Termin ziua de consultații sleită de puteri, uneori nu mai am voce sau simt nevoia să stau 10 minute fără să fac nimic – doar să las corpul și mintea asta să respire. Tocmai am văzut, în 8 ore, aproximativ 16–20 de persoane, cu vârste variate și nevoi diferite. Am scris cel puțin 8 rapoarte de evaluare, rețete, am evaluat copii, am consiliat părinți și ziua nu s-a încheiat. Ridic telefonul – WhatsApp-ul are peste 80 de mesaje, e-mailurile sunt la kilogram, am apeluri ratate de la mama și prieteni („Unde ești? Când vii acasă?“), iar eu mai am de scris în registre medicale, de pus foile pacienților la loc, de anunțat colegii cărora le-am trimis pacienți sau clienți (iar acesta e unul dintre momentele în care mă felicit că am decis să nu lucrez cu Casa de Asigurări de Sănătate, că altfel mai aveam de stat încă două ore, ca să termin de raportat toate lucrurile astea).
Și mintea mea, în acele prime 10 minute compune, de fapt, liste cu ce mai am de făcut pe ziua asta, până când ajung acasă. Simt cum anxietatea crește. Capul mă doare. E o senzație de moleșeală combinată cu dorința mea de a finaliza toate aceste sarcini și de a scăpa de ele din capul meu, de a răspunde la toate e-mailurile și mesajele, de a termina odată cu munca pe ziua de azi. Și mai știu și cât de bine mă voi simți, pe măsură ce tai de pe listă câte un lucru, pe măsură ce dispar toate aceste sarcini noi, dar care niciodată nu se șterg complet. Pentru că în capătul listei sunt lucruri importante, dar neplăcute (scrierea unui articol, lucru ce necesită o muncă de cercetare; crearea unui suport de curs; organizarea unui workshop; cărți de citit și un discurs de pregătit), precum și lucruri pentru care uzual uit să îmi rezerv timp în calendar (prieteni, sport, meditații, filme documentare, beletristică, drumeții la munte și ieșiri la concerte). Mă adun de pe scaun și mă apuc de făcut cele mai ușoare, rapide și ultime sarcini, pentru că așa îmi voi păstra un sentiment de autosuficiență, pentru că așa nu mă voi critica din cauză că nu mi-am finalizat lista de sarcini – iar mâine o voi putea lua de la capăt, la fel, dar de fiecare dată cu o listă din ce în ce mai lungă.
Ceea ce am descris este ceea ce, până nu demult, era o zi uzuală pentru mine. Asta, până când am dat de cartea lui Jorg Fengler, intitulată Burnout. Strategii pentru prevenirea epuizării profesionale, și de studiile lui David Rosenbaum, profesor de psihologie la Universitatea din California, despre precrastinare, pe care el o definește ca fiind „imboldul de a aborda sarcini noi sau mai puțin importante de îndată ce apar, chiar și cu riscul de a face un efort fizic suplimentar“. Într-un studiu efectuat în 2018, Lisa Fournier și colegii săi au organizat grupuri de studenți, pentru a lua parte la un test ce implica transportarea a două găleți pline cu mingi sau cu apă de-a lungul unei alei. Gălețile erau plasate strategic, una mai aproape de linia de start (deci fiind mai greu de dus până la final), iar cealaltă mai aproape de linia de sosire (deci mai ușor de cărat). În primul experiment, acela cu gălețile cu mingi, nu era nevoie de o atenție sporită pentru a nu vărsa conținutul, pe când în cel de-al doilea existau mai mult constante cognitive și, deci presiune în timpul sarcinii. În ambele experimente, în ciuda faptului că au fost sfătuiți să ia găleata care le asigură o finalizare rapidă, studenții au ales într-o majoritate covârșitoare să preia găleata ce le era mai aproape, mergând apoi până la următoarea găleată, pentru ca apoi să înainteze cu ambele. Așadar cercetătorii au putut trage concluzia că „avem tendința de a ne structura comportamentul, pentru a minimiza efortul cognitiv; și suntem dispuși să facem asta chiar dacă depunem un efort fizic mai mare și sarcina durează mai mult până la finalizare“.
Acest lucru explică de ce unii oameni preferă să facă curat în casă, să spele vasele, să răspundă la e-mail înainte de a se apuca de „treabă“, efectiv. Astfel, ei își reduc o parte din sarcinile mentale, chiar dacă aceste sarcini nu erau necesare în acel moment, putând fi amânate sau delegate. Și problema este că riscăm să devenim neproductivi, chiar dacă aparent mai eficienți, întrucât, până când ne apucăm de lucrurile cu adevărat importante, suntem deja obosiți și nu mai avem, mental, energie ca să ne ocupăm de ele. Oamenii care se implică în astfel de automatisme comportamentale „pot crede că finalizează sarcini, dar nu fac asta cu sarcinile cu adevărat importante“.
Ceea ce fac uzual acești oameni, lucrând superficial și rapid, este să rateze oportunități, fiindcă nu își alocă suficient timp să proceseze ce au de făcut și să evalueze corect situația.
Cauzele acestui comportament, explică cercetătorii, sunt legate de evoluția noastră ca specie și de conștiinciozitate. Evolutiv vorbind, supraviețuirea noastră a depins de abilitatea de a lua mărul aflat mai aproape de noi, pentru că nu știam dacă a doua zi mai găsim altul. Iar în lumea modernă mărul s-a transformat în e-mail, chiar dacă creierul nu face diferența între ele. Și spun asta pentru că tot cercetătorii au observat că cei care se implică în precrastinare nu sunt impulsivi, ci mai degrabă persoane foarte raționale și dornice să arate că merită încredere în raport cu responsabilitatea primită. Iar acestor cauze i se adaugă faptul că creierul preferă să termine sarcini ce nu necesită un efort mental susținut – asta pentru că se inundă de dopamină, implicată în circuitul de recompensă. Așadar, creierul nostru ne spune: „Bravo!!Repetă!“ Ce putem face?
℗PUBLICITATE
1. Observă-ți, pur și simplu, această tendință de a acționa. E un demers care îți va fi de ajutor, dar nu suficient.
2. Redu lista de activități mentale, pe măsură ce acestea apar. Notează-le în agendă, în memoria telefonului, pe măsură ce apar în timpul zilei, astfel încât să îi permiți creierului să se concentreze asupra sarcinilor importante.
3. Învață să dai prioritate lucrurilor importante, folosind metoda Eisenhower (ca în modelul de mai jos).
Imagine adaptată după „Decision Book: 50 Models of Strategic Thinking“.
4. Programează timp în calendarul tău atât pentru lista de sarcini, cât și pentru lucrurile necesare ție pentru o mai bună funcționare. Programeză din timp care este luna în care îți vei face controalele anuale, care sunt weekendurile pentru vacanțe cu familia, blochează o oră/zi sau o dată la 3 zile pentru sport, alocă timp pentru hobby-urile tale.
5. Redefinește noțiunea de progres. Fii mai blând cu tine și acordă-ți timp pentru a face sarcinile pe rând. Învață să nu te judeci în funcție cât de eficient ai fost, ci de cât de mulțumit ești de ceea ce ai învățat pe parcurs. Pentru că știm deja că progresul nu înseamnă întotdeauna câștigarea cursei, ci străduința de a finaliza cursa (mai ales atunci când știi că nu vei câștiga), pentru că asta îți va da încredea că mâine te vei descurca mai bine și, deci, vei fi mai aproape de câștigarea cursei.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
