În domeniul parentajului, observăm o transformare de paradigmă și de principii. Mai exact, se produce o trecere subtilă, dar sigură, de la parentingul tradițional, către parentajul conștient. Cel din urmă conține o abordare mai complexă, cu atenție la nevoile copilului, la punctele de creștere ale părintelui și la importanța conexiunii părinte-copil.
Trecerea de la o abordare fermă și unilaterală, așa cum este cea tradițională, nu este tocmai ușoară, dar, cu siguranță, merită orice efort și implicare.
Mai jos sunt prezentate zece diferențe între cele două abordări:
Trebuie vs. conexiune
În viziunea tradițională, totul este despre copil − acesta „trebuie“ crescut, educat, pedepsit, recompensat, „reparat“, disciplinat etc.
În viziunea parentingului conștient, atenția se îndreaptă asupra părintelui și a conexiunii dintre acesta și copil.
Vinovăție vs. conștiință
În abordarea tradițională, considerăm copilul cauza „nervilor“ părintelui. Copilul este „vinovatul“.
În parentingul conștient, reactivitatea și neputința părintelui reprezintă indicii de traumă, răni relaționale (din copilărie) și puncte de creștere. Copilul este considerat „cel care ne trezește conștiința“ (după cum spune dr. Shefali Tsabary).
Control vs. disponibilitate
În abordarea tradițională, controlul este la părinte și acesta își exercită puterea sau superioritatea asupra copilului.
În parentingul conștient, totul ține de disponibilitatea părintelui de a vedea dincolo de comportamentul „urât“ al copilului, de a ajunge la emoțiile, trăirile și sufletul acestuia.
Emoții ignorate vs. emoții prețuite
În abordarea tradițională, emoțiile sunt ignorate sau interpretate drept periculoase ori dovezi de slăbiciune.
În abordarea conștientă, emoțiile și trăirile sunt prețuite, doar unele comportamente sunt limitate.
Probleme vs. soluții
În abordarea tradițională, părintele se întreabă: „Ce nu este în regulă cu acest copil?“.
℗PUBLICITATE
În abordarea conștientă, părintele se întreabă: „Cum pot ajuta copilul, fără să creez și mai multă durere?“.
Viitor și trecut vs. prezent
În abordarea tradițională, părintele trăiește mai mult în viitor sau în trecut: „Mi se va urca în cap!“; „Am greșit că nu l-am pedepsit la timp!“.
În abordarea conștientă, părintele încearcă să rămână în prezent: „Acum este un moment dificil: ce pot să fac, pentru ca amândoi să ne simțim în siguranță?“.
Frică vs. încredere
În abordarea tradițională, copilul învață să simtă frică față de părinte și să se nege pe sine.
În abordarea conștientă, copilul învață să aibă încredere în părinte, să-și descopere autenticitatea și unicitatea.
Furie vs. acceptare
În abordarea tradițională, părintele își ascunde frica și anxietatea în spatele furiei sau a defensivelor.
În abordarea conștientă, părintele își acceptă frica, o verbalizează și caută sursa reală a acesteia, fără să o proiecteze asupra copilului.
Finit vs. în lucru
În abordarea tradițională, părintele se consideră o lucrare finită, fără nicio nevoie de creștere sau de dezvoltare.
În abordarea conștientă, părintele se percepe drept o „lucrare în curs de desfășurare“ și își asumă că are multe de învățat (inclusiv) de la copil.
Perfect vs. imperfect
În abordarea tradițională, părintele se rușinează de propriile greșeli și își maschează imperfecțiunile.
În abordarea conștientă, părintele știe că nimeni nu este perfect, că noi toți greșim și că este normal să cerem ajutor.
Pentru mai multe informații despre parentajul conștient, vă recomandăm spre lectură următoarele volume: Părintele conștient, Familia conștientă, Parenting conștient, Mindfulness pentru părinți, Parentaj sensibil și inteligent, Dăruiește iubirea care vindecă și Copilul invizibil.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
