fbpx
skip to Main Content

În aceste vremuri în care totul este într-o continuă schimbare, de la reguli de igienă și comportamente sociale la piața muncii și cerințele ei, în aceste vremuri în care suntem bombardați cu tot felul de informații, unele modificându-se de la o zi la alta, avem nevoie de o constantă. Avem nevoie să ne securizăm psiho-emoțional, pentru a trece cu bine prin această experiență colectivă și individuală. În afara acestei securizări, reacțiile se vor situa în cele două extreme: indiferență sau panică excesivă. 

Vedem în jurul nostru sau suntem chiar noi înșine acele persoane care și-au dezvoltat adevărate strategii de supraviețuire: de la comportamente compulsive de igienă, la „teorii ale conspirației“ legate de ceea ce se întâmplă, până la a renunța cu totul la orice măsură de protecție. Ambele extreme, așa cum spuneam și în articolul Cum facem față ipohondriei? vin ca răspuns la un (puternic) sentiment de nesiguranță. La suprafață, acest sentiment de nesiguranță se va resimți ca frică sau furie. O frică sau o furie îndreptată de această dată spre tot ceea ce înseamnă COVID-19. În aceste momente putem observa cum regresăm emoțional… în copilărie sau în perioade în care acțiunile pe care le făceau strămoșii noștri erau răspunsuri directe la emoția de frică. Prin cele două capete de spectru, de fapt, persoanele încearcă să se protejeze de emoția de frică – să nu o mai simtă, să o evite ori să o blocheze. 

Dacă în articolul precedent vorbeam despre ipohondrie și comportamentele adiacente, de această dată vorbim despre așa-zisa indiferență legată de subiectul COVID și comportamentele care o însoțesc: refuzul de a respecta orice regulă de igienă și de prevenție, afirmarea neîncrederii în existența acestui virus ș.a.m.d. În același timp, fiind o boală nouă, oamenii încă nu o înțeleg, nu o cunosc și atunci reacțiile variază. Dar cred că ceea ce putem face este să ne concentrăm pe ce cunoaștem: reguli de igienă și distanțare fizică, resurse proprii de adaptare, recuperare, vindecare.

Altfel, cum să păstrăm calea de mijloc în reacțiile față de COVID-19? Cum ne găsim resursele adecvate și cum să le punem în acțiune? Și, în același timp, cum ne raportăm la persoanele apropiate ce refuză să păstreze regulile de prevenție?

℗PUBLICITATE


Cred că ar fi util să ne uităm la noi înșine din afară, ca și cum am fi un observator al nostru. Să încercăm să ne cunoaștem, privindu-ne dintr-o poziție de modestie – modestia ne ajută să recunoaștem în sinea noastră că nu ne cunoaștem cu adevărat. Acest lucru ne va facilita manifestarea curiozității și adresarea unor întrebări de autoexplorare: 

  • „Care sunt emoțiile din spatele acestor comportamente ale mele (refuzul de a respecta regulile sau controlul excesiv)?“ 
  • „Ce beneficii îmi aduc aceste comportamente? Mă simt mai liniștit și mai liber în urma lor?“ 
  • „Privindu-mă din afara mea, sunt aceste comportamente ancorate în realitatea obiectivă?“
  • „Și, dacă nu, cum mi-aș putea împlini altfel nevoia de siguranță, fără a ignora realitatea?“
  • „Sunt resursele mele – de adaptare mentală, comportamentală (aici intră și autocontrolul, respectarea regulilor) și de reglare emoțională, puse în acțiune într-un mod funcțional, potrivit mie și celorlalți? Țin cont de regula reciprocității, atunci când practic anumite comportamente, respectând atât nevoile mele, cât și pe cele ale celorlalți?“

În același mod, când relaționăm cu o persoană care are aceste comportamente de a face față situației dificile (ignorând regulile de igienă și prevenție), să încercăm să avem un comportament asertiv, urmând pașii de mai sus: activându-ne empatia față de emoțiile persoanei, prezentându-i obiectiv și clar comportamentul și consecințele comportamentului ei asupra ei înseși și asupra celorlalți și cerând o schimbare pentru binele comun. 

Toți depindem foarte mult unii de alții, atât în cele bune, cât și în cele mai puțin bune. Așadar, solidaritatea este regula de aur pentru o funcționare bună și pentru sănătate – nu excepția. Iar solidaritatea se poate manifesta atunci când frica este privită doar ca o emoție și nu ca „motorul“ vieții noastre. Să încercăm, deci, să privim dincolo de frică, atât în profunzimea noastră, cât și în ceea ce aducem în mediul social. 

Diana Foarfecă

Diana Foarfecă este psiholog și psihoterapeut cognitiv-comportamental, cu formare continuă în traumele de relație și terapia schemelor. Crede că fiecare dintre noi dispunem de resurse pentru a trăi o viață împlinită. De multe ori, aceste resurse au fost puse la încercare de experiențe din viața noastră, întâmplate atât în copilărie, cât și pe parcurs. Psihoterapia este modalitatea prin care putem ajunge la aceste resurse pentru a vindeca părțile rănite din noi și pentru a funcționa într-un mod optim.

Back To Top
×Close search
Caută