăm această alternativă eficientă, chiar și în momentul în care conștientizăm că suntem vinovați.

Psihologii Universității din Pittsburg, care studiază modalitățile de rezolvare a conflictelor interpersonale, identifică trei motive pentru care oamenii ezită să își ceară scuze chiar și atunci când sunt conștienți de greșeala făcută: preocupare scăzută față de relație, amenințare față de propria imagine, credința că scuzele nu remediază situația.

1. Preocupare scăzută

Elementul esențial pentru a îndrepta o greșeală este empatia vizavi de durerea și disconfortul pe care i le-am cauzat persoanei față de care am greșit. Dar pentru ca reacția noastră în fața unei situații în care am greșit să fie o scuză sinceră, este nevoie să prețuim relația cu persoana în cauză, altfel nefiind suficient de motivați pentru a iniția scuza.

Schumann ne aduce în atenție cercetări din domeniul psihologiei personalității care indică faptul că oamenii care au o trăsătură de personalitate preponderent narcisică nu văd, în general, nevoia de a-și cere scuze atunci când au rănit o altă persoană. Narcisiștii au un nivel scăzut de empatie, fiind dificil pentru ei să înțeleagă motivele suferinței altei persoane și chiar să se transpună în situația respectivă. Dar și pentru aceia dintre noi care nu au trăsături de personalitate predominant narcisiste, poate fi extrem de dificil să manifestăm empatie și înțelegere față de o persoană apropiată, în momentul unui conflict.

În plus, e mai ușor să uităm importanța și valoarea persoanei cu care ne aflăm în conflict, de cele mai multe ori fiind tentați să nu ne asumăm vina. Astfel, putem corela aspecte ale trăsăturilor de personalitate și ale abilităților de care persoana respectivă dispune cu predispoziția noastră de a nu cere scuze.

2. Imaginea de sine

Vrem să credem că suntem, în esență, oameni buni. A recunoaște faptul că am rănit pe cineva sau am greșit față de altcineva ne poziționează într-o situație de conflict cu imaginea de sine, care adesea este fragilă. Astfel, recurgem la subestimarea impactului acțiunilor noastre. Oamenii cred adesea (de cele mai multe ori, într-un mod eronat) că a spune „Îmi pare rău, am greșit“ se va concretiza în deteriorarea imaginii și a stimei de sine sau că vor părea slabi în ochii celorlalți.

În accepțiunea lui Schumann, persoanele care sunt convinse că personalitatea și trăsăturile comportamentale sunt fixe și că nu avem control asupra acestui aspect al existenței noastre, sunt extrem de susceptibili să perceapă intenția de a cere scuze drept o amenințare a imaginii de sine. În realitate, chiar dacă esența noastră și intențiile sunt bune, suntem oameni și este inevitabil să greșim; iar înțelegerea și acceptarea acestui aspect al vieții poate pava drumul spre o scuză sinceră.

3. Certitudinea că o scuză nu reprezintă rezolvarea problemei

Uneori, nu ne cerem scuze pentru că trăim cu ideea că o scuză nu va rezolva problema, iar această certitudine poate rezulta din credința că unele lucruri sunt de neiertat. Însă doar persoana față de care am greșit poate decide acest lucru, în funcție de valorile ei și de experiențele trecute. Cel puțin, o scuză deschide calea spre comunicare și reconciliere. În acest proces intervine și creșterea așteptărilor – dar asta nu înseamnă că trebuie să fim iertați doar pentru că ne-am recunoscut greșeala și ne-am scuzat; este posibil ca procesul de recnciliere să dureze. Dar inițiativa de a cere scuze deschide acest proces.

În fine, unele scuze sunt mai eficiente decât altele. Este important să fim sinceri, să arătăm empatie și să ne exprimăm intenția de a încerca să reparăm greșeala. Nu trebuie să trăim sentimentul de teamă sau disconfort; dinpotrivă, adăugăm experiență și exercițiu în propria existență, contribuind la solidificarea relațiilor importante din viața noastră.

Diana Lupu

Diana Lupu este absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napca și Masterandă în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației Universitatea din București în cadrul programului de master Formarea Formatorilor. De asemenea este colaboratoare Social Media pentru publicația A List Magazine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută