Am auzit adesea replici și îndemnuri precum: „Nu-l mai ține așa de mult în brațe, că se obișnuiește!“, „E mare, e de mers pe jos, îți rupe spatele“ sau „Copiii se pupă doar în somn!“. Pe repede înainte, 15-20-30 ani mai departe, am auzit și: „Nu știu dacă mama m-a iubit vreodată“, „Nu-mi amintesc să mă fi luat o dată în brațe“, „Uneori, tot ce aveam nevoie era să mă strângă cineva în brațe“.
Câtă îngrijire e prea multă îngrijire și câtă îngrijire e prea puțină îngrijire?
„Meriți să fii iubit și îngrijit. Poți avea încredere în mine că sunt receptiv la nevoile tale de grijă, afecțiune și laudă“ – acesta este mesajul pe care-l transmitem prin acțiunile noastre de îngrijire către copil, mesaj foarte bine sintetizat de metoda de intervenție relațională Theraplay.
Îngrijirea este una dintre dimensiunile de bază cu care vine relația de parentaj; de fapt – cu care vine orice relație. Prin acțiunile de îngrijire venim și le transmitem copiilor noștri faptul că ei contează, dar și faptul că ei sunt demni pentru a primi, iar pe termen lung că e în regulă să se îngrijească de sine, că a avea grijă de tine nu este un act de egoism, ci unul de iubire. Iar atunci când vorbim de îngrijire, nu vorbim doar de îngrijirea fizică, adică de ceea ce presupune spălat, hrănit, îmbrăcat, ci de ceea ce presupune și partea de îngrijire emoțională, acordajul emoțional – prin atingeri se transmite iubire.
Cum învățăm un copil să recunoască atingerea sănătoasă?
Atingerea sănătoasă este o atingere hrănitoare, ce presupune mișcări blânde, repetate, însoțite de un acordaj la nivel facial și vocal, răspuns rapid în primele luni de viață, cu respectarea granițelor corporale, cu respectarea „Nu“-ului care poate fi transmis inițial prin retragerea membrului bebelușului sau chiar împins ușor pe măsură ce crește, fără gâdilatul acela invaziv sau dureros, fără mușcat (deși pot agrea că bebelușii sunt „delicioși“).
Pentru a-i învăța pe copii despre „atingerea sănătoasă“, le putem vorbi despre ce urmează să facem: „Acum te voi lua în brațe“, „Acum te voi schimba de scutec“, „Acum te voi spăla cu apa această călduță pe piciorușe“, făcând treptat distincția între ce e „plăcut“ și ce e „neplăcut“, alături de moale – tare, cald – rece, texturi care gâdilă, care înțeapă, care ne relaxează etc.
Atunci când copilul este mic, îl putem ajuta să verbalizeze limita sa cu referire la îmbrățișat sau atins de către persoane necunoscute sau chiar rude, urmărind reacția copilului: „Ioana, acum te ia bunicul în brațe, ușor, ușor“; „Lui Alex nu-i place ca cineva să-l mângâie pe cap/tragă de obraji“; „Îl puteți întreba dacă e de acord să bată palma sau să primească o îmbrățișare“. Facem acest lucru pentru a învăța copilul despre limitele corpului, despre ce e în regulă să primim ca atingere, dar și pentru a comunica limita atingerilor când nu e confortabil cu acest lucru.
Atingerea sănătoasă este un element în cadrul dezvoltării unei relații sănătoase de atașament – psihiatrul britanic John Bowlby (autorul Teoriei atașamentului) povestindu-ne cum brațele mamei sunt locul din care copilul pleacă pentru a explora lumea, dar unde știe că se poate întoarce la nevoie. În plus, atingerea sănătoasă ajută la procesul de co-reglare emoțională, dar și la trecerea treptată spre auto-reglare, precum și la stabilirea limitelor în materie de corporalitate. Atingerea sănătoasă înseamnă conectare.
