Ce este mai dificil: să fii gazdă sau oaspete? Se simt introverții mai inconfortabil în postura de gazdă? Pandemia ne-a schimbat felul în care ne întâlnim și ne organizăm întrunirile? Cum ne alegem întâlnirile la care participăm? La toate aceste întrebări a răspuns Priya Parker, autoarea bestsellerului Arta conectării umane.
Priya Parker este mediatoare de conflicte, consilier strategic, speaker internațional și autoarea cărții Arta conectării umane: Legăturile umane și semnificația lor. În timpul pandemiei, a lansat, împreună cu New York Times, un podcast care s-a bucurat de multă popularitate în acea perioadă, pentru a explora modul în care putem rămâne conectați și pentru a reinventa adunările, atunci când nu ne puteam întâlni fizic. Pe măsură ce lucrurile au revenit la normal, Priya Parker a devenit o voce de referință care pledează pentru importanța conectării umane și a modului în care ne adunăm în zilele noastre: în comunitatea din care facem parte, la locul de muncă și cu cei foarte apropiați nouă. Este inițiatoarea și gazda cursului digital The Art of Gathering, care-i învață pe oameni să dea sens întrunirilor la care participă și pe care le organizează. Priya locuiește în Brooklyn, New York, împreună cu soțul și cei doi copii ai săi.
Care sunt regulile mai puțin cunoscute când vine vorba de reuniuni, atât în spațiul domestic, cât și la serviciu sau în societate?
Una dintre cele mai mari greșeli pe care le facem atunci când decidem să ne adunăm este să presupunem că scopul adunării este evident și împărtășit de toată lumea. Prin urmare, primul pas pentru a iniția reuniuni cu mai mult sens, specifice și care au capacitatea de a ne transforma într-un fel (fie că e vorba de întâlniri cu colegii de serviciu sau de clasă, o petrecere cu cină sau o nuntă) este să nu ratăm scopul reuniunii. Dacă vrei să devii un amfitrion mai priceput, începe cu întrebarea de ce. De ce îi adun pe acești oameni laolaltă în acest moment și cu ce scop?
Ce ai observat în calitate de facilitatoare, cum a schimbat pandemia de COVID-19 modul în care se adună oamenii?
Cartea mea, Arta conectării umane (The Art of Gathering), a fost publicată prima oară în 2018 în Statele Unite, cu doi ani înainte ca întrunirile de orice fel să fie declarate ilegale și interzise. În acei doi ani, am petrecut mult timp în mijlocul comunităților convingând oamenii că felul în care ne strângem laolaltă chiar contează. Pandemia ne-a luat asta, dar așa am început să înțelegem că felul în care ne conectăm chiar ne modelează existența. Nu mai considerăm asta de la sine înțeles. Iar această pauză pe care am luat-o de la întrunirile firești – de la școală, de la serviciu, cu prietenii noștri, în lăcașele de cult – a forțat comunitățile să-și pună întrebări fundamentale: „cum ar trebui să ne adunăm?“; „unde?“; și, mai ales, „de ce?“.
În cartea ta – „Arta conectării umane“ – care a fost publicată vara aceasta și în România, aduci în discuție faptul că oamenii sunt adesea dezamăgiți de întrunirile la care participă și că nu sunt nici foarte mulțumiți de timpul petrecut alături de prieteni. Cum am putea explica răspunsurile lor și ce crezi că ar trebui să îmbunătățim?
În primul rând, țin să spun că sunt foarte încântată de faptul că Arta conectării umane a fost publicată în România. Am vizitat țara voastră, care este foarte frumoasă, și sunt bucuroasă că Arta conectării umane se găsește pe rafturile librăriilor din România. Vă mulțumesc pentru această onoare!
Iar ca să revin la întrebare, multe dintre întâlnirile cu prietenii sau cu colegii noștri se desfășoară pe pilot automat. Ne adunăm mereu și mereu la fel, avem aceleași conversații și intrăm într-un fel de rutină. Există studii care arată că, la serviciu și în spațiile de lucru, chiar și cu mult timp înainte de pandemie, principala cauză de nemulțumire în rândul angajaților este timpul irosit în întâlniri. Iar asta se întâmplă în principal din cauză că, de fapt, nu ne-am acordat timp să ne gândim când, de ce și cum ne întâlnim și cum să transformăm aceste întâlniri în ceva cu adevărat valoros pentru timpul nostru colectiv, petrecut împreună.
În discursurile, în interviurile și în prezentările postate pe YouTube, oricine observă cu ușurință că zâmbești mereu și le spui oamenilor că ești bucuroasă să-i întâlnești. Oare sunt aceste două elemente secretele care contribuie la arta unei conectări reușite?
Cartea mea se numește Arta conectării umane și nu Arta de a fi o gazdă perfectă. Cred că și oaspeții au foarte multă putere, la rândul lor. Lunar trimit un newsletter membrilor comunității mele în care scriu despre teme specifice, care gravitează în jurul ideii de conectare. Unul dintre cele mai populare articole a fost cel despre arta de a fi un oaspete entuziast. Oaspeții – nu doar gazdele – modelează o întrunire. De fapt, aș putea spune că-mi place chiar mai mult să fiu oaspete decât gazdă. Unul dintre motivele pentru care zâmbesc în aceste video-uri este că eu chiar îmi doresc să fiu acolo. Îmi doresc să particip la acel eveniment. Cântăresc foarte bine la ce evenimente aleg să particip și pe care le refuz. Iar dacă mă vedeți la un eveniment este pentru că m-am gândit bine dacă vreau să-mi petrec timpul în acel mod. Odată ce am acceptat și am ales intenționat să fiu acolo, lucrul ăsta mă umple de energia și de căldura de a fi cu adevărat prezentă și plină de entuziasm.
