Cine n-a simțit măcar uneori momente de plictiseală, acele momente în care poate ai terminat o sesiune sau vreo sarcină importantă și în care vrei doar să stai, să-ți lași mintea liberă să meargă unde vrea ea? Cine n-a avut măcar uneori momente de disperare, în care și-a dorit să poată face ceva, un singur lucru care să-i aducă satisfacție sau bucurie și n-a găsit nimic… timp pierdut doar? Probabil majoritatea oamenilor pot răspunde afirmativ la aceste întrebări.
Dacă aștepți să te lovească genialitatea, încercă să te plictisești mai întâi
Aceasta este concluzia unui studiu publicat recent în revista Academy of Management Discoveries, care a constatat că plictiseala poate crește productivitatea și creativitatea individuală. În cadrul studiului, oamenii plictisiți i-au depășit pe artiști atât din punct de vedere al cantității ideilor, cât și al calității.
Aceste descoperiri nu sunt probabil o surpriză pentru Sandi Mann, doctor în științe și lector de psihologie la Universitatea Central Lancashire din Marea Britanie. Mann este autorul cărții The Upside of Downtime: Why Boredom Is Good și a definit plictiseala ca „o căutare a stimulării neuronale care nu este satisfăcută“.
Plictiseala ca trăsătură vs. plictiseala ca stare
Separarea conceptuală între tendința generală de a experimenta plictiseala (trăsătură) și experiența situațională a unei persoane cu plictiseala (starea) a fost ridicată de diverși cercetători (de exemplu, Fahlman și colab., 2013; Todman, 2013; Vodanovich, 2003). Pe baza acestei discuții recente, predispoziția pentru plictiseală ar putea fi descrisă ca o caracteristică internă consecventă a personalității – tendința unei persoane de a experimenta plictiseala, ignorând influența oricăror situații pe care le-a trăit.
Au fost identificate mai multe riscuri asociate cu o predispoziție crescută pentru acele persoane care prezintă predispoziția pentru plictiseală (ca trăsătură a personalității), iar identificarea acestora a clarificat de ce în anumite tipuri de dificultăți psihiatrice, cuvântul plictiseală reprezintă un clopoțel de alarmă. Printre acestea se numără:
- Neuroticism crescut, dezvoltare psihosocială redusă;
- Anxietate, singurătate, senzitivitate socială, procrastinare;
- Depresie, deznădejde;
- Tulburări de alimentație psihogene;
- Ostilitate, furie, narcisism;
- Concentrarea redusă a atenției, distractibilitate;
- Comportamente obsesiv-compulsive;
- Dependența de jocuri de noroc, adicții de substanțe;
- Acuze somatice frecvente (gastrice, tulburări neuronale periferice, tremor, simptome musculo-articulare, mialgii, cardiovasculare, respiratorii, astm, bronșite).
Taxonomia plictiselii
Pentru a diferenția când plictiseala aduce un beneficiu sau mai degrabă un risc pentru sănătatea mintală a unei persoane, cercetătorii au realizat o stadializare a plictiselii care corelează trăirile de plictiseală cu beneficii și riscuri:
- Plictiseala indiferentă: este cea mai neutră experimentare, persoana este calmă și retrasă. Este numită starea de „oboseală veselă“;
- Plictiseala reglatoare: în care apar gânduri rătăcitoare, dorința de schimbare a mediului, dar nu sunt găsite în mod activ alternative. Apare frecvent în timpul unor sarcini repetitive;
- Plictiseală căutătoare: care asociază un sentiment de neliniște neplăcută și căutare activă a alternativelor, persoana care o trăiește apelând la „activități și gânduri despre hobby-uri, petrecere a timpului liber, interese experimentate în trecut“ pentru a înlătura plictiseala;
- Plictiseala reactivă: aceasta apare însoțită de sentimente de agresivitate, declanșând părăsirea situației plictisitoare. Apar frecvent „gânduri persistente despre situații alternative specifice, mai apreciate“;
- Plictiseala apatică: operează la un nivel diferit față de cele anterioare. Este o stare de spirit mai profundă, mai negativă, care poate fi legată de sentimente de neputință și depresie și de comportamente distructive.
Cum am putea învăța să beneficiem de pe urma plictiselii?
Plictiseala este privită în general ca o stare emoțională neplăcută. Se caracterizează prin sentimente de nemulțumire, neliniște și oboseală mentală (Eastwood et al., 2012). Pentru o persoană plictisită, oboseala mentală se înrăutățește odată cu percepția unei treceri mai lente a timpului. Plictiseala este o mare sursă de nefericire, iar reacția obișnuită este de a căuta stimuli exteriori pentru a ne distrage atenția (de exemplu, joci un joc video sau vizionezi un film). Cu toate acestea, soluțiile pe termen scurt servesc doar la întărirea dependenței: avem nevoie de o stimulare din ce în ce mai intensă pentru a lupta împotriva plictiselii. Și acest lucru poate duce în cele din urmă la mai multă plictiseală pe termen lung.
Visarea cu ochii deschiși poate fi „un răgaz“ și poate oferi o scurtă evadare din viața de zi cu zi, spune Mann. Dar este, de asemenea, benefic să te îndepărtezi de ecrane, de muncă și de alți factori de stres suficient de mult pentru a te simți plictisit. Mann spune că este important să nu confundăm plictiseala cu relaxarea. O activitate liniștită intenționată, cum ar fi yoga sau meditația, probabil că nu corespunde definiției de a încerca și de a eșua să găsească stimularea.
