Crina Alexe este jurnalistă de peste două decenii și, de la începutul acestui an, s-a alăturat echipei de la Pagina de Psihologie. Crinei îi place să scrie și să citească și se consideră norocoasă că a descoperit locul unde le poate face pe amândouă. La final de vară, am provocat-o să ne răspundă la câteva întrebări despre lecturile ei preferate, ce înseamnă jurnalism de calitate și, mai ales, despre cel mai recent număr al Ziarului Pagina de Psihologie, care va fi lansat la începutul lunii septembrie.
După 17 ani de jurnalism de modă și lifestyle, ai ajuns redactor-șef la Thrive Global România și apoi la Pagina de Psihologie. Cum ai simțit această trecere și ce ai descoperit despre sinele tău profesional, ajungând atât de aproape de psihologie și wellbeing?
Am observat că, în ultimul timp, se vehiculează mult ideea de manifestare sau de „atragi ceea ce manifești sau vrei să ți se întâmple“. Recunosc că sunt mai degrabă sceptică la această idee și o tratez cu multe rezerve. Îmbrățișez mai mult ideea că „muncești pentru ceea ce vrei să ți se întâmple“. Sau depui efort în acea direcție. În ceea ce mă privește, cred că lucrurile s-au întâmplat nu atunci când au fost „menite“ să se întâmple, ci atunci când am fost suficient de pregătită și de matură din punct de vedere profesional (și personal) să se întâmple. Adică după ce am explorat latura așa-zis mai frivolă a jurnalismului și mi-am dat seama că am mai multe satisfacții atunci când scriu despre ultima carte citită decât atunci când scriu despre cea mai recentă colecție a unui designer (deși și aceea este importantă în felul ei). La început, m-am apropiat de psihologie și wellbeing din curiozitate și din dorința de a fi mai bine eu cu mine, dar și cu cei din jurul meu. Recunosc că nu m-am gândit niciodată că această preocupare va face casă bună cu jurnalismul și va ajunge să facă parte din „sinele meu profesional“, dar „niciodată să nu spui niciodată“.
Citești, zilnic, nenumărate articole despre variate metode de dezvoltare personală, psihoterapie, parenting… Care sunt secretele unui articol de succes?
Cred că, în primul rând, sunt importante coerența, noutatea și firescul exprimării. În cele mai multe cazuri, aceste articole sunt scrise de experți, care, atunci când scriu, trebuie să renunțe (măcar parțial) la limbajul domeniului lor de expertiză și să vorbească pe limba cititorilor, nu a experților. Îi asigur că articolele lor sunt citite mai puțin de colegii lor de breaslă și mai mult de oamenii care, în pauza de la serviciu, la un semafor, între două stații de metrou, înainte de a adormi, dau click pe articolul lor: dacă exprimarea este greoaie și abundă de termeni specifici, renunță și vor trece la următorul articol. Apoi cred că în genul ăsta de texte este necesară și o doză de empatie, de umanitate. Dacă vorbim ca și cum am fi la catedră, punem distanță între noi, ca autori, și cititori. Eu le sugerez tuturor celor care vor să scrie să o facă așa cum i-ar scrie unui bun prieten.
La Pagina de Psihologie ești responsabilă și de ziarul care se publică trimestrial. Ce surprize ne așteaptă în numărul de toamnă al ziarului?
Numărul de toamnă este un număr care „s-a copt“ în zilele caniculare din această vară și care este dedicat redescoperirii, reinventării și revenirii. Adică exact ce facem cu toții, într-o măsură mai mică sau mai mare, în fiecare toamnă, atunci când ne întoarcem din vacanță. Printre surprize, avem un articol semnat de Gáspár György despre exagerarea și supraestimarea noțiunii de echilibru în viețile noastre, un interviu cu Priya Parker, autoarea bestseller-ului Arta conectării umane, recent tradus și publicat în România de Editura Pagina de Psihologie, un articol de parenting semnat de Diana Stănculeanu despre reîntoarcerea la școală și unul semnat de Diana Lupu despre arta revenirii după pierdere, o pagină de noutăți editoriale, un interviu cu Nadia Comăneci (mulțumesc, Bianca Sîrbu, pentru implicare!), un articol pe teme financiare despre modul în care ne raportăm la bani, semnat de Claudia Oprescu, și un text foarte interesant despre conceptul japonez de wabi-sabi, semnat de Perfume Curator. Cred că am deconspirat majoritatea surprizelor, dar sunt toate niște articole foarte bune și mi-e greu să am preferate sau să fac un top.
Apropo de print. Mai are acesta succes în 2023?