În spațiul public, se vehiculează multe păreri despre extrovertiți și introvertiți. Din punctul tău de vedere, influențează aceste trăsături adunările la care participăm și dacă da, în ce fel?
℗PUBLICITATE
Când am început să mă documentez pentru cartea Arta conectării umane, una dintre cele mai importante descoperiri pe care am făcut-o a fost că mulți dintre cei creditați ca fiind cei care însuflețesc constant o adunare se identifică, de fapt, ca fiind introverți. Am intervievat peste o sută de persoane, din diverse domenii și categorii sociale, care își asumă rolul de a aduna oameni în jurul lor: un rabin, un dirijor, un antrenor de hochei și am fost surprinsă de numărul mare al celor care s-au identificat ca fiind introverți. Când l-am întrebat pe unul dintre ei cum își explică asta, mi-a răspuns: „La multe întâlniri nu mă simt în largul meu. Dar vreau măcar ca întrunirile organizate de mine să fie întruniri la care să-mi doresc să particip. Și se pare că și alții își doresc asta“.
La nivel global vedem două direcții: pe de-o parte, sunt multe voci care mizează pe viziunea individualistă („Eu sunt cel mai important“, „Nu-mi pasă de alții“) și pe de altă parte, susținătorii paradigmei relaționale („Suntem interconectați“, „Doar împreună putem reuși“). Cum crezi că putem progresa de la o cultură a individualismului la o civilizație relațională?
Conectarea nu este doar despre Noi. Existența unui grup presupune un echilibru între Sine și Noi. Oamenii se alătură unor grupuri și sunt dispuși să cedeze o parte din libertatea lor pentru a fi parte dintr-un scop mai înalt. Pentru mine, întrunirile sunt importante pentru că reprezintă un microcosmos al societății și o lume în care încercăm să conciliem pe de-o parte unde și cum protejăm individul și pe de altă parte unde și cum ne aducem contribuția la grup. Cum să facem oare asta și cum să construim o lume în care oamenii sunt văzuți atât pentru ceea ce reprezintă ca indivizi, cât și ca parte a ceva mai mare decât ei?
Gazdă versus Oaspete. Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le facem în fiecare dintre cele două ipostaze?
Pandemia ne-a reamintit că timpul nostru este sacru. Fie că ești oaspete sau gazdă, te invit să te gândești mai profund la cum îți petreci timpul și cu cine. Am scris pe blogul meu despre criteriile de evaluare a unei întruniri. Fie că ești gazdă sau oaspete, acordă-ți timp ca să te gândești de ce găzduiești sau participi la un anume eveniment și cum să faci asta cu mai mult sens.
Mulți oameni cred că rolul unei gazde vine la pachet cu o anume presiune. Cum stau lucrurile în cazul tău? Ai emoții înainte de o întâlnire importantă? Cum reușești să le gestionezi?
Absolut! Sunt mediator de conflicte și majoritatea întrunirilor pe care le găzduiesc sunt de natură profesională. De fiecare dată, chiar și acum, după două zeci de ani, îmi transpiră palmele, mi se accelerează pulsul și mi se usucă gura. Ca toți facilitatorii profesioniști, am la rândul meu propriii antrenori și am dezvoltat practici care mă ajută să-mi păstrez cumpătul și să exersez tehnici de respirație, astfel încât să rămân ancorată în prezent, autentică și atentă la ceea ce trebuie să se întâmple și cum să-i fac pe oameni să participe la acea realitate.
Întorcându-ne la cartea ta, care este o adevărată nestemată relațională în foarte multe sensuri, cum a fost să o scrii? Cum a fost procesul creativ? Dacă ar fi să-ți descrii cartea într-un singur cuvânt, care ar fi acela?
Procesul de scriere a fost… anevoios. O revelație pe care am avut-o în sfârșit a fost când mi-am dat seama că mă simt mult mai confortabil în postura de speaker decât de scriitoare. Și cele mai multe dintre pasajele de care mă simt cu adevărat mândră au fost cele pe care le-am scris după ce m-am înregistrat vorbind cu voce tare, apoi am ascultat în căști discursul și am transcris pur și simplu ce am auzit.
Pe site-ul tău (priyaparker.com) există un curs online care se numește The Art of Gathering. Cui se adresează și ce putem învăța din el dacă decidem să ne înscriem?
Împreună cu echipa mea, am dezvoltat, timp de doi ani, acest curs online care durează șase săptămâni, pentru a ajuta oamenii să deprindă adevăratele abilități practice necesare pentru organizarea unei întâlniri cu pricepere și măiestrie. Este un curs foarte practic și util, dacă aveți de organizat o întrunire importantă sau care vă dă emoții, fie că este vorba de o nuntă, de o petrecere aniversară importantă, de o ieșire de relaxare cu echipa sau de lansarea unui produs. Cele șase săptămâni presupun video-uri înregistrate și studii de caz live, interactive, plus exemple concrete care să vă ajute să navigați cu mai mare ușurință prin pregătirile viitoarei voastre întruniri, iar la finalul celor șase săptămâni să aveți și un plan de acțiune.
Text publicat în ziarul Pagina de Psihologie.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
