Următoarele tratamente sunt validate științific în tratarea diferitelor forme de depresie.
Terapia comportamentală sau Activarea comportamentală pentru depresie
O prezumție centrală a celor mai multe terapii comportamentale, în ceea ce privește depresia, este că această tulburare se asociază cu problemele provenite din relația comportament-mediu. Aceste teorii sunt bazate pe teoriile timpurii ale învățării sociale comportamentale ale depresiei (ex. Ferster 1973, 1981; Lewinsohn, 1974). Potrivit acestor teorii, depresia este asociată cu un număr scăzut de întăriri pozitive din mediu sau cu un nivel ridicat de control aversiv, care pot fi determinate de problemele stabilite cu mediul sau deficitului de abilități.
Când oamenii devin depresivi, ei se retrag din ce în ce mai mult din mediu, se prind în escapade comportamentale și se dezangajează din activitățile lor de rutină. În timp, aceste evitări intensifică dispoziția depresivă, iar indivizii pierd oportunitățile de a fi susținuți prin practici, activități sociale sau experiențe care să le confirme propria valoare. Terapiile comportamentale se concentrează pe sporirea frecvenței și calității activităților plăcute, crescând astfel, pe de o parte simțul valorii personale, iar pe de altă parte scăzând consecințele aversive, îmbunătățind în acest mod dispoziția pacientului.
Terapiile comportamentale de obicei implică tehnici precum planificarea activităților, monitorizarea activităților plăcute și a sentimentelor de valoare personală, expunerea gradată la din ce în ce mai multe activități provocatoare, și dacă este necesar, antrenarea abilităților sociale și a autocontrolului (ex. Rehm, 1977).
Numeroase terapii ale depresiei au luat naștere din terapia comportamentală clasică. Coping with Depression Course (Antonuccio, 1998; Lewinsohn, Youngren, & Zeiss, A. Z., 1992) este un grup de psihoeducație care include antrenarea abilităților comportamentale și cognitive. Munoz a dezvoltat programe adresate persoanelor cu venituri scăzute sau populațiilor minoritare, precum Reality Management Group (Munoz, Ippen, Rao, &. Dwyer, 2000), pornind de la principii care vizează comportamentul, dar incluzând și componente cognitive și interpersonale. Aceste manuale sunt disponibile în limba spaniolă.
Activarea comportamentală (BA) este cel mai nou concept al terapiilor comportamentale. BA crește activarea într-un mod sistematizat, prin exerciții gradate care îmbunătățesc pacientului contactul cu sursele de recompensă, relevă procesele care inhibă activarea, antrenează abilitățile necesare soluționării problemelor vieții și îmbunătățește contextul de viață (Martell, Addis, & Jacobson, 2001). BA nu include elemente cognitive. O versiune a activării comportamentale a fost aplicată într-un studiu pilot pe un eșantion cu pacienți depresivi (Hopko, LeJuez, LePage, Hopko, & McNeil, 2003). Terapia Cognitiv-Comportamentală pentru Depresia Bătrâneții aplică principii comportamentale asupra depresiei geriatrice și de asemenea include (Thompson, Gallagher-Thompson, & Dick, 1995, Revised, 2005) și elemente cognitive.
Terapia Cognitivă pentru Depresie
Terapia Cognitivă (CT) pentru depresie a avut ca punct de plecare teoria cognitivă a lui Beck, potrivit căreia depresia este întreținută de procesarea negativă a informațiilor și de credințele disfuncționale. CT este o terapie structurată, centrată pe problemă și de scurtă durată. Pacienții învață să își monitorizeze și să își înregistreze gândurile negative astfel încât pot să identifice asociațiile dintre propriile gânduri, sentimente, simptome fiziologice și comportamente. Ei învață să evalueze validitatea și utilitatea acestor cogniții testându-le empiric și schimbându-le pe cele disfuncționale într-o perspectivă mai adaptativă. Pe măsură ce terapia progresează, pacienții învață să identifice, să evalueze și să modifice asumpțiile fundamentale și credințele disfuncționale care îi expun riscului unei noi apariții a depresiei.
Tehnicile comportamentale precum planificarea activităților, automonitorizarea valorii proprii și plăcerii sau numirea gradată a sarcinilor sunt folosite timpuriu în terapie pentru a ajuta pacienții să-și depășească starea de apatie și să se expună la experiențe cu un potențial recompensator. Pacienții învață de asemenea copingul adaptativ și abilități de rezolvare a problemelor. Terapeuții cognitiviști vin în ajutorul pacienților depresivi cu o varietate de strategii și tehnici care vizează modul de gândire, incluzând psihoeducația, descoperirea ghidată, chestionarea de tip socratic, jocul de rol, figurile de stil și experimente comportamentale.
CT durează de regulă 14 până la 16 ședințe, cu toate că terapia poate dura mai mult dacă simptomele sunt mai severe sau cronice. Terapia cognitivă se poate realiza individual sau în grupuri formate și poate fi aplicată și populațiilor geriatrice.
