Cu toții avem o voce interioară. Preocuparea ei este să ne protejeze. De aceea, adesea ne identificăm vocea interioară drept criticul interior. În spatele acestuia, găsim – negreșit – sentimentul de frică: „Dacă nu sunt suficient de bun(ă), nu o să fiu iubit(ă)!“. Ceea ce, în cele din urmă, înseamnă că nu o să supraviețuiesc. Ne putem gândi la vocea interioară critică ca la o expresie a nevoii umane de a fi în siguranță, fizic și emoțional, lipsiți de amenințări (cum ar fi rușinarea, respingerea, dezamăgirea sau eșecul).
Neuroștiința spune că, atunci când ne simțim în pericol (când facem o greșeală, când ne simțim inadecvați ori când eșuăm), intervine sistemul nostru de apărare. Acest sistem este excelent pentru a ne păzi de amenințări la adresa sinelui nostru fizic. Însă este mai puțin benefic pentru pericolele percepute la adresa sinelui psihologic: atunci când primejdia este internă, devenim atât atacator, cât și atacat.
Chiar dacă am fi tentați să dăm dreptate ideii care spune că „scopul scuză mijloacele“, strategiile pe care le avem la îndemână pentru a ne proteja de marile noastre frici interioare implică o multitudine de costuri în relația cu sinele și cu calitatea vieții.
Un preț extrem de mare pe care-l avem de plătit este faptul că ajungem să ne neglijăm din punct de vedere emoțional atunci când greșim, când o dăm în bară, când nu ne ies lucrurile așa cum ne-am fi dorit sau nu știm un anume lucru.
În astfel de situații de pericol emoțional, vocea critică oprește conversația cu tine însuți, păstrându-te în zona de confort și, într-un final, „protejându-te“ de acea lecție de creștere și vindecare.
Cum facem să pornim dialogul interior ca să avem parte de creștere? Curiozitatea și autocompasiunea sunt cele în legătură cu care te invit să facem câteva #PsihoDescoperiri.
℗PUBLICITATE
Întâlnirea criticului interior
Crearea spațiului ne permite să vedem criticul ca un gând, reamintindu-ne că noi nu suntem gândurile noastre. Putem invita curiozitatea să ne ajute să aflăm mai multe despre aceste gânduri: „Oare de ce anume încearcă să mă protejeze acest gând?“; „Ce încearcă să-mi semnaleze?“.
Abordând astfel criticul interior, facem spațiu, învățăm să înțelegem mesajul de protecție din spatele gândului și putem descoperi ce avem nevoie în acel moment pentru a ne simți în siguranță. Există o diferență semnificativă între a-ți spune „Nu sunt suficient de pregătit(ă)“ (unde nu există spațiu și devii gândul) și „Criticul meu interior spune că nu sunt suficient de interesant“.
Pașii spre compasiune
Reamintește-ți că vocea critică reprezintă o serie de gânduri menite să te protejeze (asemenea unui părinte). Ce-i poți spune acestui „părinte“ pentru a-l asigura că nu ești în pericol? O parte din tine are nevoie de încredințare, iar compasiunea este modul prin care poți satisface această nevoie. Moduri de auto-compasiune prin care poți să-ți anunți criticul interior că vei fi în regulă:
- „Apreciez grija ta, dar sunt bine și-mi dau voie să încerc“.
- „Mulțumesc! Știu că vrei să mă protejezi de eșec, așa cum ai făcut-o când eram la școală. Dar e important pentru mine să-mi fac vocea auzită, așa că o să încerc!“.
Pentru a continua călătoria spre compasiunea de sine, îți sugerez să începi practica Jurnalului de creștere: Psihodescoperiri. Completând zi de zi în jurnal, vei dezvolta noi abilități de îmblânzire a criticii și de cultivare a prețuirii de sine.
Abia aștept să ne conectăm și să vorbim mai multe pe acest subiect și LIVE pe Instagram Pagina de Psihologie pe 29 martie de la 20:30.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
