fbpx
skip to Main Content

În ce fel te-au surprins comportamentele copiilor tăi în perioada pandemiei? Ce ai observat diferit la ei în modul în care interacționează cu tine sau cu cei din jurul lor? Poate ai observat o tendință de a petrece mai mult timp în mediul online sau pe rețelele de socializare sau o decalare a orei de somn, accese de furie sau lipsa comunicării (și lista poate continua). 

Restricțiile trăite în timpul pandemiei au influențat cu siguranță sănătatea noastră emoțională, dar și pe cea a copiilor noștri. Schimbările de dispoziție, interacțiunile deseori negative dintre noi, lipsa răbdării și dificultățile de concentrare fac parte din peisajul actual. Și asta pentru că sentimentul nostru de siguranță, de predictibilitate, de control asupra vieții noastre a fost profund afectat și gradul de incertitudine și ambiguitate a crescut. Creierul nostru este construit în așa fel încât să ne țină în viață, iar mai ales acum, într-un context în care starea de siguranță este afectată, creierul trece pe modul de hipervigilență, identificând potențialele pericole din jurul nostru și reacționând mai degrabă la stimulii negativi decât la cei pozitivi. 

Tocmai din aceste considerente trebuie să fim conștienți și realiști că modul în care funcționăm și reacționăm este modificat și că durează ceva timp până când starea de homeostazie, de echilibru, se reinstaurează în viața noastră și mai ales în sistemul nostru familial. În același timp, lucrurile nu se întâmplă de la sine și e nevoie să facem loc emoțiilor de tot felul în sistemul nostru, să vorbim despre ele, despre ce îi lipsește fiecăruia dintre noi (participarea la evenimente, teatrul, ieșirile cu prietenii etc.), dar să fim în același timp deschiși și către semnalele pozitive venite înspre noi, către încercările celorlalți de conectare, iar acest lucru se construiește și se educă.

De multe ori însă, încercările de conectare din partea celorlalți, în special din partea copiilor, vin „mascate“ sau sunt exprimate în moduri dificil de înțeles (glume repetate sau considerate de adulți ca nepotrivite, nevoi cerute spre împlinire într-un mod zgomotos, nemulțumire generalizată etc.), ceea ce face ca reacția noastră să nu fie întotdeauna una pozitivă sau ne face chiar să ignorăm comportamentul respectiv și, implicit, nevoia reală a copilului. Așadar, părinții pot confunda deseori încercările de apropiere și conectare din partea copiilor cu „păcăleli“, „neascultare“, „neseriozitate“, „văicăreală“ etc. 

Care sunt aceste posibile încercări de conectare venite din partea copiilor noștri în această perioadă?

1. Solicitarea de timp special din partea unuia dintre părinți, sub forma: „Vreau să fac turtă dulce doar cu mama, nu și cu fratele meu!“, „Pot să stau până târziu cu tine?“, „Nu te-ai mai jucat Macao cu mine de anul trecut“, „Pot veni cu tine la cumpărături?“, „Îmi poți citi tu?“ Acum, mai mult decât oricând, avem nevoie de timp petrecut împreună. Și nu este vorba de faptul că locuim în aceeași casă și că suntem nevoiți să stăm chiar mai mult decât înainte în același spațiu, ci de modul în care interacționăm, pe ce teme, ce nevoi ne acoperim? Timpul individual este fundamental diferit de timpul întregii familii, iar copiii au nevoie de el acum, mai mult ca niciodată, la fel cum și noi, adulții, avem nevoie, la rândul nostru, de timp petrecut separat. E important să trăim în contexte care să ne pună în valoare individualitatea, care să ne facă să ne simțim speciali, valoroși, importanți, așa că răspundeți la solicitările pentru timp special individual inițiate de copii, chiar și pentru zece minute pe zi!

