Formarea sistemului relațional are la bază două mecanisme psihosociale complementare: atașamentul și socializarea, ambele legate nemijlocit de capacitatea generică de afiliere a ființei umane. Socializăm, ne construim identitatea pe etape, pe parcursul unui proces lung, ce durează de la naștere până la maturitate. Cu toții simțim nevoia de a iubi și de a fi iubiți, de a avea prieteni, de a face parte dintr-un grup, de a ne simți acceptați. Simțim nevoia să fim conectați cu alte persoane. Simțim nevoia să aparținem, iar această nevoie instinctuală este un element crucial al bunăstării, pe tot parcursul vieții noastre.
Atunci când această nevoie nu e satisfăcută, avem un disconfort psihologic. Marea majoritate a indivizilor nu ar putea să trăiască fără semeni. Cei care sunt expuși prea mult timp la izolare au șanse foarte mari să dezvolte tulburări psiho-emoționale și comportamentale. Cercetătorii cred că nevoia noastră de a aparține poate fi de origine evolutivă. De-a lungul istoriei, se pare că oamenii care au reușit să dezvolte relații puternice de grup au avut un nivel crescut de supraviețuire.
Încă din primul an de viață, copilul relaționează în mod firesc cu alții, se calmează când este luat în brațe și este atent când i se vorbește. Aceste abilități înnăscute subliniază importanța relațiilor, pentru orice om. Există studii care arată că bebelușii ce nu au parte de contact emoțional, chiar dacă sunt hrăniți, nu supraviețuiesc.
Alex Mucchielli, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în ştiinţele comunicării, crede că sentimentul de apartenență își are sursa „în relația primitivă a copilului cu mama sa, din moment ce știm că în primul stadiu de dezvoltare, copilul nu se distinge de mama sa“. Pentru adult, sentimentul de apartenență este, mai presus de toate, ceea ce definește imaginea pe care o proiectează el în societate.
Omul oscilează între dorința de a exista, de a fi autonom, de a gândi, de a-și decide viitorul și nevoia de dependență, de a stabili relații și, mai ales, de a fi recunoscut de grupurile de apartenență.
Sentimentul puternic de apartenență la o emoție pozitivă este cel mai bun sentiment de apartenență. Ne simțim membri cu drepturi depline ai unui grup, atunci când suntem acceptați pentru propria noastră valoare; iar acest lucru ne aduce bucurie, confort și mai ales siguranță. Este, de asemenea, o sursă de motivare și ne permite să fim mai eficienți din punct de vedere social și profesional. Un alt aspect important este faptul că sentimentul de apartenență contribuie la îmbunătățirea stimei de sine. În schimb, sentimentul puternic de apartenență la o emoție negativă ne face să trăim o stare de rău și ne cauzează majoritatea suferințelor psihologice, rezultând un puternic sentiment de singurătate și chiar depresie.
℗PUBLICITATE
Sentimentul de apartenență implică o identificare personală prin referire la grup, la atașamente afective, la adoptarea valorilor, normelor și obiceiurilor acestuia, precum și la sentimentul de solidaritate cu cei care fac parte din grup. Sentimentul de apartenență este un sprijin pentru identitatea individuală.
O relație sănătoasă este cea care ne face să ne simțim conectați și în siguranță, căci relațiile sunt cele care ne hrănesc emoțional. Ele ne oferă un sentiment de identitate și de securitate. Când aparținem, ne simțim apreciați. Simțim că avem pe cineva care ne poate ajuta la nevoie și căruia îi putem oferi ajutorul nostru. Există o legătură foarte puternică între apartenență și capacitatea noastră de a funcționa în lumea din jurul nostru. Relațiile profunde sunt cele care ne oferă o capacitate mai mare de a gestiona stresul și anxietatea. Toți avem nevoie de relații marcate de profunzime emoțională. Cu toții suntem motivați de nevoia de a aparține, de a forma și de a menține atașamente durabile.
Avem nevoie să primim atenția celor care sunt importanți pentru noi și, de asemenea, simțim nevoia să le acordăm atenție. Avem nevoie să experimentăm prietenia, dragostea și intimitatea. Căutăm hrana emoțională, tot la fel cum căutăm mâncarea și apa – și este dreptul fiecăruia dintre noi să se hrănească emoțional.
Mulți dintre noi intră în relații cu un set de așteptări. În orice relație, indiferent cât de sănătoasă, de lungă sau de scurtă durată ar putea fi, este important să înțelegem că o persoană nu poate face totul pentru noi. O persoană poate juca o mulțime de roluri în viața noastră, dar trebuie să ne străduim să înțelegem că acea persoană nu poate juca orice rol, în orice moment.
O relație profundă implică și apariția unor elemente tensionate, care nu se pot manifesta în relații mai puțin profunde, căci în relațiile mai puțin profunde se mențin destul de ușor granițele dintre „eu“ și „tu“. Relațiile afective pozitive, mai ales cele profunde, au un rol considerabil în structurarea vieții sociale și în asigurarea echilibrului psihoindividual.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
