fbpx
skip to Main Content
Stresul Se Poate Transmite De La O Generație La Alta. Rolul Epigeneticii în Alterarea Genelor

Familia este nucleul de bază al societății. Dincolo de coconul în care creștem și (de multe ori) trăim pe tot parcursul vieții, familia este formată și din generații anterioare – care vin din urmă cu o istorie aparte. Traumele, abuzurile, secretele, divorțurile, pierderile, întâmplările nefericite ce se petrec în perioada copilăriei au, din păcate, ecouri în viața de adult. Mai apăsător este că ele pot dura toată viața. Ba chiar mai rău, studiile întreprinse au arătat că stresul afectează și o parte din gene, ajungând să fie transmis transgenerațional. Prin urmare, copiii și nepoții unei persoane afectate de o traumă pot suferi, de asemenea, de efectele traumei, deși nu au suferit ei înșiși un abuz real.

Războaiele, Holocaustul, epurările etnice sunt evenimente cu un puternic impact emoțional – care, fără doar și poate, s-a transmis de-a lungul generațiilor și a lăsat urme în mentalul colectiv.

Să amintim, în cele ce urmează, doar câteva dintre tipurile de cercetări efectuate în acest sens.

O echipă de specialiști coordonată de Larry Feig (profesor la Graduate School of Biomedical Sciences din cadrul Tufts University, SUA) a realizat studii pe șobolani și șoareci, pentru a investiga ce amprentă lasă, de-a lungul timpului, stresul.

În paralel, oamenii de știință au realizat un sondaj pe 28 de voluntari (bărbați), pentru a înțelege mai bine gradul în care trauma afectează în continuare copilul devenit adult. Totodată, participanții la studiu au furnizat și probe de spermă, în scopul analizării genelor transmise. De asemenea, ei s-au supus testării mecanismelor epigenetice legate de microRNA (al cărui rol este de a combina informațiile primite din genă, într-o moleculă diferită, numită „ARN mesager“). Pe scurt, microRNA inactivează ARN-ul mesager, reduce capacitatea genei și poate pătrunde, împreună cu ADN-ul, în compoziția spermei.

Randy L. Jirtle (profesor de epigenetică în cadrul North Carolina State University) susține că, de-a lungul evoluției umanității, atât războiul, cât și malnutriția au lăsat urme asupra generațiilor viitoare. Studiul intitulat „Iarna Foamei“ (referitor la foametea care a afectat populații întregi, în 1944–1945) a subliniat faptul că bebelușii concepuți în acea perioadă – când adulții mâncau, în medie, 400–800 calorii/zi – au fost predispuși la boli cardiovasculare și afecțiuni asociate în perioada adultă, în comparație cu cei născuți în alte perioade.

Totodată, un studiu realizat în anul 2014 a arătat că băieții care au început să fumeze înainte de vârsta de 11 ani (când organismul lor începea să producă lichid spermatic) aveau o tendință de îngrășare mai pronunțată în comparație cu tații lor, care se apucaseră de fumat mai târziu.

Pe de altă parte, și stresul cauzat de rasism poate determina modificări epigenetice, favorizând apariția schizofreniei sau a tulburării bipolare.

℗PUBLICITATE


Mai mult decât atât, în 2016, Rachel Yehuda (profesor de psihiatrie și neuroștiințe în cadrul Icahn School of Medicine, Mount Sinai), alături de alți colegi de-ai săi, a descoperit faptul că supraviețuitorii Holocaustului și descendenții lor prezentau dovezi de metilare într-o secțiune a genei corelată cu stresul. Însă teza ei a fost una controversată, din cauză că dimensiunea eșantionului fusese relativ scăzută și nu inclusese a treia, respectiv a patra generație de urmași.

Astfel de cercetări și numeroase altele au dovedit rolul epigeneticii în alterarea genelor. Trebuie amintit că epigenetica este acea ramură a geneticii care studiază variația trăsăturilor ereditare cauzată de factori externi, proveniți din mediul înconjurător și capabili să modifice prin impactul lor genele unei specii, precum și felul în care celulele decodifică informația pe care o receptează din mediu. Așadar, informația stocată și reprodusă de ADN se modifică în cursul vieții unui individ, în funcție de factorii favorizanți sau defavorizanți care-l afectează pe acesta.

În consecință, nu este de mirare că o familie prezintă anumite tulburări psihice, dacă luăm în calcul faptul că structura genelor sale a fost modificată de factori externi. Însă tratarea primei generații la care s-a instalat stresul nu este suficientă pentru a le vindeca și pe următoarele.

Traumele survenite în trecut pot fi combătute prin terapii cognitiv-comportamentale, potrivit lui Brian Dias (cercetător la Yerkes National Primate Research Center, SUA). Noi toți avem un trecut și, după cum bine știm, nu ne putem alege familia. Însă putem face ceva pentru a nu mai perpetua suferința generațiilor anterioare, și anume: să începem să ne vindecăm în prezent, prin terapie. Dacă dorim cu adevărat ca generațiile ce vin după noi să sufere mai puțin ca noi până acum, atunci chiar deținem cheia vindecării. Oricât de dureros ar fi, trecutul merită dezgropat, ca să nu mai infecteze în continuare alte generații.

Ajungând să ne cunoaștem familia mai bine, găsim fără să ne dăm seama soluții la problemele pe care le avem în prezent. Nu degeaba se spune că ne „bântuie“ trecutul. Și nu degeaba perpetuăm aceleași tipare comportamentale, de-a lungul întregii vieți. Oricât de mult am ascunde, reprima sau ignora anumite evenimente, ele rămân stocate în subconștient. Așa ajungem să ne raportăm la ele – fie că vrem, fie că nu. Importanța conștientizării lor este un prim pas spre vindecare. Nu ne putem uita trecutul, însă ne putem alege viitorul.

Iar dacă traversăm vremuri tulburi, atunci când nu mai rezistăm sau nu ne explicăm anumite lucruri, poate că ar fi bine să ne concentrăm atenția spre un specialist care să ne ghideze în tot acest proces de dezmembrare a vechilor tipare.

Bianca Sîrbu

Bianca Sîrbu - jurnalist, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Close search

Coș

Back To Top
×Close search
Caută