Atingerile sănătoase au un rol important și în dezvoltarea cognitivă
Dacă este să vorbim la nivel de creier și hormoni, e important de reținut faptul că, atunci când un copil e în distres, creierul lui se inundă cu cortizol, iar studiile arată că, pe termen lung, o cantitate prea mare de cortizol afectează procesul dezvoltării. Partea bună este că creierul nostru este dotat și cu un antidot, și anume oxitocina, care se eliberează atât în corpul mamei, cât și al bebelușului, în procesul de alăptare. Oxitocina se eliberează și prin intermediul atingerilor sănătoase îngrijitor-copil (chiar și în cazul bebelușilor hrăniți cu lapte praf), joc și râs.
℗PUBLICITATE
Pe lângă procesul de reglare emoțională, atingerile sănătoase pot ajuta copiii să-și concentreze atenția în cadrul unei sarcini de nivel cognitiv. Altfel spus, copilul agitat care nu poate sta într-o activitate la un atelier, la grădiniță sau poate chiar la școală, s-ar putea să aibă nevoie de cineva care să-l ia de mână, să-i pună o mână pe umăr, pentru a-i transmite un mesaj de tipul „Sunt aici. E totul în regulă!“, să-i dea o îmbrățișare. A-i priva pe copiii noștri de o îmbrățișare atunci când fac o boacănă nu-i va ajuta să înțeleagă poate ce trebuia făcut altfel data viitoare. În această direcție, Daniel Siegel vorbește despre Connect before correct! („Conectează-te înainte de a corecta!“) – explicând importanța conectării emoționale atunci când vream să schimbăm un comportament.
Când atingerea e „prea mult“
Dincolo de cazuri de abuz fizic și/sau sexual, când atingerile nu se mai încadrează la atingeri sănătoase, atingerea poate fi prea mult atunci când nu se respectă granițele corporale impuse de copil prin voința sa: acele îmbrățișări forțate și pupici dați cu forța mătușilor îndepărtate, gâdilatul excesiv pentru că „Uite, noi ne distrăm!“, dar râsul copilului e mai degrabă spre nervos, sau atunci când copilul nu e lăsat să exploreze, ca parte a procesului normal de dezvoltare, și e ținut prea mult în brațe, de teama unui pericol. În aceste situații, putem vorbi despre faptul că atingerea e „prea mult“ pentru că, de fapt, ea restricționează parte din procesul de dezvoltare și relaționare sănătoasă.
Vom avea, totodată, preadolescenți și adolescenți ce nu vor mai sta la îmbrățișat ca altădată, dar nu pentru că n-ar avea nevoie, ci pentru că sunt într-un proces de câștigare a independenței în afara casei și „cam trebuia“ să nu mai fie așa lipiți de părinți ca să poată pleca de acasă (antropologic vorbind, adolescența de azi e vremea de altădată când ei plecau efectiv de acasă pentru a-și forma o familie). Și clar nu vor mai vrea să fie îmbrățișați și pupați afară, de față cu gașca.
Semnal de atenție
Elementele menționate mai sus sunt valabile în cazul majorității copiilor – respectiv a celor care au cunoscut atingerile sănătoase. În cazul copiilor care au suferit abuz fizic și/sau sexual, atingerile sunt un factor declanșator al unor momente în care nu s-au simțit în siguranță, iar partea de atingere are nevoie să fie „rescrisă“ în cadrul unui proces terapeutic. Așadar, dacă aveți copiii la clasă, de exemplu, despre care știți sau bănuiți că sunt ori au trecut prin partea de abuz, nu folosiți atingerea ca metodă de conectare cu ei și luați legătura cu psihologul școlar pentru a vă ajuta.
Concluzie
Atingerile ca parte a procesului de îngrijire sunt esențiale în dezvoltarea copiilor noștri, iar atunci când ei au experimentat mii de atingeri sănătoase, vor ști să identifice atunci când ceva nu e plăcut, nu e în zona de confort și vor avea de impus o limită.
Tu când i-ai luat ultima oară în brațe pe ai tăi?
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
