Cititorii întreabă: Ce facem când partenerii evoluează în moduri diferite? – Pagina de Psihologie
skip to Main Content

Într-o perioadă în care cu toții resimțim și plătim prețul psihologic și emoțional al unui an de pandemie – an plin de incertitudine, schimbări majore în viața de zi cu zi și în cea profesională, lipsa apropierii de prieteni și rude – este cu atât mai greu ca partenera și mama copiilor tăi să sufere de depresie post-partum, efectele acesteia afectând nu doar persoana în cauză, ci și copiii, partenerul și relația.

Acesta este și cazul cititorului care ne-a scris și ne-a cerut recomandări pentru a trece mai ușor peste această situație. Din mesaj am aflat că cititorul nostru este în relație cu partenera sa de trei ani de zile și că au împreună doi copii. 

„La începutul relației, amândoi eram destul de asemănători, aveam o mulțime de probleme și de vicii asemănătoare, însă pe parcursul acestor trei ani, eu m-am schimbat foarte mult. Am început să lucrez la sănătatea mea fizică, mentală, financiară. Problema este că partenera mea, cu toate că mă susține în ceea ce fac, nu este interesată deloc de dezvoltarea ei. O altă problemă este că ea se află într-o depresie postnatală și vreau să o ajut să treacă peste, dar știu că nu o pot face, știu că nu este locul meu acolo… Ce pot face în această situație? Sunt destul de frustrat că ea nu vrea sau nu poate să evolueze. Doar vreau să o văd mai fericită.“

Dragă cititorule, situația în care vă regăsiți este una complexă: orice cuplu, oricât de stabil ar fi și oricât de sănătoasă ar fi relația înainte de apariția copilului, se destabilizează odată cu apariția acestuia, sub presiunea multitudinii de noi sarcini de îndeplinit, a lipsei de somn, a responsabilității, a impactului financiar etc. În cazul vostru, pare că situația este cu atât mai complexă, deoarece primul copil a apărut la un timp destul de scurt de la formarea cuplului, ceea ce probabil că nu a ajutat la cristalizarea relației. Apoi a apărut al doilea copil, ceea ce probabil că nu a mai lăsat prea mult loc pentru activitățile de cuplu, și în final, a apărut și depresia partenerei.

Este absolut normal să simți că „la început“ erați destul de asemănători, iar acum să ai impresia că tu ai evoluat și partenera ta nu. Conform studiilor, în momentul în care ne „cuplăm“ cu un partener nou, creierul nostru produce o substanță numită feniletilamină. Acest neurotransmițător ne face să vedem lumea mai roz decât este în realitate – practic, atenția noastră se îndreaptă doar pe aspectele pozitive ale partenerului, pe asemănările dintre noi, suntem mai puțin reactivi, avem „garda jos“ pentru a-i permite celuilalt să intre în universul nostru – deoarece scopul său este să ajute în procesul de îndrăgostire. Însă creierul nostru nu are capacitatea să producă feniletilamină mai mult de aproximativ trei ani, cuplul intrând după aceea în ceea ce Harville Hendrix numește „etapa luptei de putere“. Din punct de vedere comportamental, lupta de putere poate începe și mai devreme de trei ani, atunci când cuplul își ia un angajament (să se căsătorească, să se mute împreună etc.). În cazul vostru, probabil că decizia de a avea un copil a marcat începutul luptei de putere. Din acel moment, nu mai este suficient pentru fiecare din parteneri ca celălalt să fie cald, amuzant, iubitor, atractiv, inteligent, ci apare nevoia ca celălalt să satisfacă o întreagă ierarhie de așteptări, unele conștiente, însă cele mai multe, inconștiente. Încearcă să privești fiecare aspect negativ sau nemulțumire pe care o resimți în interacțiunea cu partenera ta ca fiind, de fapt, activarea unei răni din copilăria ta, ținând cont că doar 10% din conflictele în cuplu se datorează efectiv partenerei, iar restul de 90% sunt bagajul psihologic pe care îl aducem din familia de origine.

Înțeleg că dorința ta este ca partenera să se dezvolte personal și să faceți acest lucru împreună și, de asemenea, că îți dorești să o vezi fericită, însă confruntându-se cu o depresie și având doi copii de îngrijit (total dependenți de ea), așteptările tale sunt ca și cum ți-ai dori ca ea să escaladeze într-o singură zi Everestul pornind de sub nivelul mării. 

