În majoritatea librăriilor în care intri există un raft distinct numit Self-Help. În traducere liberă și simplistă, sunt cărți pe care le citești și care te ajută să-ți îmbunătățești unele aspecte personale sau să diminuezi altele negative. Nu e nici psihologie, nici spiritualitate, nici economie, nici business, nici istorie, nici filosofie. E câte un pic din fiecare.
Robert Greene povestea în Huberman Lab de curând că pe el librarii nu știu în ce raft să-l plaseze. Pentru cine nu este la curent cu tematica lucrărilor sale, Greene abordează subiecte foarte complexe, precum natura umană, putere, seducție și le îmbină cu istorie, cu psihologie, mitologie etc. Puși în fața unei astfel de combinații, nu-i de mirare că vânzătorii de carte au fost cam confuzi, plasându-l în categoria de self-help. Un fel de raft miscelaneu, cu de toate.
Ce înseamnă și ce nu înseamnă self-help
Dacă mergem, totuși, pe definiția „ajută-te singur“, toată librăria are cărți de self-help. Orice carte pe care o citești te ajută să devii mai înțelept, să câștigi cunoștințe noi, despre lumea din jur sau despre tine. Cum decizi care carte e și care nu e self-help? Le cumperi și ți le citește altcineva înainte de culcare? Sau cele pe care nu le termini sunt de mai puțin help?
Cultura do it yourself (DIY) din magazinele de bricolaj s-a răspândit și asupra propriei persoane. Dacă îți renovezi singur baia după ce tot singur ai cumpărat unelte, e self-help. Dacă chemi un instalator și/sau un zugrav, nu mai e. Totodată, dacă mergi la terapeut, coach, mentor, consilier înseamnă că lucrezi LA tine. Dacă nu mergi nicăieri și scrii singur pe foaie, înseamnă că lucrezi CU tine.
„Aici e o furculiță în drum“, cum ar zice englezul. Cred că orice facem e self-help. De la spălat pe dinți dimineața, cafeaua preparată de noi sau cumpărată, până la întreaga arhitectură a propriei bunăstări care include activități și specialiști de tot felul.
Să mergi la terapie, la consiliere, la coaching, la sport e self-help. Tu te ajuți pe tine pentru că tu decizi să mergi, tu răspunzi la întrebări, tu gândești, tu faci fandările. Da, e cineva acolo care te ghidează, îți oglindește starea, îți dă un plan de antrenament și așa mai departe. Însă în orice moment, tu ești suveran și autonom. Și când o să te oprești în februarie din mers la sală, deși ai plătit abonament anual, sună ciudat, dar tot self-help este. Te ajuți să fii mai confortabil sau să oferi timp altei activități, sau orice alt motiv.
℗PUBLICITATE
Ce se întâmplă în industria de „dezvoltare personală“ e că lasă impresia că noi depindem de alții să ne facem să fie bine. Și externalizăm, cum se zice în limbaj corporatist, și activitatea în sine și puterea. Să-mi schimb serviciul? Trebuie să-mi sun coach-ul să văd ce părere are. Să mă mut în alt oraș? Să-mi sun mentorul sau terapeutul. Să-mi iau rochia asta? Sun o prietenă.
E în regulă să ne sfătuim cu alții, e foarte bine să avem nevoie unii de alții. Lucrurile se complică atunci când le punem lor în brațe cheia liberului nostru arbitru. Pe care îl avem și trebuie să-l folosim. E frumos, când vine cu libertatea să ne alegem vacanțele sau meniul la cină. Devine mai complicat când sunt decizii cu miză și risc. De aceea e bine să ne antrenăm să le luăm singuri.
Misiunea unui coach este de a-i ajuta pe cei ce-și caută drumul să și-l găsească singuri
Dependența de un specialist se simte și de partea cealaltă a mesei ca o greutate. Uneori și noi suntem văzuți ca un jukebox de idei: „Mai zi-mi ce altceva poți să-mi faci tu ca să fiu eu fericit!“. Și cel mai bun lucru pe care-l putem face e să împărtășim observația noastră celui din față și să preia din nou microfonul pe scena propriei vieți. Altfel, cădem și noi în sindroame de tot felul și ne simțim nu doar necesari, ci de-a dreptul indispensabili.
Sunt momente în viață când, mai mult sau mai puțin determinat de cum ne-am trăit-o până atunci, putem ajunge să depindem în proporție foarte mare de ceilalți – fizic, financiar, mental. Cred că ține de fiecare dintre noi să depunem toate eforturile să prevenim situația respectivă. Și întorcându-mă la ce ziceam, asta se face în fiecare zi: fiecărei decizii să-i acordăm câteva minute ca să ne adunăm gândurile. Sau când decidem că uneori avem nevoie de mai mult timp pentru noi. Sau că investim în ceea ce ne face să fim oameni – minte, suflet, corp – și că oferim ajutor altora, dar le lăsăm libertatea să-l accepte sau nu. Sau că cerem ajutor la rândul nostru când avem nevoie de încă o pereche de ochi, încă un cap sau un umăr.
E o perioadă în care avem la dispoziție resurse cu nemiluita, workshop-uri, workbook-uri, webinarii și alte www-uri să ne ajute să stabilim un început bun. Dar de fiecare dintre noi depinde pe care le alegem și, mai ales, cărui scop servesc. Cred că totul pornește de la „cine sunt, cum vreau să fiu și ce sunt dispus să fac pentru asta“. E primul pas spre orice fel de help.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
