E posibil să te întrebi ce înseamnă „recuperarea“ când vine vorba despre consumul de substanțe sau comportamentele adictive. În primul rând, este termenul folosit pentru a descrie progresul prin care trece individul odată ce‐și admite neputința față de comportamentul dependent sau abuzul de chimicale; înseamnă să înveți cum să trăiești fără să te angrenezi în comportamente distructive. Recuperarea presupune să înveți să fii conștient de propriile sentimente și să dezvolți instrumentele necesare pentru a lucra asupra acelor sentimente, astfel încât să nu mai fi lipsit de control. Înseamnă să‐ți asumi schimbarea unui trecut ce nu vrea să dispară. Programele în 12 pași sunt extrem de eficiente în recuperare.
Există numeroase programe în 12 pași. Principiile acestora au fost aplicate unei serii de comportamente dependente diferite. De fapt, aproape orice comportament extrem poate să fie considerat ca fiind dependent: pariatul, suprasolicitarea la locul de muncă, mâncatul compulsiv și activitățile purgative, promiscuitatea sexuală, obsesia de pornografie, preocuparea exagerată față de alte persoane – acestea reprezintă doar câteva exemple de comportamente pentru care există programe în 12 pași.
Fiecare program își are propriile recomandări, dar toate se bazează pe principiile originale dezvoltate de Alcoolicii Anonimi; fiecare utilizează aceiași 12 pași (vezi Anexa 2, din Ghidul copilului interior) și poartă numele de programe de autoajutorare. Nu există taxe, nici specialiști în domeniu și se pune accent pe anonimat. Singura condiție pentru a participa la un program de autoajutorare în 12 pași este să ai dorința să scapi de dependență. Se recomandă de obicei ca un nou‐venit să participe la cel puțin o întâlnire pe zi și să‐și găsească un sponsor. Un sponsor e o persoană care participă deja la program de ceva timp și care îi ajută pe nou‐veniți, răspunzându‐le la întrebări, fiind disponibil pentru ei și ghidându‐i de‐a lungul celor 12 pași.
Există și alte metode prin care un individ să‐și confrunte comportamentul dependent. Terapia de susținere este una dintre ele. Modificarea comportamentului și terapia desensibilizării sunt altele. În opinia mea, însă, niciuna dintre ele nu este la fel de eficientă ca un program în 12 pași, pentru că acesta nu doar că vizează comportamentul dependent, dar recunoaște și nevoia de a avea un nou sistem permanent de susținere.
Cele trei etape ale recuperării și copilul interior
Dacă ți‐ai identificat de curând comportamentul ca fiind unul dependent, indiferent cum alegi să‐l gestionezi, o să treci cel mai probabil prin trei etape distincte ale recuperării. Prima etapă presupune să intervii în comportamentul tău distructiv. Înseamnă să ieși din negare și să fii sincer în legătură cu consecințele provocate de dependența ta. Înseamnă, de asemenea, să‐ți împărtășești povestea cu alte persoane, dar și să descoperi noi modalități nondependente de a face față vieții.
A doua etapă a recuperării are loc atunci când ești pregătit să gestionezi durerea ce a fost până acum mascată de comportamentul tău dependent. Cartea Ghidul copilului interior o să se dovedească cel mai folositoare aici, pentru că scopul ei este de a‐ți înfrunta și vindeca trecutul. Odată ce suferința din trecut se disipează, începi să găsești moduri de a‐ți crea și menține un sentiment de liniște. Începi să tinzi spre spiritualitate în timp ce cauți moduri pline de însemnătate de a‐ți trăi viața. Aceste căutări reprezintă cea de‐a treia etapă a recuperării.
℗PUBLICITATE
Trebuie să lucrezi cu copiii interiori și să răspunzi la nevoile acestora în fiecare dintre cele trei etape ale recuperării. Munca începe în momentul în care începe și procesul de recuperare, pentru că ești copleșit de sentimente confuze și puternice. Această confuzie emoțională este provocată de acumularea sentimentelor negate din copilărie. Eliberat de efectele anestezice ale dependențelor, revii foarte repede la mecanismele de coping din copilărie.
Când ești cuprins deodată de un val de anxietate, aceasta este provocată de obicei de suferința copilului tău interior. Când participi la programe de autoajutorare sau la ședințe de terapie și repeți ceea ce urmează să spui, copilul tău interior caută aprobarea celorlalți. Când te temi de respingere sau de expunere, acest lucru poate să fie o reflexie a rușinii copilului tău interior. Când simți o compulsie să‐ți ieși din fire sau să revii la comportamentul tău dependent, e posibil să reprezinte încercarea ta de a amorți durerea copilului interior. Când participi la întâlnirile grupurilor de suport și visezi la acea bucată de prăjitură cu ciocolată, sau la acea țigară ori băutură, poate să fie vorba de ambivalența copilului tău interior față de ideea de a se recupera.
Momentele când îți dorești cel mai mult să te comporți într‐o manieră dependentă sunt cele în care te afli cel mai aproape de sentimentele reprimate ale copiilor interiori. Până când vei învăța să‐ți gestionezi și vindeci sentimentele din trecut, o să fii mereu vulnerabil față de revenirea la vechile dependențe.
Când începi pentru prima dată procesul de recuperare, însă, nu te separă nimic de sentimentele tale. Nu trebuie să‐ți găsești copilul interior, pentru că tu ești copilul interior. Nu poți să te separi de propriile emoții, pentru că în acel moment te rezumi fie la dependența ta, fie la emoțiile tale profunde, tumultoase. Până când nu începi să creezi o legătură cu un grup și să te identifici cu alte persoane aflate în procesul de recuperare, nu ai de obicei o parte sănătoasă sau responsabilă a sinelui de care să te separi. Poți începe să‐ți etichetezi și identifici sentimentele alături de copiii interiori, dar vindecarea apare prin asocierea cu un grup ce‐ți oferă siguranța necesară pentru a‐ți depăși dependențele.
Extras din cartea Ghidul copilului interior, care se găsește cu reducere în librăria online a Paginii de Psihologie.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