Nu știu cât succes mai are, dar sigur are calitate. Pentru că este din ce în ce mai scump să tipărești ceva, orice, de la cărți la publicații, cred că nu ne mai permitem să tipărim cu atâta lejeritate „fițuici“ sau „maculatură“, cum o făceam în anii 1990 sau la începutul anilor 2000. În plus, concurența din partea online-ului este copleșitoare (acolo costurile de producție sunt mult mai mici, iar informația este livrată aproape instantaneu). Prin urmare, ceea ce se tipărește astăzi este „mai puțin, dar mai bun“. Sunt acele publicații sau cărți pe care oamenii le citesc, le colecționează, pe care-și doresc să le păstreze, le pun în bibliotecă și la care se întorc din când în când. Nu știu cât de optimist sună, dar cred că în 2023 succesul printului este că e încă în viață. Eu una mă încăpățânez să cred că Print is not dead („Print-ul n-a murit“).
Care crezi că sunt calitățile cele mai importante ale unui jurnalist care activează în domeniul acesta al wellbeing-ului și al sănătății mintale?
℗PUBLICITATE
Cred că orice jurnalist ar trebui să fie curios, onest, corect, informat, să aibă claritate în gândire, un pic de condei (deși acesta se poate lucra în timp) și să știe gramatică. În plus, cei din domeniul wellbeing-ului și al sănătății mintale ar trebui să fie empatici și pasionați de domeniu (entuziasmul și curiozitatea sunt, de fapt, obligatorii în orice). Și, mai mult decât o calitate, aș spune că o condiție pentru a fi jurnalist este responsabilitatea față de cititorii tăi. La Thrive Global am avut un coordonator din Grecia care mi-a spus, atunci când am pus bazele site-ului din România, că cel mai important filtru, când public un articol, este să mă întreb dacă l-aș posta pe vreunul din profilurile mele de social media. Așadar, este un articol suficient de bun încât să fie citit de prietenii, de părinții, de cunoscuții mei? Dacă răspunsul este nu, atunci nu este un articol bun nici pentru cititorii mei.
Cum îți dai seama că un articol este scris de un jurnalist sau colaborator cu experiență sau de o persoană aflată la început de drum în ale scrisului?
Ideal ar fi să nu-ți dai seama! (Glumesc, dar doar pe jumătate!) Oricum, am avut surpriza, de câteva ori, ca articole foarte bune să fie scrise de studenți. Dar cred că, în general, sunt elemente care țin mai mult de formă, de exprimare, de organizarea, structura și stilul textului. Dacă autorul textului este receptiv și flexibil, iar editorul îi dă un feedback corect, constructiv și empatic, atunci aceste lucruri care țin de formă se pot corecta destul de repede, aș spune chiar din mers. Există romane foarte valoroase care au fost cărți de debut, cred că la fel stau lucrurile și cu textele jurnalistice.
Citești nu doar articole, dar și cărți. Care este lectura, din acest an, care ți-a captat atenția și te-a pus pe gânduri?
Citesc și cărți, dar nu atât de multe pe cât mi-aș dori. Și pentru că ne bucurăm încă de ultimele zile de vacanță, o să recomand un roman, și anume Fată, al scriitoarei franceze Camille Laurens, pe care am avut ocazia să o întâlnesc la sfârșitul anului trecut la București. Este vorba de un roman deosebit de puternic, care dezvăluie destinul unei femei confruntate cu schimbările din societatea franceză din ultimii patruzeci de ani și care aduce în discuție problemele majore ale educației feminine, dominației masculine și transmiterii valorilor feministe către generațiile mai tinere.
Pe lista mea de lecturi este și Arta conectării umane. Legăturile noastre și semnificația lor, de Priya Parker, o carte despre întruniri și adunări umane de tot felul, fie că vorbim de nunți, cine cu prietenii, ședințe cu colegii sau întruniri cu clienții pe Zoom. Pe scurt, este o carte care pledează pentru importanța conectării umane și a modului în care ne conectăm în zilele noastre, când mulți dintre noi petrecem prea mult timp în fața ecranelor și prea puțin față în față cu oamenii (importanți) din viața noastră.
Dacă ar fi să dai trei sugestii importante, din punctul tău de vedere, pentru contributorii sau jurnaliștii aflați la început de drum, care ar fi acestea?
Prima lecție, pe care o înveți la facultatea de jurnalism, este că „un câine care mușcă un om nu este o știre, dar un om care mușcă un câine este o știre“. Sunt convinsă că absolvenții oricărei facultăți sau ai oricărui curs de jurnalism cunosc această lecție. Dar dacă ar fi să o traduc un pic, nu cred că înseamnă căutarea senzaționalului cu orice preț, ci înseamnă mai degrabă că trebuie să ai mereu dorința de a spune o poveste (și) altfel, de a relata o situație și din alt unghi, mai puțin convențional, de a privi dincolo de aparențe. Apoi cred că un jurnalist trebuie să se documenteze, să fie mereu informat și să-și citeze corect sursele. Mai cred că adevăratul jurnalism se face mai puțin din fața tastaturii și mai mult din mijlocul oamenilor.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
