Sunt entuziast și nerăbdător să începem cel de-al treilea sezon din seria noastră de conversații adevărate #EpicTalk. În acest sezon, vă invit să continuăm descoperirea adevărului din noi și să aflăm alte povești de viață inedite, ce ne pot inspira, motiva și încuraja să trăim viața din plin. Prima mea invitată este o colegă de breaslă – care a avut curajul de a se muta cu întreaga ei familie din Kosovo în Londra împreună cu soțul și cei trei copii, care a fost nevoită să învingă un cancer de sân și care luptă pentru sănătatea psihică a femeilor. Își iubește copiii cu întreaga ei ființă și cu zâmbetul pe buze spune că, deși unul dintre aceștia este persoană publică (Rita Ora), acasă cu toții formează o familie obișnuită, la fel ca oricare alta. Dragi toți, să-i spunem bun venit Verei Ora!
Gáspár: Dragă Vera Ora, te salut cu drag la #EpicTalk, aici, pe platforma paginadepsihologie.ro. Este o mare onoare să port această conversație adevărată cu o colegă din domeniul sănătății mintale. Am urmărit cu atenție câteva interviuri acordate de tine și am avut șansa de a afla câteva lucruri despre viața ta personală. Printre care și faptul că, în 2005, ai fost diagnosticată cu cancer de sân. Ce mi-a atras atenția a fost faptul că, medic psihiatru fiind, erai atentă la starea ta de sănătate și fizicul părea ok, dar intuiția ți-a transmis că ceva nu este, totuși, în regulă. Ai putea să ne spui mai multe despre această intuiție și despre cum putem face, de exemplu, diferența între vocea intuiției și zgomotul îngrijorărilor sau anxietăților?
Vera Ora: Gáspár, îți mulțumesc pentru invitația de a contribui și eu pe această platformă online atât de utilă cititorilor. Am fost diagnosticată întâmplător cu cancer la sân, când aveam 39 de ani. Nu aveam nici noduli și nici vreun alt simptom, așa că intuiția mea a fost cea care nu-mi dădea pace, avertizându-mă că ceva nu era „în regulă“ cu sânii mei. M-am dus la medicul de familie și i-am spus că vreau să fac o mamografie, moment în care realitatea mea s-a transformat într-un coșmar. Sunt sigură că, dacă nu ceream ajutor încă de atunci sau nu făceam investigații aprofundate (așa cum am insistat să fac), rezultatul ar fi fost azi unul cu totul diferit. Nu sunt sigură dacă a fost mai importantă cunoașterea medicilor care m-au tratat ulterior sau conștiența mea de sine inițială. Cred că a fost o combinație! Indiferent cine suntem în această viață (chiar medici fiind, cu senzația că suntem „protejați datorită cunoașterii“), noi toți avem nevoi asemănătoare și n-ar trebui să fim prea mândri ori să ne fie rușine să cerem ajutor. Atenția la semnalele pe care ți le transmite corpul tău sau mintea ta are efecte nemaipomenite, dacă abordezi totul într-o notă pozitivă.
Gáspár: Boala poate fi mai gravă sau mai ușoară, însă „cancer“ este un cuvânt care creează multă frică în mintea omului modern și, dacă se confirmă un astfel de diagnostic, întreaga ființă ne este zguduită. Îmi imaginez că îți e greu să vorbești despre asta în public, dar… Ai putea să ne spui câteva cuvinte despre stările prin care ai trecut (și pe care, probabil, le traversează majoritatea oamenilor), atunci când ai aflat diagnosticul și mai apoi, pe parcursul procedurilor de intervenție? Cuvinte tale sunt cu atât mai importante, cu cât vin din partea unei persoane care a văzut cum este viața în ambele roluri – cel de medic și cel de pacient.
Vera Ora: Fiecare pacient face față diferit unui astfel de diagnostic. Cu toate acestea, când ai cancer la sân, e foarte probabil să treci printr-o gamă de emoții specifice. Nu există o listă de sentimente corecte sau greșite și nici vreo ordine prestabilită în care ele să se abată asupra ta. După ce a trecut șocul diagnosticării, eu am realizat că sprijinul din partea celorlalți era crucial în aproape toate zonele vieții mele – de la aspectele pragmatice legate de fazele de început ale tratamentului, până la aspectele psihologice care se complicau cu timpul. Cea mai importantă luptă pe care am dus-o eu (și cu care este posibil să se identifice o mulțime de femei) s-ar putea rezuma astfel: cum găsești atâta putere de voință, încât să poți continua ori măcar să mai vezi un pic de normalitate în viață? Ceea ce oamenii (în general) și profesioniștii (în special) tind să uite este că tu și ceilalți membri apropiați de familie deveniți așa de vulnerabili la frică și anxietate când e vorba de sănătate, încât nu mai reușiți niciodată să vă eliberați complet de starea asta.
