Anxietate se manifestă diferit la bărbați față de femei. Dificultățile de concentrare, lipsa de somn, furia și iritabilitatea pot masca simptomele anxietății masculine.
Anxietatea a devenit, în zilele noastre, un cuvânt extrem de uzitat. Caracterizată drept o stare emoțională a unui vag sentiment de nesiguranță și neliniște vizavi de un pericol potențial sau chiar existent și, corelat, de cele mai multe ori, fricii, aceasta se raportează diferit. Mai precis, anxietatea este o neliniște în raport cu un pericol anticipat (care, pe de-o parte poate cultiva vigilența, dar poate, de asemenea, să dea naștere anumitor fobii care, la rândul lor, ne pot limita acțiunile zilnice, dar și parcursul vieții), în timp ce frica este un sentiment ce merge mână-n mână cu o primejdie reală, palpabilă. Oricare dintre acestea, însă, pot crea ravagii emoționale și fizice. Tocmai de aceea, stresul oxidativ cotidian, viața zbuciumată pe care o trăim și ubicuitatea cu care am vrea să ne rezolvăm anumite task-uri zilnice, ajung să afirme sus și tare că anxietatea a ajuns extrem de frecventă în rândul tuturor categoriilor de vârstă, statisticile demonstrând că, aproximativ 25% din populației suferă de această afecțiune care ar avea nevoie de tratament, în timp ce alți 25% experimentează forme mai severe ale anxietății.
Segregarea afecțiunilor emoționale poate fi considerată deplasată, la o primă abordare, însă structura noastră umană ne arată că suntem diferiți, oricât de mult am încerca să demonstrăm că bărbații și femeile sunt programați identic, din punct de vedere, genetic.
Mai precis, problemele de anxietate pot arăta diferit în cazul bărbaților. Specialiștii în domeniu afirmă că persoanele de sex masculin au mai multe șanse de a se folosi de vicii pentru a face față anxietății, aceasta din urmă manifestându-se, la nivel fizic, prin dificultăți de concentrare, de somn, dar și prin apariția durerilor musculare, iar la nivel psihic, prin furie și iritabilitate.
Kevin Chapman (psiholog clinician din Louisville, My) susține că anxietatea masculină este asociată agresivității. Studiile de specialitate subliniază faptul că pe parcursul vieții, 1 din 5 bărbați și 1 din 3 femei, suferă de o perioadă anxioasă, însă, psihologii afirmă că îngrijorător este faptul că aceste cifre nu sunt cele mai precise. De asemenea, Chapman afirmă că anxietatea este o emoție perfect umană, dar care poate căpăta proporții atunci când este constantă și când ajunge să ne limiteze activitățile cotidiene. Tulburările de anxietate și depresia se înțeleg perfect, de aceea cele mai de succes tratamente sunt terapia cognitiv comportamentală ce educă pacienții să-și schimbe gândurile ce alimentează starea prin abordarea directă a scenariilor de care se tem.
Conform specialiștilor, alarmant este faptul că anxietatea este direct proporțională sinuciderii, și deși depresia este tulburarea cea mai apropiată suprimării vieții, aceasta nu duce, de cele mai multe ori, de facto, într-acolo.
℗PUBLICITATE
Matthew K. Nock (profesor de psihologie la Harvard) a realizat un studiu care a demonstrat aceste premise, însă, totodată, rezultatele au demonstrat că anxietatea coroborată cu tulburările de conduită și abuzul de substanțe au un singur drum: cel al sinuciderii (bărbații având de trei ori mai multe șanse de a muri prin suicid, decât femeile, iar numărul acestora este, în continuă amplificare).
Aici, însă, intervine felul în care bărbații sunt educați și crescuți; revenind la stereotipurile de gen, femeile sunt percepute drept sex slab, iar masculii de neînfricat, ironmen. Această abordare susținută de către prof. Michael Addis (Universitatea Clark din Worcester), subliniază că perceperea vulnerabilității drept o slăbiciune, nespecifică masculinității, împiedică faptic accesul acestora la un tratament (fie că vorbim de terapie psihologică sau medicamente), și astfel, ajung să ceară ajutor în situații limită, lucru deloc dezirabil, deoarece poate fi tardiv.
De cele mai multe ori partenerele sunt cele care oferă ultimatumuri și, conform prof. Dean McKay (Universitatea Fordham, New York), modalitatea prin care inducem partenerului ideea că ar avea nevoie de un ajutor specializat depinde calitatea relației lor. Gestionarea conflictelor conjugale este puternic legată de tonul vocii, de cuvintele și de momentele alese pentru a purta o discuție autentică, cu sufletul la vedere.
Exprimarea suferinței și a empatiei față de partener sunt sfaturile pe care le susține Dr. Addis, pentru o deschidere mai mare către rezolvare. Abordarea practică, centrată în medie pe 12-15 sesiuni săptămânale pot face această perioadă ca un balsam pentru suflet. O altă abordare folosită de către dr. McKay este evitarea utilizării cuvântului „anxietate“ în primele două sesiuni de terapie.
Douglas Mennin (profesor Psihologie clinică din cadrul Columbia University Teachers College) încurajează terapia de cuplu (ca răspuns invers al însingurării, ce poate hrăni anxietatea), dar și practicarea mindfulness-ului, a prezenței conștiente, a meditației (prin aceste metode decelerând frustrările și neîmplinirile personale care, nerezolvate, pot avea efecte extrem de nefaste).
Specialiștii în domeniu ne oferă și câteva sfaturi, la îndemână, pe care le putem pune în aplicare, atunci când partenerul nostru este într-o situație similară. Desigur, orientarea centrată pe cei din proximitatea noastră este o obligație umană, ce nu ar trebui să fie pe cale de dispariție. Așadar, evitarea diagnosticării și utilizarea cuvântului „anxietate“, exprimarea compasiunii (fără a-l cataloga în alt fel, fără a ști exact ce se află în spatele comportamentului său), empatia și punerea în locul celuilalt (pentru a simți pe propria piele durerea), dar și evitarea unui ultimatum, pot fi modalități de îmbunătățire a calității vieții sale și parcurgerea unei perioade sensibile, mult mai lin. Desigur, apelarea la un ajutor specializat nu ar trebui să lipsească, deoarece ghidajul poate fi făcut într-o manieră distorsionată sau laconică, în lipsa acestuia.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
