În sala de clasă Montessori, observarea este unul dintre instrumentele pe care profesorul le folosește pentru a cunoaște mai bine copiii, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor lor și pentru a putea adapta programa de învățământ.
Spuneam și în articolele anterioare faptul că este necesar ca profesorul să-și cunoască elevii la nivel individual, să observe ce interese au, ce le place să facă și de ce anume sunt atrași să exploreze, ce evită să lucreze, unde mai au nevoie de exersare și ce ar fi potrivit pentru ei să cunoască la momentul în care se află. Această cunoaștere se produce la nivel individual, însă trebuie privită la modul general, referindu-ne la copil ca la un membru al comunității.
Observarea ar trebui să se facă dintr-o stare de iubire, ne spune dr. Maria Montessori, fără judecată. Astfel, avem oportunitatea să vedem copilul exact așa cum este el, să avem răbdarea și energia necesare pentru a putea veni în întâmpinarea nevoilor sale. Asta înseamnă că punem accent și ținem cont de nevoile copilului și nu de nevoile noastre în ceea ce privește actul educațional al copilului.
Așadar, observarea este instrumentul care ne permite să urmăm manifestările spontane ale copilului, pentru a ne rafina propria gândire și înțelegere, astfel încât să-i putem oferi acestuia ajutorul pe care are tot dreptul să-l primească.
Pe lângă faptul că vedem ce se întâmplă în sala de clasă, trebuie să și ascultăm ce încearcă copiii să transmită prin ceea ce vorbesc. Pentru că nu întotdeauna copilul se arată atât de spontan și minunat cum ne-am aștepta, dar noi trebuie să-l tratăm ca și cum are acel potențial.
„Uită-te la copilul care nu este încă aici!“, ne spune Maria Montessori
Gândindu-mă la toată teoria aceasta învățată și aplicată, am simțit că putem face o analogie între cunoașterea copilului la școală de către profesor și cunoașterea copilului acasă de către părinți.
Adesea, părinții se întreabă „Cum știu să-i ofer copilului cea mai bună educație?“, iar aici subiectul este vast și divers, însă ca să mă leg de subiectul prezent, și anume observarea, aș spune faptul că observarea propriului copil te ajută să-l cunoști mai bine, să-l descoperi și astfel vei putea veni în întâmpinarea nevoilor lui fizice, psihice și emoționale, într-un mod cât mai natural și firesc. Să observi copilul, privindu-l dintr-o stare de iubire și respect, conduce la o conectare autentică între tine (ca adult și ca părinte) și copil.
Cum ar putea adulții să se conecteze cel mai ușor cu copiii?
Prin joacă, nimic mai simplu. Este nevoie doar de timpul și de disponibilitatea părintelui.
℗PUBLICITATE
Și, ca să mă întorc la profesor, aș vrea să enumăr câteva obiceiuri* pe care acesta le poate dezvolta și care-l vor ajuta în activitatea sa de observare:
- Mindfulness sau prezență în tot ceea ce face;
- Journaling sau scrisul într-un jurnal;
- Atenția acordată limbajului corporal și cuvintelor utilizate;
- Deducțiile logice, făcute cu deschidere și flexibilitate în gândire;
- Observarea pattern-urilor, estimările și predicțiile, pentru a evalua acuratețea acestora și atenția îndreptată înspre ceea ce vede, nu înspre ceea ce se așteaptă să vadă;
- Adresarea constantă de întrebări: „ce anume am învățat despre obiectul observării?“; „ce am învățat despre mine ca observator?“; „ce am învățat despre procesul de observare?“; „ce m-a împiedicat sau ce m-a ajutat pentru a avea acuratețe?“; „ce învățăminte despre ființa umană, la modul general, am dobândit?“.
*idei extrase și reinterpretate dintr-un webinar de formare AMI.
Așadar, observarea, deși pare ceva simplu și poate lipsit de importanță, este de fapt un proces complex, valoros, din care putem învăța atât de multe, nu doar despre cei pe care-i observăm, ci și despre propria persoană. Maria Montessori spunea faptul că observarea este o artă, și chiar așa este.
Vreau să închei cu două citate care ne dezvăluie din tainele procesului de observare, ajutându-ne să înțelegem importanța acesteia la un nivel profund, atât personal, cât și profesional:
„Să lăsăm viața liberă să se dezvolte în limitele binelui și să observăm această viață interioară în curs de dezvoltare.“
„Educația nu este ceva ce face un profesor, ci este un proces natural, care se dezvoltă spontan în ființa umană.“ (Manualul propriu al dr. Maria Montessori).
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
