Trauma emoțională implică o situație ce presupune depășirea capacității unei persoane de a face față sau de a procesa ideile și emoțiile pe care le trăiește. Impactul are loc la nivel profund asupra identității persoanei, afectându-i negativ mintea, corpul și sufletul.
Evenimentele traumatice pot lua forme diferite: viol, incest, boală gravă, violență domestică, accident, moartea subită a unei persoane dragi, abuz sexual, neglijare emoțională în copilărie, abandon la naștere… și, din păcate, lista este mult mai lungă.
Viața bate filmul, în multe situații reale. Sunt oameni a căror poveste personală a depășit cu mult acea limită a suferinței pe care mintea noastră o poate lua în calcul. Le auzim povestea și ne minunăm că încă se mai află printre noi și funcționează. Ne surprinde să îi cunoaștem acum în toată splendoarea puterii lor interioare, care le-a sculptat destinul în bine. Dar nu ne putem împiedica să ne simțim sufletul copleșit de tot felul de emoții intense, când aflăm diferite amănunte ale vieții lor. O parte din trăirile lor se transferă asupra noastră și rămânem cu aceste amintiri mai mult sau mai puțin timp (sau, poate, pentru totdeauna).
Alteori, întâlnim situații tragice de la început până la sfârșit. Și, când nu întrezărim nicio rază de speranță, cruzimea vieții poate fi copleșitoare.
Sunt, pe de altă parte, oameni care se află în contact permanent cu suferința umană a altora: profesioniștii în sănătate mintală, chirurgii, oncologii, asistentele medicale, cei implicați în activități de ajutor umanitar, echipajele de pe ambulanțe, psihoterapeuții (mai ales cei specializați în tratarea traumelor), jurnaliștii din prima linie de război ori salvatorii care ajung la locul dezastrelor. Cu toții sunt expuși la stres și la imagini ce nu pot fi uitate cu ușurință. Iar acesta este un aspect foarte important de luat în calcul: oamenii care profesează în domeniile de ajutor sau asistență socială (în calitate de martori expuși repetat la durerea, teroarea și neputința îndurate de alții) acumulează reziduuri emoționale care îi supun riscului de traumatizare indirectă.
Trauma indirectă, cunoscută și sub denumirea de traumă derivată, este o stare de tensiune izvorâtă din poveștile sau experiențele traumatice ale altor persoane și se poate manifesta fie prin amorțire și evitare de a vorbi sau a te gândi la ceea ce ai auzit sau văzut, fie printr-o stare permanentă de agitație interioară ori exterioară. Se poate materializa în diferite moduri și niveluri de intensitate.
℗PUBLICITATE
Trauma derivată este un răspuns natural, empatic la suferința umană. Dar trebuie ținut cont, în același timp, că este un tip foarte real de traumă, care se poate manifesta ca un fenomen subtil. Cu alte cuvinte, trauma indirectă este ceea ce i se întâmplă sănătății tale cognitive, fizice, psihologice, emoționale sau spirituale când te afli în contact zilnic cu povești traumatice sau cu răspunsuri la situații traumatice, în timp ce este nevoie să îți controlezi propriile reacții.
Unii pot fi mai afectați decât alții și pot manifesta o gama variată de simptome, cuprinse în cinci mari categorii:
- Simptome emoționale – durere, anxietate, tristețe, iritabilitate, furie, materializate în stări de lungă durată sau într-o senzație generală de nesiguranță.
- Simptome comportamentale – izolare socială, consum crescut de alcool sau alte substanțe, tulburări în obiceiurile alimentare, dificultăți legate de somn; dificultăți în a separa viața profesională de cea personală; angajarea în comportamente de risc; o tendință de a evita sarcinile sau de a-ți asuma un volum mai mare de muncă.
- Simptome fiziologice – dureri de cap, erupții cutanate, ulcerații sau arsuri la stomac (printre altele).
- Simptome cognitive – probleme de memorie, de concentrare sau de luare a deciziilor, în viața de zi cu zi.
- Simptome spirituale – pierderea sensului și scopului vieții; deconectarea de ceilalți oameni; senzația generală de inutilitate.
În DSM-5 este specificat, printre criteriile de calificare ale unui eveniment ca fiind traumatic, și cel de expunere repetată la detalii copleșitoare legate de evenimente traumatice. Unii dintre cei care experimentează trauma derivată, în cazul unor simptome severe, ar putea fi chiar diagnosticați cu tulburare de stres posttraumatic.
Este important ca cei care lucrează în domeniile de ajutor sau asistență socială și sunt supuși riscului de a dezvolta o traumă derivată să apeleze la ajutorul unui profesionist în sănătate mintală, înainte ca simptomele să se agraveze. Este indicat, de asemenea, ca aceștia să beneficieze de instruire și supraveghere corespunzătoare.
Dacă psihoterapeuţii şi alte persoane expuse indirect la traume acordă suficient de multă atenţie autoîngrijirii – petrec timp cu cei dragi, practică hobby-uri, apelează la yoga sau meditații, își respectă timpul liber – ei dobândesc capacități crescute de a-și gestiona latura dificilă a profesiei lor.
Mersul în terapie este o altă formă de autoîngrijire, având în vedere că oferă un cadru de siguranță în care propriile gânduri și emoții se află în prim-plan și pot fi exprimate și analizate.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
