Skip to content

Întâlnirea cu incompatibilitatea și conflictul este inevitabilă, în orice tip de relație din viața noastră, fie că este cea cu părinții, copiii sau colegii, fie mai ales cea cu partenerul de cuplu.  Acum, odată ce am stabilit că nu avem șanse să evităm incompatibilitatea în ceea ce privește relațiile noastre, tot ce ne rămâne de făcut este să… încercăm să fugim din relația respectivă sau să ne impunem vehement punctul de vedere. Ei bine, chiar dacă acestea sunt variantele cele mai accesibile, mi-ar plăcea să vă ofer un alt tip de soluție, care să ajute la consolidarea relației de cuplu și a felului în care vă rezolvați conflictele.

Atunci când ne îndrăgostim, când lumea pare mai bună, cerul mai albastru și zilele mai lungi, creierul nostru ne spune că am găsit persoana potrivită, alături de care ne putem îndeplini nevoile relaționale. Însă teoria Imago ne arată că această etapă romantică (în care ne vedem partenerul ca fiind perfect și compatibil cu propria persoană) durează între 18 și 24 de luni. Iar atunci când iluzia dispare și ne trezim față în față cu realitatea, cei mai mulți dintre noi își ascultă impulsul care le spune să plece și să renunțe la relație. De ce se întâmplă asta? Pentru că, de-a lungul timpului, primim mesaje legate de importanța compatibilității între parteneri și despre felul în care aceasta este capabilă să decidă succesul relațional. Iar momentul în care acestor mesaje și așteptări li se răspunde cu incompatibilitate și nevoie de gestiune, mulți dintre noi nu știu cum să acționeze. 

Ei bine, acesta este motivul pentru care etapa romantică este extrem de importantă și puternică – în lipsa acesteia, ne-am lovi direct de incompatibilitate și am decide să nu începem o relație cu persoana respectivă.

Vă invit să privim incompatibilitatea dintr-o perspectivă diferită: mai exact, din perspectiva cercetătorilor Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt, care plasează incompatibilitatea ca element de bază într-o relație de cuplu. Acest element pregătește partenerii pentru a îndeplini fiecare nevoile celuilalt. Cei doi cercetători spun că „oamenii vor să creadă că s-au îndrăgostit de cineva care le seamănă foarte bine; dar adevărul este că suntem atrași de oameni care sunt, în anumite feluri, complet opuși nouă“.

Și iată-ne ajunși în etapa în care realizezi că lui nu îi place să ia cina în oraș, ci preferă să stați acasă, că ea este preocupată de latura emoțională, iar tu ești atent la evenimentele din exterior sau că o petrecere reușită înseamnă muzica anilor ʼ90 în fundal. Ajunși aici, de cele mai multe ori partenerii unui cuplu încep să se lamenteze și să regrete că celălalt nu mai este ca înainte. Un astfel de regret e descris de H. Hendrix și H. LaKelly Hunt drept „lupta pentru putere“, în care de cele mai multe ori auzim: „Tu niciodată…“ sau „Tu întotdeauna…“. 

Însă, cu toate acestea, doi oameni incompatibili pot să construiască o relație și să trăiască împreună. Primul pas pe care îl aveți de făcut – atât tu, cât și partenerul tău – este să recunoașteți diferențele dintre voi, să le aduceți în spațiul relațional și să le acceptați. Incompatibilitatea vine cu o mulțime de emoții care ne provoacă disconfort: frustrare, furie sau deznădejde. Dar am învățat de-a lungul timpului că acceptarea este una dintre principalele soluții care ne ajută să reducem disconfortul emoțional. Este esențial să înțelegeți că veți avea atitudini și păreri opuse în privința multor lucruri, dar că aceste atitudini contrare sunt esențiale pentru a vindeca rănile din copilărie cu ajutorul spațiului relațional.

Un alt aspect la care merită să fiți atenți în relația de cuplu, atunci când vine vorba de incompatibilitate, este felul în care tu și partenerul tău reacționați într-o situație de conflict. Iar pentru a identifica felul fiecăruia este important să știți că, în ceea ce privește reacția oamenilor la conflict, există două categorii: maximizarea și minimizarea (sau, așa cum îi prezintă dr. Hendrix și dr. LaKelly Hunt, „grindina“ și „țestoasa“).

℗PUBLICITATE



Astfel, într-o situație de conflict cauzat de incompatibilitate, de cele mai multe ori, unul dintre parteneri este maximizator (grindina) iar celălalt este minimizator (țestoasa). Dinamica acestor două tipologii și felul de a reacționa  pot să aducă provocări serioase, însă nu trebuie să ne conformăm acestei dinamici, deoarece avem puterea de a controla interacțiunea dintre cele două.

Mi-ar plăcea să vă fiu ghid și să vă arăt care sunt caracteristicile celor două tipologii, așa cum le prezintă cei doi cercetători.

Dacă partenerul tău este un minimizator, vei observa că acesta tinde să își inhibe reacțiile într-o situație de conflict, să pună frână emoțiilor și pornirilor impulsive, să se piardă în propriile gânduri și să cântărească lucrurile asemenea unei țestoase, care se retrage în carapace și pe care cu greu o convingi să se întoarcă. Așadar, partenerul tău are nevoie de timp și de încredere, pentru a reveni în spațiul relațional și a rezolva conflictul. 

Sau, dimpotrivă, te poți afla într-o relație de cuplu cu un partener care este maximizator, iar asta presupune că, într-o situație de conflict, reacționează imediat și zgomotos, bombardându-te ca o grindină. Așa cum spuneam, dinamica acestor două categorii este extrem de provocatoare, deoarece, cu cât grindina bate mai tare și mai energic, cu atât țestoasa se afundă mai adânc în carapacea ei.

Ei bine, chiar dacă pare imposibil sau descurajator, cele două tipologii pot să învețe una de la cealaltă, pentru că țestoasa are nevoie să învețe cum să se exprime mai prompt și energic, așa cum face grindina. Iar grindina are nevoie să învețe să scadă din intensitate și să-și păstreze o parte din energie. Abordând astfel lucrurile, se produce un transfer de abilități între cei doi parteneri, care într-un final îi aduce mai aproape, îi învață să danseze pașii conflictului și, nu în ultimul rând, îi face să semene mai mult unul cu celălalt.

În concluzie, incompatibilitatea este o oportunitate extraordinară de dezvoltare personală și relațională. Ea ne învață să fim mai atenți la partenerul nostru și la nevoile acestuia, pentru ca într-un final să dobândim calități care să ne ajute să devenim mai prezenți emoțional, pentru noi și pentru relație.

Diana Lupu este psihoterapeut de familie, ghid al relațiilor de cuplu în terapie IMAGO, însoțitor al adolescenților și trainer. Intenția ei este să ajute la construirea relațiilor sănătoase prin știință, conștientizare și puțin umor. O poți cunoaște mai bine pe Diana prin rubrica #PsihoDescoperiri ce apare lunar pe Pagina de Psihologie sau accesând site-ul ei diana-lupu.com.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0