Gáspár: Noi promovăm sănătatea relațională în România și avem un angajament asumat în acest sens. Așa că te rog să ne spui mai multe despre… Cum a fost această experiență pentru sistemul vostru familial? Dacă ați vorbit deschis despre frici, îngrijorări și despre cum poate o familie să treacă peste o astfel de furtună psihologică?
Vera Ora: Să fiu diagnosticată cu o boală gravă la o vârstă încă tânără a fost un mare șoc pentru mine, dar și mai rău a fost pentru familia mea. Dintr-odată, nu mai ești sigur de nimic, emoțiile devin insuportabil de copleșitoare, te sufocă frica și incertitudinea. Nu eram pregătită să vorbesc despre temerile mele – eram un doctor care se pregătise pentru a avea grijă de alții, nu invers! Să fiu pacientă nu era în „fișa postului“ meu și, fără îndoială, nu aveam niciun fel de instruire pentru postura asta, de care încercam cu disperare să scap. Soțul meu s-a purtat excepțional în ceea ce privește susținerea pe care mi-a acordat-o și, de fapt, el a încurajat întreaga familie, pe tot parcursul bolii și în perioada de recuperare.
Gáspár: Ești ambasador al organizației Future Dreams. Ai putea să ne spui mai multe despre ce înseamnă asta și despre colaborarea ta cu designerul Melissa Odabash?
Vera Ora: Colaborarea mea cu Future Dreams (care se ocupă cu actele de caritate, oferă ajutor și sprijină femeile afectate de boală), precum și cu Melissa Odabash – pentru mine, personal – înseamnă enorm. Supraviețuind eu însămi acestei boli și cunoscându-i implicațiile, precum și consecințele tratamentului din punct de vedere emoțional și fizic, mi-am dat acordul spre a deveni model pentru Melissa și Future Dreams. Costumele ei de baie sunt minunat proiectate, cu adâncituri special făcute în forme cât mai naturale, astfel încât să poată fi purtate de femeile care au fost afectate de cancerul de sân. Vestimentația aceasta este făcută cu scopul de a conduce la conștientizare, înțelegere și susținere din partea noastră, pentru toate femeile care trec ori au trecut prin așa ceva. E despre a le ajuta pe femei să-și recapete încrederea în sine și să se simtă bine în pielea lor. Eu nu sunt un model profesionist, dar am fost de acord să fiu model deoarece, dacă eu pot ajuta alte femei care trec în prezent prin diverse etape de tratament, atunci o să accept că experiența mea cu cancerul a avut un sens.
Gáspár: În calitate de psihiatru, te ocupi de o ramură a medicinei aflată în strânsă legătură cu profesia mea, care este aceea de psiholog. Te-aș întreba… Care este părerea ta despre psihoterapie, dacă practici vreo formă de psihoterapie și dacă ai fost vreodată la terapie psihologică?
Vera Ora: Am o părere foarte bună despre terapia psihologică în cazul acelor femei care au trecut (așa cum a fost și cazul meu) prin experiențe traumatice. Eu am beneficiat de suport psihologic pe durata tratamentului și după aceea, iar acesta a constituit un element foarte important al recuperării mele. Cred că fiecărei femei ar trebui să-i fie oferit sprijin psihologic – ca parte componentă în etapele de diagnosticare și tratament, deci ca terapie de suport alături de tratamentul propriu-zis. În zona Serviciilor de Sănătate Mentală Perinatală (în care activez eu), personal recomand cu căldură psihoterapia pentru tinerele mame – pe durata sarcinii și după naștere – și consider psihoterapia ca fiind prima opțiune de tratament, din perspectiva eficacității.
℗PUBLICITATE
Gáspár: Din mediul online, am aflat că ești originară din Kosovo și că, împreună cu soțul și copiii, te-ai mutat în Londra, în 1991. Cum a fost să o luați de la capăt, într-o altă țară, cu o altă cultură? Și de ce anume crezi că are nevoie o persoană (din perspectivă psihologică), pentru a-și asuma riscurile unei astfel de schimbări?