Conform teoriei lui Maslow, la baza piramidei nevoilor umane se află cele fiziologice (hrană, somn, apă, igienă), următorul nivel fiind reprezentat de nevoile de securitate (adăpost, lipsa pericolelor, etc.), al treilea, de nevoile de apartenență (prieteni, familie, partener), spre vârful piramidei se află nevoia de stimă (stimă de sine, încredere, respect) și, în final, nevoia de autoactualizare (dezvoltarea personală, atingerea propriului potențial). Nu putem gestiona nevoile de la un nivel superior dacă nevoile de la bază nu sunt împlinite, de aceea, cel mai probabil în cazul partenerei tale, îi este greu să se ocupe de nevoile de autoactualizare, atât timp cât (îmi imaginez) are o deprivare de somn (cauzată de vârstele mici ale copiilor), o lipsă de socializare (având în vedere măsurile de distanțare socială), o lipsă de stimă (având în vedere că, cel mai probabil, nu mai lucrează de când a născut și se confruntă și cu toate incertitudinile cu care vine la pachet maternitatea).

Astfel că recomandarea mea pentru situația în care vă regăsiți este să o iei ușor, cu pași mici, pornind de la nevoile de la baza piramidei, de la lucruri mărunte care poate par neînsemnate, dar care ar susține un progres durabil. De asemenea, este important să prioritizezi aspectele individuale (starea de bine a partenerei) versus aspectele relaționale (un weekend romantic la munte sau la mare).

În cadrul răspunsului meu, voi încerca să fac, în primul rând, o radiografie a aspectelor care afectează un cuplu în care partenera se confruntă cu depresie post-partum, iar apoi, punct cu punct, voi încerca să vin cu sugestii.

Conform studiilor longitudinale efectuate pe partenerii mamelor cu depresie post-partum, au fost identificate câteva fenomene cu care se confruntă aceștia: 

Rutine date peste cap

Primele rutine care „pică“ în cuplul cu copii mici sunt somnul și intimitatea, ceea ce reprezintă o mare sursă de stres. Astfel, recomandarea ar fi să încercați să puneți pe lista priorităților un somn de calitate, având în vedere că, cel mai probabil, regularitatea și cantitatea nu sunt posibile. De exemplu, o regulă ar fi ca atunci când copiii dorm la prânz să doarmă și mama, preferabil decât să gătească sau să facă curat în casă. Aceste sarcini ar trebui suplinite de partener și/sau de alți membri ai comunității (rude, prieteni etc.). În weekend este util ca cei doi parteneri să-și împartă sarcinile, iar tatăl să preia din activitățile pe care le face mama de obicei în timpul săptămânii – scosul copiilor afară, dat de mâncare, baie, joacă. În ceea ce privește intimitatea, prioritizați manifestările de afecțiune, mângâierile, îmbrățișările, masajele, micile mesaje drăguțe de pe parcursul zilei sau post it-uri lăsate prin casă. 

De asemenea, este important să existe un moment al zilei în care mama să aibă timp doar pentru ea (fie și doar o oră) în care să se poată ocupa în liniște de igiena personală, de hobby-uri care îi fac plăcere, dar mai ales de exercițiu fizic blând – plimbări, yoga, pilates.

℗PUBLICITATE



Un aspect care nu trebuie sub nicio formă neglijat este alimentația echilibrată, cu atât mai mult dacă mama alăptează. Adesea, mamele tind să se neglijeze și să nu mănânce decât pe apucate. Rutina este esențială – de obicei, este bine să mănânce micul dejun și prânzul împreună cu copilul mare, iar seara să luați cina în familie, profitând de acest moment de comuniune pentru a discuta subiecte amuzante, plăcute.

Responsabilitate crescută

Trăim într-o eră cu foarte multe informații despre cum ar trebui crescuți copiii, ce ar trebui să facă mamele și tații și, în pofida utilității de necontestat, există și un preț – presiunea pe care o resimt unii părinți de a se conforma și de a face totul perfect. În situația în care sunteți, este important să apreciați mai degrabă fiecare lucru mic care vă iese, nu lucrurile mărețe. Încearcă, astfel, să nu aduci o presiune suplimentară partenerei – orice îngrijorări ai avea încearcă să le discuți cu alte persoane apropiate sau comunică-i partenerei mai degrabă soluții la care te-ai gândit decât probleme și formulează nemulțumirile sub forma unor dorințe sau unor nevoi personale. Având în vedere irascibilitatea caracteristică în depresie, aplică același principiu și criticilor sau nemulțumirilor pe care le auzi din partea ei. În loc să te frustrezi sau să o iei personal, imaginează-ți că în spatele criticii exprimate se află o nevoie sau o dorință ascunsă.

