De la mijlocul lunii martie, viața de zi cu zi a luat o turnură bruscă pentru toți, în condițiile carantinei și a eforturilor de încetinire și diminuare a proporțiilor epidemiei de Sars-Cov-2. Sunt zile dificile pentru toată lumea. Pentru noi, părinții, viața de acum este cu susul în jos față de viața de dinainte de carantină. Dacă înainte de carantină puneam accentul pe a petrece timp în aer liber și a avea activități educative, încercând să ne ferim copiii cât mai mult de ecrane, acum nu doar că ei petrec timp pe ecrane vizionând desene și jucându-se, dar copiii noștri merg la grădiniță, la școală și chiar petrec timp cu prietenii prin intermediul unui ecran.
Lumea noastră s-a răsucit cu 180 de grade, iar tot mai mulți părinți își pun întrebarea: „Ce se va întâmpla după ce va trece această perioadă și cum vor fi afectați copiii de petrecerea în fața ecranului a unui timp care, în alte condiții, ar fi fost considerat excesiv?“
Ce vom face după această perioadă? Cum vom lua copiii din fața ecranelor în timpul vacanței de vară, în special dacă restricțiile de petrecere a timpului liber în grupuri mari nu se vor schimba? Ce vom face din toamnă, dacă va trebui să revenim la viața fără ecrane – după luni întregi petrecute în fața ecranului? Sunt doar o parte dintre îngrijorările părinților, în această perioadă.
E important, totuși, să ne amintim că trăim ceva complet atipic. Nimic nu se mai desfășoară la fel, iar criteriile și standardele de dinainte s-au schimbat. Și nu, asta nu înseamnă că avem o dublă măsură. Nici nu înseamnă că trebuie să stabilim cum stau, de fapt, lucrurile. Lucrurile sunt diferite, în contexte diferite. A ucide poate fi un gest violent și grotesc într-un context și un gest salvator de viață în alt context.
Cred că nu-i lipsește niciunuia dintre noi acum o sursă suplimentară de stres, provenită din a ne gândi la un scenariu catastrofic – în care copilul va deveni un dependent de ecrane și nu va mai putea fi smuls din fața ecranelor. Ecranele sunt acum un mijloc ce ne permite să ne întâlnim cu cei cu care nu putem să ne vedem fizic; sunt un mijloc care ne permite să primim educație și un mijloc prin care avem posibilitatea să ne conectăm cu prietenii. Momentul în care toate acestea vor fi posibile față în față fără riscuri pentru sănătate va fi momentul în care ecranul va reveni la locul său de dinainte de carantină. Își va pierde utilitatea și mare parte din atractivitate. Poate, preadolescenții sau adolescenții vor protesta la pretențiile noastre de a petrece mai puțin timp în fața ecranelor, dat fiind contextul recent. Însă o astfel de „bătălie digitală“ ne-ar fi așteptat oricum, la vârsta aceasta. Dacă ea va fi grăbită sau agravată de perioada actuală, rămâne de văzut. Însă, cu siguranță, nu e determinată de ceea ce se întâmplă în prezent.
℗PUBLICITATE
Marea majoritate a copiilor (și a adulților) va prefera reluarea activităților „în carne și oase“, așadar ecranul va reveni la locul său de dinainte de carantină. Până atunci… e bine să încercăm să rămânem în prezent și să luăm lucrurile așa cum sunt. Să fim mai blânzi cu noi și copiii noștri. Să ne reamintim că facem toți ceea ce putem. Sunt convinsă că aceste obiceiuri digitale în exces, pe care noi le avem astăzi, vor dispărea. Chiar dacă ne gândim la ecran ca la un drog cu efecte nocive asupra creierului și dezvoltării copiilor, să știți că și drogurile în vremuri dificile sunt consumate mult mai frecvent, în cantități mult mai mari și de către persoane care în situații de viață obișnuite nu ar consuma droguri. Aceasta a fost experiența soldaților din Vietnam. Odată reveniți acasă, mare parte dintre ei nu au continuat consumul și nu au dezvoltat o dependență, deși în Vietnam consumau cocaină și heroină în cantități semnificative. După revenirea la niște condiții de viață sigure, având alături familia și prietenii, nu au mai avut nevoie de droguri. La fel va fi și pentru marea majoritate dintre noi: vom putea renunța la drogul numit „ecran“, în momentul în care vom putea pune altceva în loc.
Oricât de nociv ar fi ecranul în condiții obișnuite de viață, îmi păstrez convingerea că acum, în distanțare socială, e mai puțin nociv pentru un copil în comparație cu izolarea și că școala și grădinița online, cu toate neajunsurile lor, sunt mai bune decât nimic.
Copiii noștri se confruntă acum cu o lume nouă, ciudată, cu un pericol nevăzut, cu schimbări masive instalate brusc în viața noastră. Noi, părinții, ne străduim să ne adaptăm la pierderea siguranței și a confortului din viața noastră. Gestionăm griji cu privire la viitor, la situația financiară a familiei, starea de sănătate a celor dragi, incertitudinea viitorului apropiat. Poate că gestionăm și relații tensionate, căci ne-am pierdut mare parte din strategiile de descărcare a stresului (ieșiri cu prietenii, sport, spectacole și socializare). Nu suntem nici noi la fel ca înainte și nu ajutăm pe nimeni, dacă punem presiune pe noi să păstrăm totul neschimbat. Rutinele, modul în care ne petrecem timpul. Nu putem. Ne adaptăm, schimbăm, învățăm din mers. Iar când vom putea relua anumite activități, când vom putea petrece un timp mai de calitate cu prietenii, când vom putea să alergăm prin parcuri și să mergem la teatrul pentru copii, când ne vom putea lăsa din nou copiii la grădiniță, la școală… atunci vom scăpa și de ecrane.
Aveți încredere în voi și în copiii voștri. Facem tot ce putem mai bine într-o situație nouă, cu care nu ne-am mai confruntat și pentru care nu suntem pregătiți. Fiți blânzi cu voi înșivă și copiii.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