Vera Ora: Emigrația și apoi demararea unei vieți cu totul noi într-o altă țară nu e deloc ceva simplu și nu e așa de ușor cum am putea presupune. În orice caz, eu m-am adaptat relativ bine, fiindcă eram o mamă tânără și aveam o familie tânără (pe vremea aceea). Eram foarte dornică să continui cu aceeași profesie, să lucrez ca medic și, în același timp, să le ofer celor trei copii ai mei nenumăratele oportunități pe care Londra ți le pune la dispoziție. Să-mi refac cariera de doctor a fost foarte greu: învățam terminologia medicală, studiam ca să-mi actualizez cunoștințele și, simultan, creșteam trei copii. Uneori, simțeam că e un efort imposibil de dus până la capăt. Am reușit doar pentru că aveam o hotărâre nestrămutată și nu m-am dat bătută nicio clipă. Dar cred că perioada aceea de adaptare (și, implicit, stresul major pe care mi l-a adus) a avut rolul său în starea mea ulterioară de sănătate și în starea mea de bine de acum.
Gáspár: Ești mama a trei copii – Elena, Rita și Don – dar puțini dintre cititori știu că „Ora“ nu este o coincidență de nume și că bine-cunoscuta Rita Ora este chiar copilul tău mijlociu. Întâmplarea face ca eu să fiu un fan al Ritei, prin urmare mă simt norocos să pot vorbi chiar cu mama ei. Cum este pentru tine, ca mamă, să o vezi pe Rita în concerte, în filme, să fie apreciată și admirată de oameni din întreaga lume? A visat Rita de mică să ajungă faimoasă ori a fost mâna destinului?
Vera Ora: Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Da, sunt foarte mândră de succesul pe care Rita l-a dobândit. Dar trebuie să știi că eu, ca mamă și a altor doi copii, sunt la fel de mândră de toți. În familia noastră, punem preț pe iubire și prețuire reciprocă. E foarte important ca Rita să continue să aibă o formă de normalitate în viața ei, așa cum are oricine din familia noastră. Rita a dovedit talent de la o vârstă foarte fragedă. Dar, așa cum știe orice părinte, ceea ce i-a adus succesul a fost combinația dintre talent și muncă asiduă.
Gáspár: Majoritatea specialiștilor în sănătate mintală sunt timizi, atunci când vine vorba despre a se face vizibili în social media sau în online, cel puțin asta văd eu în România. Tu însă ești mult mai curajoasă și dezinvoltă în acest sens. Cum anume ai făcut sau, mai bine zis, ce a fost nevoie să faci, pentru a-ți permite să ieși de după ușile cabinetului și să te faci vizibilă?
Vera Ora: Sunt de părere că social media poate fi foarte crudă și vătămătoare, dacă nu e folosită adecvat. În același timp, îți poate aduce satisfacții imense și este un instrument eficient, dacă vrei să te exprimi public. Consider că sunt o voce și am un mesaj de transmis pentru toate femeile din lume, cu scopul de a le încuraja și susține în diversele aspecte ale vieții lor. Personal, ador să combin munca și pasiunea mea pentru sănătatea mintală cu entuziasmul pentru stil și design. Iar platforma mea online aduce în atenție femei puternice și bune profesioniste.
Gáspár: Pentru că tot am intrat în noul an și cu toții ne facem mai multe planuri de viitor… Ce-ți dorești din punct de vedere profesional și când intenționezi să vizitezi România?
Vera Ora: Eu lucrez de ceva vreme în calitate de psihiatru în zona sănătății mintale perinatale și îmi iubesc munca. Intenționez să continui să ofer consultații și să fac acte de caritate (așa cum procedez acum alături de Rita, prin intermediul UNICEF), așa că – să sperăm – asta ne va da amândurora ocazia să vizităm România în curând.
Gáspár: Iar acum am ajuns la momentul final, mai exact acela în care tu, în calitate de invitată, îmi adresezi mie o întrebare. Una la care un psiholog și psihoterapeut ar putea să răspundă. Prin urmare, Vera, cum sună întrebarea ta?
Vera Ora: Care este melodia ta preferată, din tot repertoriul Ritei?
Gáspár: Deși e o întrebare simplă, în realitate îmi este greu să răspund, fiindcă îmi plac multe dintre cântecele Ritei. Dar una pe care o cânt adesea în gând – știi acele momente în care mergi pe stradă și te surprinzi fredonând o melodie, dar nu știi de ce ți-a venit în minte? – este „I Will Never Let You Down“.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
