Observ statisticile îngrijorătoare care ne vorbesc despre deteriorarea sănătății emoționale la nivel mondial și-mi dau seama cât de important este să abordăm public acest subiect, să-l dezbatem pentru a crește conștientizarea populației atât în ceea ce privește cauzele problemelor de sănătate mintală, cât și în ceea ce privește soluțiile acestora.
În anii studenției, am fost voluntară într-un centru care oferea sprijin persoanelor fără adăpost și am cunoscut îndeaproape universul dureros al oamenilor fără casă. La fel de dureros se poate simți, uneori, și universul celorlalți, al celor care au o casă. Sună paradoxal, însă există persoane care au o casă, dar nu o casă. Acestora le sunt îndeplinite nevoile de bază, dar le lipsește sprijinul emoțional și, prin urmare, pot fi percepute drept „fără adăpost emoțional“.
A fi fără adăpost emoțional nu ține de starea materială, chiar putem avea o situație materială foarte bună și să ne simțim homeless din punct de vedere emoțional. Este ca și cum ne-ar lipsi total un mediu iubitor, grijuliu și protector, în care să ne simțim fericiți și mulțumiți de relațiile noastre.
Rătăcind de dor după o „acasă“
Ce ne facem atunci când avem un acoperiș deasupra capului, însă nu și o casă pentru emoțiile noastre? Ce ne facem atunci când emoțiile noastre se plimbă stinghere pe străzile sufletului, fără o direcție anume, fără un cămin care să ofere securitate, fericire, mulțumire, acceptare, iertare și creștere? Ce ne facem atunci când ne mistuie dorul pentru un „acasă“, acel loc special pe care-l căutăm fiecare dintre noi… un loc familiar, sigur și lipsit de așteptări sociale, pentru a obține acceptarea? Cum găsim un loc în care să fie sigur pentru sinele nostru interior?
Pentru a răspunde la întrebările de mai sus, te invit să aducem la lumină acest fenomen: homeless emoțional.
Persoanele fără adăpost emoțional, supraviețuitorii traumelor copilăriei
Conform Nataliei Rachel, terapeut specializat în traumă, s-a observat că persoanele fără adăpost emoțional sunt, de regulă, acele persoane care au în bagajul lor o serie de traume de dezvoltare. Pentru supraviețuitorii unei traume, este ca și cum nu există un loc sigur pentru experiența sau pentru exprimarea emoțiilor dificile. Aceștia fie au experimentat o întrerupere a conexiunii primare cu mama, fie cu persoana de îngrijire primară, mai ales atunci când au simțit că s-au confruntat cu un pericol major.
Ne amintim cu toții cât de neputincioși ne simțeam în copilărie, atunci când eram expuși unor astfel de situații și câtă nevoie aveam de un adult care să ne ajute să ne simțim din nou în siguranță și să procesăm experiența. Ei bine, atunci când acest suport lipsea, eram nevoiți să facem singuri față sentimentelor intense.
Cum reușea sinele nostru mic să facă asta? Din punct de vedere neurofiziologic, ceea ce se întâmpla este că neuro-alarmele interne sunau la sentimentul de pericol, accesul la gândirea și expresia rațională se deconecta și părțile mai primitive ale creierului intrau în joc: în funcție de nivelul de pericol și linia de bază neuronală existentă, puteam fie să înghețăm, fie să luptăm pentru a supraviețui.
Acest gen de experiențe repetate ne-au învățat că nimeni nu ne va ajuta, că nu este sigur să exprimăm sentimentul de pericol, că mai bine ne îngropăm adânc emoțiile reale sau chiar le negăm existența ori le ignorăm cu desăvârșire și mimăm doar emoții pozitive.
La vârsta adultă, tindem să urmăm răspunsul învățat în copilărie și să mergem împotriva instinctelor interne, formând un tipar ambivalent, atât de oameni plăcuți, cât și de oameni cu izbucniri de emoție puternică sau anxietate, îndreptate spre exterior.
℗PUBLICITATE
Când corpul ne trădează
Atunci când ocolim spiritul prin negarea emoțiilor dificile, agățându-ne de stări de bucurie și beatitudine, corpul ne trădează adesea prin simptome fizice variate (durere inexplicabilă, dureri de cap, stări intermitente de energie și epuizare, creșteri sau scăderi ale tensiunii arteriale, probleme de digestie, creștere în greutate).
Astfel, observăm că există o legătură clară între simptomele fizice actuale și identitatea internă și putem începe să trasăm un drum către recuperarea și reintegrarea sinelui. Experiența noastră se întinde pe toate palierele sinelui (fiziologic, emoțional, relațional) și este important să ne adresăm fiecărui strat pentru a resimți ca sigură exprimarea autentică. Iar pentru asta avem nevoie de o conexiune sigură. Tocmai din lipsa acestei conexiuni, s-a născut trauma inițială.
Pietrele de temelie ale recuperării traumei
Vindecarea începe cu găsirea unui loc sigur pentru a ne exprima emoțional. Abilitatea de a ne exprima în siguranță necesită timp și poate fi resimțită inițial foarte inconfortabil. Dacă luăm în considerare că expresia autentică a fost fie un răspuns la pericol, fie nu a fost bine primită, răspunsul implicit la expresia autentică poate fi unul de frică. Este un ciclu perpetuu: mi-e frică să exprim, mă voi opri și nu mă voi exprima.
Cum putem debloca acest ciclu al fricii? Înțelegerea a ceea ce se întâmplă în viscerele noastre poate fi de mare ajutor pentru a întrerupe răspunsul.
De exemplu, întrebări care ne pot ajuta să intrăm în contact cu corpul nostru sunt: „Cum mă simt în corpul meu atunci când am o emoție dificilă?, „Cum răspund, de obicei, la acest sentiment ori la această emoție?“, „Pot răspunde diferit, știind ce știu acum?“, „Este sigur pentru mine să mă exprim în mod autentic?“.
Piatra de temelie a recuperării traumei este intenția de a construi reziliență, pentru a face sigură intrarea în procesul de creștere. Este important să se creeze o dinamică de recuperare acolo unde ne simțim în siguranță în conexiune, pentru a exprima emoții autentice.
Încet, pe măsură ce începem să simțim și să ne exprimăm în moduri în care probabil n-am fi îndrăznit niciodată să o facem, putem descoperi că limbajul nostru intern și cel extern încep să se reintegreze în toate aspectele fiziologice, emoționale, relaționale.
Emoțiile trăiesc în exprimare și își găsesc o casă în relații. Fără capacitatea de a ne transmite emoțiile, suntem efectiv fără adăpost din punct de vedere emoțional. În dinamismul exprimării conectate în siguranță, emoțiile noastre au, în sfârșit, o „casă“.
Așadar, te încurajez să creezi pentru emoțiile tale un loc sigur, pentru ca acestea să fie simțite, exprimate real și, mai mult, te încurajez să creezi conexiune autentică cu un terapeut bun, un (o) partener(ă) iubitor(oare) sau un (o) prieten(ă) care îți înțelege experiența și caută să-ți susțină recuperarea.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
