Ceea ce ne ajută să ne simțim energici, încrezători și plini de vitalitate este capacitatea noastră de a simți și de a ne exprima în mod adecvat emoțiile. Onorarea nevoilor emoționale este fundamentală pentru dezvoltarea noastră și calitatea vieții noastre.
„Emoțiile noastre nu sunt un lux, ci un aspect esențial al structurii noastre. Le avem nu doar pentru plăcerea de a simți, ci pentru că au o valoare crucială în supraviețuire. Ele ne orientează, interpretează lumea pentru noi, ne oferă informații vitale fără de care nu am putea prospera. Ele ne spun ce este periculos și ce este benign, ce ne amenință existența și ce ne vă hrăni creșterea“ (Gabor Maté, Mitul normalității, operă citată, pp.196).
Reluarea în stăpânire a capacitații noastre de a simți emoții și senzații înviorătoare și reparatoare este un proces laborios, dificil și șerpuitor. Pentru asta s-ar putea să fii nevoit să renunți la fantezia de a fi iubit și înțeles de părinții tăi, de a le câștiga admirația și aprobarea, sau să renunți să mai urmezi calea bătătorită a succesului social. În plus, ar fi oportun să-ți confrunți frica de a fi respins și dorința de a câștiga prestigiu și aprobare socială.
Adesea, ceea ce ne împiedică să ne conectăm cu emoțiile noastre este rușinea că ceea ce suntem sau simțim este inadecvat și inacceptabil. Există în interiorul nostru părți mai întunecate și mai puțin strălucitoare, la fel cum există și părți nobile, frumoase și luminoase. Dar chiar și aceste părți, aparent negative, dacă sunt văzute și acceptate, se transformă reciproc, oferindu-ne noi posibilități de viață și de evoluție. Reconcilierea diferitelor aspecte ale ființei noastre ne permite să ne reînnoim constant și ne ajută să ne confruntăm mai ușor durerea și umbra.
Emoțiile noastre au o incredibilă putere de evocare a rodnicei din interiorul nostru; ele sunt vitale nu doar pentru cunoașterea de sine și a celorlalți, ci sunt indispensabile pentru o viață trăită cu vigoare și abundență. Capacitatea de a-ți folosi corpul, intelectul și de a-ți trăi emoțiile cu bucurie te ajută să dezvolți un simț al sinelui.
Normalitate versus autenticitate
Încercăm adesea să umplem abisul sufletesc care se cască între noi și ceilalți prin nevoia obsesivă de a face tot timpul ceva. Cel mai adesea acționăm, fără să ținem cont de sine, în virtutea unui scop, din obligație, inerție. Sperăm din răsputeri să creștem calitatea vieții acumulând mai mult, devenind mai bogați, maximizând plăcerile, pierzând astfel din vedere că ceea ce ne aduce bucurie și sens este capacitatea de a intra în relații afective profunde.
Gabor Maté vorbește despre mitul normalității subiacent culturii noastre de consum, capitaliste, supra-specializate, referindu-se la această cultură ca la o filosofie de viață ce ne înstrăinează de adevărată noastră natură și ne împiedică să trăim vieți împlinite și sănătoase.
Această aparentă normalitate socială care ne dictează să căutăm fericirea prin acumulări exterioare de tot soiul ne menține într-o stare de continuă presiune și foamete insațiabilă. Ideologia normalității este trăită ca o traumă colectivă, ce se insinuează subtil în toate structurile sociale: de la educație, politică, economie, până la funcționarea personală.
℗PUBLICITATE
Poate părea ciudat să vorbim despre exigențe culturale și sociale ca fiind în sine surse de traumatizare individuală. Dar, așa precum susține Gabor Maté, nu doar evenimentele catastrofale precum un cutremur, un viol sau moartea prematură a unei ființe dragi nasc traumă. Orice deconectare de sine persistentă, care ne diminuează capacitatea de a simți recunoștință pentru frumusețea și miracolul vieții și care ne împiedică să trăim în prezent, reprezintă, de asemenea, o experiență traumatizantă. Trauma vine cu o serie de limitări care ne împiedică să ne valorificăm potențialul și capacitatea de a ne bucura de viață. Cea mai frecventă formă pe care o ia rușinea în aceasta cultură, spune Gabor Maté, este credința că „nu sunt suficient“.
„Valorile culturii moderne, precum bunăstarea financiară, eficiența, multi-taskingul, consumerismul – toate au darul de a ne rupe de prezent și de a ne face captivi propriilor minți, de a ne izola unii de alții și de a ne înstrăina de natura noastră mai profundă. Structura capitalismului creează o situație în care valoarea oamenilor se bazează pe capacitatea lor de a consuma“ (Gabor Maté, Mitul normalității,, pp.215).
Distragerile artificiale ale culturii de consum încearcă să umple golul indus de dificultatea oamenilor de a rămâne conectați la momentul prezent. Am pierdut libertatea și intimitatea reconfortantă cu noi înșine, lăsându-ne presați de o lume care ne dictează ce să iubim, ce să alegem, în ce valori să credem. Stresul cronic este rezultatul suprimării propriilor nevoi, neglijării ritmurilor interioare, pierderii autenticității.
Autenticitatea este cea care ne reamintește să ne croim viața conform standardelor interioare ale sufletului nostru, nu conform unor dictate exterioare. Putem alege să trăim autentic, dintr-o zonă de creștere, sau lipsit de autenticitate, dintr-o zonă de supraviețuire, mânați de forțe inconștiente subterane și constrânși de precepte exterioare. Când trăim în orizontul unor standarde interioare, ne simțim valoroși pentru ceea ce suntem și nu pentru ceea ce facem; lăsăm lumea interioară să se manifeste.
Există în noi un miez tainic cu care, dacă ne conectăm, putem funcționa la un nivel mai înalt sau mai profund, dincolo de persoana socială și rolul pe care-l jucăm în lume, conform cu individualitatea noastră. Acest miez tainic este un izvor nesecat de liniște, iubire, creativitate, vivacitate emoțională. Acest miez poate fi o vocație, o persoană pe care să o iubești, o contribuție pe care vrei să o aduci societății, o lecție de învățat.
Ca să te simți întreg, ai nevoie să te reconectezi la părți înstrăinate ale sinelui, să fii atent la direcția interioară, să observi când nu ești autentic. Observă dacă nu cumva încerci din răsputeri să anihilezi orice contradicție interioară, din dorința de perfecțiune și onorabilitate. Toate contradicțiile – bine-rău, viață-moarte, feminin-masculin – sunt aspecte esențiale și necesare ale unui întreg în continuă transformare și schimbare. A ne împotrivi acestei schimbări e ca și când ne-am împotrivi vieții. În momentul în care încetăm să ne mai războim cu haosul și imprevizibilul pe care nu-l putem ordona și controla pe deplin, putem plonja în curgerea spontană a vieții, păstrând totuși năzuința către ordine și sens.
Putem să ne pierdem cu ușurință în hățișurile vieții, dar există crâmpeie de suflet care străbat învelișul conștiinței noastre: fie sub forma unor vise recurente, a unei suferințe persistente, a unor presimțiri, a unor chemări, a setei nemărginite de libertate a copilăriei. Nu înăbuși aceste mesaje subtile din adâncuri! Încearcă să le asculți și să le deslușești sensul. Poate sunt înclinații pe care nu le-ai dezvoltat niciodată.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
