Sunt ceea ce numim în limbaj profesional „selectivă alimentar“ – pe românește, „sclifosită“. Alimentele pe care le-am gustat și nu mi-au plăcut au intrat (aproape) pentru totdeauna pe lista neagră, am mari dificultăți în a încerca mâncăruri ce au nu doar un gust diferit, ci și o textură aparte, iar o aromă prea puternică sau neașteptată poate să strice, pentru mine, și cel mai îndrăgit fel de mâncare.
Relația mea cu mâncarea, de-a lungul timpului, a fost una rezonabilă – câtă vreme lucrurile se petreceau în condițiile mele. Dacă cineva ar face o anchetă printre cei care mă cunosc, întrebându-i ce aș pune în topul alimentelor sau gusturilor cu care eu nu sunt deloc, dar deloc în relații bune, familia și prietenii mei ar răspunde fără să stea pe gânduri: „Pătrunjelul“. Îl tolerez în cantități minuscule, prelucrat termic, în mâncarea gătită. Însă recunosc că, pentru mine, o mână de pătrunjel tocat, aruncată relaxat și decorativ, pe orice fel de mâncare transformă acel fel în „no go area“. Cât despre faimoasa salată de pătrunjel din bucătăria libaneză, o puteți folosi oricând, ca mijloc de tortură, aș spune – tot înainte de a lua prima înghițitură.
Cu aceste date în spate, merg cu soțul din dotare, acum un an, la București Street Food Festival, pentru a gusta faimosul porc în pită gătit de Adrian Hădean (completare – și eu și soțul considerăm că porcul este cea mai sănătoasă și complexă nutritiv legumă din grădină și nu ne dăm în lături de la orice are porc înăuntru). Ajungem în locul cu pricina și ne pregătim sufletește pentru stat la coadă – măcar 25 de persoane să fi fost la rulota lui Adrian și a echipei sale, sub un soare blând, care ne încălzea cu delicatețe la 35-36 de grade. Ne așezăm, numărăm în gând porțiile de comandat – 8, căci eram cu gașcă după noi, și așteptăm. Din fericire, merge repede, dar nu îndeajuns de repede, astfel încât eu am timp să citesc pe lista de ingrediente „pătrunjel“, ca vedetă în sosul care acompania carnea, între cele două jumătăți delicioase de pită.
Ne vine rândul, Ion (al meu soț) plasează comanda, pe care eu o completez timid:
– Dacă se poate, la una dintre porții, să nu puneți pătrunjel în sos…?
– Ne pare rău, nu se poate, sosul este deja pregătit, doar îl adăugăm! îmi răspunde politicos tânărul de la tejghea.
– În regulă, adaug eu. Atunci una dintre porții rămâne fără sos, vă rog.
– Asta nu se poate! se aude o voce din spate, care curând capătă identitate. Adrian Hădean se întoarce și îmi explică pe îndelete, cald, despre chimia dintre ingrediente, despre cum se completează gusturile și se potențează unul pe altul, despre cum, fără sos, ceea ce aș mânca eu nu ar mai fi porc în pită, ci un sandvici cu carne de porc, delicios de altfel, dar altceva.
Îi explic în puține cuvinte cum pentru mine pătrunjelul este moarte. Îmi explică cu același calm – părând să ignore grațios foiala celor 50 de oameni din spatele nostru, care, probabil, flămânzi și agitați de mirosul demențial, tolerau din ce în ce mai greu cele 35 de grade de afară – că felul în care este amestecat pătrunjelul cu restul ingredientelor (și mi le enumeră) face ca exact acea aromă puternică (pe care fie o urăști, fie o adori) să fie mult atenuată. Îmi mai spune că, dacă gust și nu îmi place, el, personal, îmi va pregătit un alt sos, fără pătrunjel. Dar numai după ce gust. Și adaugă, zâmbind în final: „Aveți încredere, am ajutat eu vegetarieni să mănânce porc! Eu cred că reușim împreună.“
Plecăm, în cele din urmă, cu 8 porții de porc în pită, pe care, împreună cu prietenii noștri, le-am savurat în tăcere, fiecare prea copleșit de plăcere ca să mai rostească altceva în afară de onomatopeele extazului.
