Dacă ne interesează cu adevărat literatura din sfera neurobiologiei interpersonale – bazată pe știință, practică clinică și spiritualitate -, activitatea psihiatrului Daniel Siegel este lectură obligatorie. Dr. Siegel ne-a obișnuit cu perspectiva sa integrativă, prin care reușește cu măiestrie să unească teorii din neuroștiințe, psihologia dezvoltării, știința relațiilor, fizica cuantică și tradițiile spirituale străvechi. După succesul mondial cu volume precum Mintea sau Mindsight, renumitul autor american revin cu un nou bestseller internațional, publicat sub titlul Intraconectați.
Ce aduce ca elemente de unicitate noua carte
Daniel Siegel ne explică că teoria privind conceptualizarea sinelui a evoluat de la noțiunea de sine individual sau central, la cea de sine relațional, ajungând, ca în prezent, să vorbim (și) despre un sine metapersonal – în care suntem legați de întreaga omenire și de natură, nu doar de anumite persoane sau grupuri.
℗PUBLICITATE
Dincolo de această perspectivă modernă asupra sinelui uman, iată alte câteva idei care ne pot îmbogăți semnificativ:
- Iubirea ne conectează. Conștientizăm realitatea intraconectării când ne eliberăm mintea de filtrele descendente, construite, ale separării. Nu trebuie să „creăm“ această conectivitate, ci doar să ne dezvăluim nouă adevărul intraconectării prin anularea filtrelor care creează iluzia și amăgirea separării specifice sinelui solitar.
- Starea de bine se bazează pe integrare – onorarea diferențelor și cultivarea legăturilor.
- Ceea ce noi percepem și numim timp înseamnă, de fapt, schimbare, conștientizarea noastră că un lucru este într-un fel acum, apoi în alt fel atunci.
- Avem de fapt, în corp, 3 „creiere“ sau rețele de procesare distributivă paralelă (PDP): una în jurul intestinului, una în jurul inimii și una în cap. Singurul procesor PDP cu abilități lingvistice este creierul din cap; astfel că, mai târziu, pe măsură ce creștem și ne dezvoltăm limbajul, acesta se numește deloc surprinzător – creierul. (…) Creierul din cap a evoluat în viața noastră ca al treilea creier, în slujba celorlalte două și a întregului corp.
- Am învățat din cercetările privind atașamentul că repararea fisurilor din conexiunile noastre – când nu suntem protejați, văzuți, alinați și în siguranță – este posibilă și importantă, dar trebuie să fie inițiată de cei care le-au creat.
- Poveștile vieții noastre nu sunt doar ceea ce spunem, în mintea noastră și a celorlalți, ci și cum ne trăim viața. Relatările stratificate ale vieții noastre devin încorporate în acțiunile întreprinse în lume.
- Mintea este mai extinsă decât creierul. Mintea este întrupată deplin. Dar mintea este și relațională. Ca proprietate emergentă a fluxului energetic, mintea apare nu doar din interiorul corpului, ci și dintre corp și lumea „exterioară“, dincolo de craniu și piele.
- În ansamblu, aceste constatări sugerează că sunt atât posibile, cât și benefice lărgirea sentimentului de apartenență, extinderea identității, permisiunea de a avea o experiență de sine extinsă dincolo de corp și chiar și dincolo de relațiile și convingerile noastre personale, precum și apartenența la „ceva mai mult“ care ne conectează unii cu alții, ca omenire, cu natura și realitatea Universului.
- În domeniile matematicii și fizicii, încercarea de a înțelege natura Universului a condus la sugestia că există un „spațiu matematic“, cunoscut prin termeni precum „vidul cuantic“ și „marea de potențial“. Este un spațiu în care toate posibilitățile se odihnesc înainte să se transforme în realități.
- Procesul de transformare din spațiul posibilităților, în care toate posibilitățile au șanse egale să fie alese, într-o singură realitate, odată ce alegerea este efectuată, este modul în care unii fizicieni definesc „energia“. Trecerea de la acel spațiu al posibilităților la realitatea formei, de la posibilitate la realitate, este numit „flux energetic“.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