℗PUBLICITATE
Succesului terapeutic este întreținut de ședințe de suport pe parcursul primului an după terminarea terapiei. Câteva variante ale terapiei cognitive au fost dezvoltate ca programe mai structurate pentru prevenirea apariției depresiei. Continuarea Terapiei Cognitive (Jarrett & Kraft, 1997) presupune 8 până la 10 ședințe pe lună. Pacienții învață să folosească suferința emoțională și simptomele depresive, în practicarea copingului și a altor abilități însușite în faza acută a terapiei, precum și sporirea generalizării acestor abilități. Terapia Stării de Bine (Fava & Riuni, 2003) se desfășoară pe parcursul a 8 până la 12 ședințe destinate îmbunătățirii stării de bine după depășirea depresiei și reducerea riscului de apariție a acesteia.
Această terapie nu este centrată pe simptom, ci mai degrabă pe construirea componentelor necesare unei sănătății mentale, precum cele din modelul Ryff: autonomie, autorealizare, control asupra mediului, obiective, relații pozitive, auto-acceptare. Totodată, sunt utilizate: restructurarea cognitivă, planificarea activităților, antrenarea asertivității și abilitățile pentru rezolvarea problemelor. Terapia cognitivă bazată pe mindfulness (MBCT; Segal, Williams, & Teasdale, 2001) este un program de prevenție a apariției depresiei cu o durată de 8 ședințe, care combină meditația budistă cu tehnicile terapiei cognitive. Pacienții învață să recunoască gândurile negative asociate depresiei și să schimbe relația cu aceste gânduri. Prin eliberarea de aceste gânduri și observarea naturii tranzitorii a procesului, pacienții pot învăța să prevină trecerea de la o starea negativă în depresie. MBCT este utilizată în special pentru a reduce riscul apariției unei depresii cornice.
Terapia prin acceptare și angajament pentru depresie
Terapia de acceptare și angajament (ACT) este o terapie comportamentală care are la bază Teoria Cadrului Relațional; teorie ce explică modul în care limbajul oamenilor le influențează experiența și comportamentul.
Obiectivele ACT sunt de a schimba relația pe care indivizii o au cu propriile gânduri, sentimente, amintiri și senzații fiziologice de frică sau evitare. Strategiile de acceptare și de meditație sunt folosite pentru a învăța pacienții să diminueze evitarea, atașamentul față de cogniții și să se focalizeze asupra prezentului. Pacienții învață să-și clarifice propriile scopuri și să se angajeze în strategii de schimbare a comportamentului. Terapia are aplicabilitate în multe cazuri, incluzând și depresia. Primele studii care au examinat terapia bazată pe acceptare nu includeau și componenta de angajare a actualei ACT.
Terapia comportamentală de cuplu pentru depresie
Terapia de cuplu comportamentală (BCT) este destinată cuplurilor care au o relație tensionată, iar unul dintre parteneri este depresiv. Această terapie se adresează tensiunilor care apar în cuplu, ce scad gradul de apropiere și susținere reciprocă, cresc conflictele și influențează cursul depresiei. BCT include intervenții de tip comportamental care se centrează pe schimburile dintre parteneri, comunicare și soluționarea de probleme. În plus, terapeuții se concentrează asupra creșterii comportamentelor de îngrijire și diminuarea conflictelor dintre parteneri.
Terapia de cuplu este menită să diminueze depresia și în acest mod este îmbunătățită și dinamica relației. BCT în mod obișnuit include 12 până la 20 de ședințe. Grupta, Coyne și Beach (2003) consideră că clinicienii ar trebui să analizeze mai atent modul în care tensiunile din relație joacă un rol semnificativ în depresia pacientului și asupra capacității partenerului depresiv de a participa activ la ședințe, în special în cazurile de depresie majoră.
Mai târziu Neil Jacobsen și Andrew Christensen (1996) au extins BCT și au dezvoltat Terapia integrativ-comportamentală de cuplu (IBCT). IBCT aduce împreună schimbarea activă a comportamentului și strategii bazate pe acceptare care promovează acceptarea dintre parteneri și scade reactivitatea emoțională față de celălalt. Cu toate că IBCT este o extensie a terapiei comportamentale de cuplu clasice, această versiune mai recentă nu a fost testată în mod special pentru tratarea depresiei.
Terapia centrată pe emoție pentru depresie
Terapia centrată pe emoție (EFT) pentru depresie se bazează pe abordarea procesului experiențial al lui Leslie Greenberg care este destinat să ajute pacienții să identifice, să utilizeze și să proceseze emoțiile. Depresia este gândită, ceea ce presupune procesarea emoțiilor inhibate și a experiențelor, in timp ce terapeutul creează un mediu sigur și liniștitor pentru a reduce anxietatea și evitarea ce sunt asociate cu emoțiile dificile.
Terapia centrată pe emoție cuprinde trei pași specifici: conștientizarea emoției, reglementarea emoției și utilizarea emoției sau transformarea. Pacienții învață să-și îmbunătățească conștientizarea propriilor emoții, să aprofundeze trăirile emoționale, să înțeleagă răspunsurile emoționale nesănătoase astfel încât acestea pot fi reglementate sau folosite să genereze alte emoții alternative mai adaptative și să utilizeze emoțiile sănătoase în ghidarea acțiunii. Terapia în mod obișnuit include 16 până la 20 de ședințe.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