A doua zi, ne-am întors pentru o nouă porție. Cine a mâncat din porcul lui Hădean știe că nu poți să stai departe, știind că el se află în orașul tău.
Ion a plasat zâmbind comanda: „Două porții, cu tot ce trebuie. Am fost și ieri, știți, cazul cu pătrunjelul… Ați făcut-o pe nevastă-mea să mănânce pătrunjel. Respect!“ Adrian Hădean a zâmbit, la fel de cald și încrezător ca în ziua precedentă. Omul știe că, la fel ca în orice altă relație, și relația cu mâncarea este și despre încredere și siguranță.
℗PUBLICITATE
Dar, pornind de la povestea mea cu pătrunjelul, m-am lăsat purtată de curiozitate și i-am întrebat pe colegii mei vorbitori la #EpicTalk – printre care se numără și Adi Hădean – ce mâncare îi face să le plouă în gură și de ce? Iată ce mi-au răspuns:
Andreea Esca: Tot de Adi Hădean se leagă și povestea mea. Într-un an, de ziua lui, i-am făcut o tartă franțuzească cu mere, pe care o prepar după o rețetă dintr-un restaurant din Paris. Mie îmi place pentru că ador „la pâte sablée“ – un aluat cu mult unt, care împreună cu merele caramelizate este… Dumnezeu pe pământ.
Mirela Retegan: Pentru mine, mămăliga cu brânză, slănină și smântână. Îmi place mămăliga, în general. Cred că, în esență, sunt o fată de la țară, care a devenit o femeie muncitoare. În romanele lui Rebreanu, mă simt „acasă“. Iar mămăliga aș mânca-o în toate formele, dimineața, la prânz și seara. Iar a doua zi, aș încălzi la grătar ce-a rămas de la cină…
Oana Moraru: M-am gândit mult, până să dau răspunsul. Sincer, mie quesadilla mexicană îmi place – și se asortează atât de bine, acum, în vacanță, cu o bere.
Gáspár György: Eu, petrecând multe veri la bunicii paterni, m-am împrietenit foarte tare cu bucătăria ungurească. Iar supa-cremă de vișine, servită rece, când e cel mai cald afară… mă face să trăiesc ceea ce metaforic am numi orgasm culinar.
Adi Hădean: Am tot auzit în ultima vreme afirmația: „A luat coastele crude, le-a pus pe grătar și după un sfert de oră ți se topeau în gură“. Dragii mei, vin și spun ca ardeleanu’ care a văzut prima oară o girafă: așa ceva nu există. Datorită consistenței și structurii cărnii din zona coastelor de porc, acestea au nevoie de tratament termic îndelungat pentru a atinge starea aceea de „mi se topesc în gură“. Poți să le fierbi, apoi să le marinezi și abia apoi să le pui pentru 15 minute pe grătar. Da, așa, da. Sau poți să le coci la temperatură joasă, 3-4 ore. Sau să le fierbi 45 de minute în oala sub presiune și apoi să le pui pe grătar. Sau poți să le pui crude pe grătar (fie ele și marinate înainte), dar în cazul acesta vei avea de așteptat cel puțin o oră pentru coaste mâncabile și între două și trei ore pentru „mi se topesc în gură“. Nu am informațiile acestea de pe bloguri ori din cărți, le-am obținut gătind sute de kilograme de coaste de porc.
Acu’, toate acestea fiind spuse, pe 20 octombrie ne vedem cu toții în sală, la #EpicTalk – cel mai important eveniment de promovare a sănătății relaționale, organizat în această toamnă la București.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
