Skip to content

Decembrie ar trebui să fie o lună plină de bucurii, însă de multe ori marketingul sărbătorilor nu se potrivește cu realitatea noastră emoțională. Nu de puține ori m-am simțit stresată sau chiar tristă în perioada asta. Am învățat rapid că nu sunt neajutorată și că bucuria poate fi învățată cu puțin efort și dedicare.

Cadourile pot avea efecte benefice asupra stării noastre de bine. Pot aduce bucurie, satisfacție și chiar recunoștință. În plus, primirea unui cadou poate consolida relațiile sociale și poate crea legături emoționale pozitive. Și ca să putem avea idei bune și să facem cadouri cu inima deschisă, trebuie mai întâi să avem grijă de noi, nu-i așa? Iată, așadar, trei idei de „cadouri“ pe care să ți le faci în luna decembrie, pentru a te elibera de stres și pentru a face față sărbătorilor cu brio.

Cadouri pentru tine:

  1. Un proces psihoterapeutic

Poate unul dintre cele mai prețioase daruri pe care le-am primit în viață a fost discernământul de a apela la un psihoterapeut. Un cadou pe care prima dată mi l-a făcut o prietenă, iar acum mi-l fac eu în fiecare săptămână, și care vine din grijă pentru mine. Mi-e greu să-mi imaginez o soluție mai potrivită pentru a face față mai bine stresului și momentelor dificile, care vor exista întotdeauna în viețile noastre. În plus, în terapie am parte de una dintre cele mai sincere relații din viața mea, o relație care mă învață și cum sa fiu în celelalte relații ale mele.

  1. O agendă pentru 2024

Viața chiar poate fi mai ușoară. Atunci când avem prea multe lucruri de făcut, este dificil să nu ne simțim copleșiți. Studiile arată că, dacă le punem pe o foaie și ne stabilim obiective realiste în privința sarcinilor pe care le avem de efectuat, le vom putea îndeplini cu mai multă ușurință. Tot prin intermediul planificării pe foaie, ne putem evalua ulterior.

  1. O ședință de terapie prin plutire

Terapia prin plutire este o experiență unică, fiind o terapie prin privare senzorială. Mai exact, într-un bazin cu sare epsom, te poți relaxa complet! Acest mediu favorizează relaxarea completă a corpului, ceea ce aduce o mulțime de beneficii atât pentru starea psihică, prin reducerea stresului și ameliorareasimptomelor de anxietate, cât și pentru starea fizică, prin ameliorarea durerilor cronice, stimularea sistemului imunitar și accelerarea vindecării.

Presiunea de a oferi cadouri poate genera stres sau anxietate. Pentru ca acest proces să fie mai ușor, e important să ne facem un plan de acțiune de acasă. Adică o listă care să cuprindă: persoanele cărora vrem să le facem cadouri, bugetul pe care putem să-l alocăm și apoi câte o idee de cadou pentru fiecare, dar fără să ne abatem de la buget. Dăruirea cadourilor poate contribui la starea generală de fericire și poate consolida relațiile. Iată câteva idei de daruri.

℗PUBLICITATE



Cadouri pentru ceilalți:

  1. Masaj sau voucher pentru spa

O sesiune de masaj sau o experiență la spa poate ajuta la reducerea stresului și la relaxare. Iar dacă faci acest cadou unei persoane foarte apropiate, o idee ar fi să mergeți împreună. Astfel, va fi o experiență care vă va consolida relația.

  1. Kit de mindfulness

Include în el elemente precum lumânări, o pernă de meditație și un jurnal de reflecții sau unul pentru recunoștință, pentru promovarea relaxării și a mindfulnessului.

  1. Un abonament

Fie că alegem un abonament la o aplicație de meditație sau la clase de yoga, pilates sau fitness, atât corpul, cât și mintea vor beneficia de un răsfăț de lungă durată.

Și, desigur, te poți inspira și din ideile de cadouri pentru voi. Asigură-te doar că alegi un cadou care se potrivește gusturilor și preferințelor persoanei căreia i-l oferi. Și dacă vei însoți cadoul cu povestea alegerii lui, efectul va fi garantat!


Citește și:

Sunt un căutător de bine și de bucurie. Prima mea dragoste este televiziunea, unde activez de peste 15 ani. Am absolvit Facultatea de Psihologie din cadrul Universității Titu Maiorescu și Facultatea de Cinematografie și Televiziune din cadrul Fundației Pro-Universitatea Media. În prezent, urmez cursurile masteratului Psihoterapii Cognitiv-Comportamentale de la Universitatea Titu Maiorescu. Am fost voluntar Deprehub, unde am consiliat persoane cu depresie și anxietate.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0