℗PUBLICITATE



2. Nevoia de feedback pozitiv din spatele unor declarații de genul: „Nu sunt bun la matematică!“, „Nu sunt un prieten bun!“, „Eu nu mă pricep să desenez!“ Atunci când copiii simt că „au pierdut deja foarte mult“ (interacțiunea în clasă cu colegii, joaca cu ceilalți copii, participarea la o serie de opționale sau activități, vizite la muzee, teatru), au pierdut de fapt niște oportunități în care se puteau „oglindi“, în care își puteau descoperi capabilitățile, limitele, iar aceste afirmații au scopul de a obține asigurări în ceea ce privește evoluția și abilitățile lor. Răspundeți la oferta pentru feedback pozitiv oferind asigurări, însă aduceți laude pentru proces sau efort („Chiar ai reușit să rămâi concentrat mai mult timp asupra temelor și ai reușit să le finalizezi la timp“, „Chiar ai studiat pentru testul de matematică, ai exersat formulele respective înainte și asta a funcționat“), nu pentru trăsături fixe (frumusețe, inteligență etc.). Lăudarea pentru efort sau proces poate oferi copilului informații clare despre ce se așteaptă de la el, despre ce a făcut bine, ce a dus la reușită și îmbunătățește motivația, efortul și încrederea în sine, comparativ cu laudele generale, fixe, care se referă la niște trăsături nepuse în context, care nu pot oferi informații copiilor despre ce au făcut ei de fapt bine, cum au influențat reușita sau ce ar trebui să facă pe viitor pentru a ajunge la un rezultat asemănător. 

3. Invitația la joacă sub forma de comportamente de „păcălire“ sau „tachinare“: copilul se pitește prin casă atunci când tu îl strigi la masă sau când vine ora de culcare sau poate îți ascunde încărcătorul laptopului, adolescentul te tachinează despre felul în care gătești sau te îmbraci în casă. Cu toții avem nevoie de momente de pauză de la „a face ce și cum trebuie“, de momente care să ne apropie de ceilalți într-un mod mai relaxat și jucăuș, în special copiii care descoperă lumea, pe ei și pe cei din jur într-o astfel de manieră. Cercetările arată că râsul este una dintre cele mai puternice căi de conectare cu ceilalți. Eliberarea de endorfine declanșată prin râs nu numai că ne generează o stare de bine, ci ajută la formarea, întărirea și menținerea legăturilor cu ceilalți și ne face să ne uităm la mediul în care trăim ca la unul sigur, căruia îi aparținem; așa că fă-ți timp să râzi, să te joci sau să glumești!

Pentru a putea spori sănătatea socială și emoțională a copiilor în această perioadă putem să ne uităm cu mai multă curiozitate și deschidere la încercările de conectare venite din partea lor și să le răspundem, poate, altfel decât am fi făcut-o în mod normal. Atunci când părinții transmit dragoste și respect răspunzând la încercările de conectare, „întorcându-se“ către copiii lor, acest lucru poate contribui la dezvoltarea stării de bine, a stimei de sine, a competențelor de relaționare și a felului în care copiii privesc lumea exterioară. Prin intermediul celorlalți, ne putem co-regla emoțional, adică ne putem regla propriile emoții, căutând acceptare, empatie și sprijin. Copiii trebuie să trăiască mai întâi co-reglarea prin intermediul figurilor de atașament, al părinților, pentru ca mai apoi în viață să reușească să se autoregleze în contexte emoționale dificile. 

Mihaela Svet

Psiholog şi psihoterapeut de familie, educator parental certificat și autorizat Circle of Security, cu o experienţă de mai bine de 10 ani în diverse arii ale Resurselor Umane în diferite companii multinaţionale. Psihoterapeut în formare în metoda Somatic Experiencing (Experiențierea Somatică), o metodă psiho-biologică eficientă pentru identificarea și rezolvarea traumelor. Voluntar în proiectul „Dăruieşte viaţă“, pentru susţinerea familiilor cu copii diagnosticaţi de cancer.

Back To Top
×Close search
Caută