De asemenea, este foarte posibil ca partenera să se simtă copleșită, să aibă multe îndoieli; încurajați-o să facă cum simte, să-și asculte intuiția, și arătați-i exemple cu rezultate pozitive din trecut, când a făcut ce a crezut ea mai bine.

Așteptări nerealiste

Cel mai adesea, odată cu rolul de tată, partenerii își imaginează și cât de minunată va fi partenera lor în rolul de mamă, iar depresia vine ca o mare dezamăgire. De multe ori, tendința este să facem aprecieri foarte generale – „Ești o mamă extraordinară!“, „Te descurci atât de bine!“ – în încercarea de a ridica moralul persoanei în depresie. Mintea persoanei care se confruntă cu depresia se concentrează pe negativ, astfel că ea va percepe exact opusul acestor afirmații și se va concentra pe tot ce nu îi iese. Partenera ta ar beneficia mai mult de aprecieri punctuale foarte specifice, de exemplu: „Apreciez dexteritatea ta când schimbi scutecul“, „Apreciez răbdarea cu care i-ai dat celui mic gustarea“, „Apreciez că mă susții în regimul meu alimentar“, „Mă bucur că ți-ai luat jumătate de oră pentru tine, este binemeritată“ etc.

Neputința

Mulți parteneri ai mamelor cu depresie post-partum exprimă un mare sentiment de neputință, așa cum am auzit și în mesajul tău. Confruntându-se cu această trăire, tendința este aceea de retragere emoțională.

Sentimentul inițial de a ajuta se transformă, treptat, în emoții cu conotație negativă, iar partenerii experimentează tristețe, furie, chiar și ură, pentru că viața lor este nesatisfăcătoare. Se învinovățesc și simt că tot contextul li se datorează, fără a înțelege însă unde au greșit.

Dacă și ție îți sunt familiare aceste sentimente, este important să practici cât mai mult auto-alinarea. Exercițiile de mindfulness și de auto-compasiune ar fi cele mai indicate.

Un alt element important care menține sentimentul de neputință este incapacitatea partenerei de a-și verbaliza nevoile. Adesea, facem presupuneri despre ce are nevoie celălalt și cum am putea ajuta, însă nu avem capacitatea de a citi gândurile. Te încurajez să întrebi ce are ea nevoie, venind cu două sugestii alternative sau cu două propuneri de ce ai putea face pentru ea și lăsând-o să aleagă. Dă-i timp! Probabil că răspunsul nu va veni atât de repede pe cât ți-ai dori, dar oferindu-i suficient timp pentru a-și identifica propriile nevoi și pentru a ți le comunica, vă va fi mult mai benefic.

Frustrări

Într-un context în care calitatea vieții este afectată, apar adesea și frustrări sau chiar furie. Este important să-i oferi partenerei un spațiu de discuție în care să poată exprima liber ceea ce simte. Ascultă cu empatie și fără să exprimi negativitate în niciun fel. O idee bună ar fi să discutați despre toate acele subiecte care să vă ajute să vă consolidați relația. Având în vedere că pare că nu ați petrecut foarte mult timp în doi ca să vă cunoașteți temeinic până la sosirea primului copil, faceți o prioritate din discuțiile despre „hărțile iubirii“ (Gottman), despre copilăria voastră și ce v-a lipsit atunci, ce ați fi dorit să aveți și cum ați putea să vă oferiți unul altuia acele lucruri. Puteți vorbi despre speranțele, visurile, bucuriile, tristețile, temerile fiecăruia. 

Nu în ultimul rând, aș dori să atrag atenția asupra faptului că există depresie post-partum și în cazul bărbaților, însă aceasta se manifestă cam la doi, trei ani de la nașterea copilului. Este nevoie să îți acorzi și ție și nevoilor tale atenție și grijă. Este important ca în această perioadă familia să beneficieze de un suport psihologic.

Sper că vei găsi utile recomandările, dragă cititorule, iar pentru informații suplimentare, recomand cu căldură cartea Viața în doi când suntem trei, scrisă de dr. John Gottman.

Nora Neghină

Nora Neghină este președinte și membru fondator al Asociației Mindsight România și expert în modelul de neurobiologie interpersonală dezvoltat de dr. Daniel J. Siegel.

Caută