Pentru a profita de adevărata plictiseală, ea sugerează să alegem o activitate care necesită puțină concentrare (sau chiar deloc) – cum ar fi mersul pe un traseu familiar, turele de înot sau chiar să stați cu ochii închiși – și pur și simplu să lăsați mintea să rătăcească, fără muzică sau stimulare care să o ghideze.
De asemenea, este esențial să fii deconectat în acest timp, spune Mann. Atașamentul nostru cultural față de telefoanele noastre, spune ea, în mod paradoxal, ne distruge capacitatea de a ne plictisi eficient, dar ne și împiedică să fim vreodată distrați cu adevărat. „Încercăm să glisăm pe ecrane și să alungăm plictiseala, dar făcând asta, devenim, de fapt, mai predispuși la plictiseală, pentru că de fiecare dată când scoatem telefonul, nu ne lăsăm mintea să rătăcească și să ne rezolve propriile probleme de plictiseală“, spune Mann, adăugând că oamenii pot deveni dependenți de plusul constantă de dopamină adus de conținutul nou pe care-l oferă telefoanele. „Toleranța noastră față de plictiseală se schimbă radical și avem nevoie de din ce în ce mai multe pentru a nu mai fi plictisiți“ (Time.com).
℗PUBLICITATE
Beneficiile plictiselii
Deși plictiseala este mai degrabă cunoscută pentru rolul său negativ, de fapt are și beneficii, putând fi un catalizator al acțiunii. Iată câteva dintre acestea:
1. Plictiseala ne poate îmbunătăți sănătatea mintală. În această epocă a informației, creierul nostru este supraîncărcat cu informații și distrageri. Bogăția de informații înseamnă o lipsă de atenție (Wojtowicz, et al., 2020). Atenția folosește resursele cognitive limitate ale cuiva pentru activități productive. Așa că o pauză poate fi o oportunitate valoroasă de a ne ajuta creierul supraîncărcat să se relaxeze și să atenueze stresul. Este benefic să te îndepărtezi pur și simplu de rețelele sociale și de alți factori de stres suficient de mult pentru a te simți plictisit.
2. Plictiseala poate crește creativitatea. Plictiseala poate oferi o oportunitate de a te întoarce spre interior și de a folosi timpul pentru gândire și reflecție. Plictiseala poate permite creativitatea și rezolvarea problemelor, acordând minții răgazul necesar să rătăcească și să viseze cu ochii deschiși. Într-un studiu (Mann, 2018), oamenii au fost obligați să facă sarcini plictisitoare (de exemplu, să citească rapoarte sau să participe la întâlniri plictisitoare). Sarcinile plictisitoare le-au încurajat mintea să rătăcească, ceea ce a condus la moduri creative de gândire. Studiul a arătat că prin activități banale descoperim idei utile. În absența stimulării externe, ne folosim imaginația și gândim în moduri diferite.
3. Plictiseala motivează o căutare a noutății. Fără plictiseală, oamenii n-ar mai avea gustul pentru aventură și căutarea noutăților, curioși și căutând constant următorul lucru (Bench & Lench, 2013). Căutarea noutății implică nemulțumirea față de status quo și dorința de a contesta ideile și practicile consacrate. Christopher Columb nu s-ar fi îmbarcat niciodată în marea sa călătorie, dacă n-ar fi fost temperamental disforic și dacă antidepresivele ar fi fost disponibile în acele zile. Plictiseala ne încurajează să trecem la obiective și proiecte care sunt mai împlinitoare decât cele pe care le urmărim în prezent.
4. Plictiseala afectează capacitatea de concentrare și atenția deoarece ne pierdem interesul. În rândul studenților și adolescenților, capacitatea de a se concentra și de a se auto-regla este corelată direct proporțional cu capacitatea de a gestiona plictiseala. A învăța să înduri plictiseala la o vârstă fragedă este o pregătire excelentă pentru dezvoltarea abilităților de autocontrol.
Creierul nostru funcționează 24/7
Chiar și atunci când dormim, creierul nostru nu este niciodată inert. Această orgă „întotdeauna pornită“ este atât de devotată, încât nu ia niciodată o pauză sau o vacanță. Celulele din creier funcționează în mod constant și creează deșeuri, așa că somnul este momentul optim prin care creierul se curăță după o zi întreagă, deși este încă la treabă. Cercetătorii specializați în științe sociale au descoperit că creierul are o rețea care este activată atunci când suntem dezactivați. Scriitori renumiți au spus că cele mai creative idei le vin atunci când mută mobila, fac un duș sau smulg buruienile. Italienii au un nume pentru asta: il dolce far niente — dulceața de a nu face nimic. A nu face nimic a fost comparat cu pauzele componente ale unei piese muzicale frumoase. Il dolce far niente oferă creierului frânele de care are nevoie pentru a se reîncărca, astfel încât să poată fi mai productiv (Forbes).
Plictiseala arată diferit pentru fiecare. Unii oameni se pot teme de monotonia citirii unei cărți, în timp ce alții își prețuiesc romanele. Unii pot considera nestimulante plimbările fără scop, în timp ce pentru alții sunt incitante și aventuroase. Dar indiferent de activitățile care duc la plictiseală, important este că plictiseala se întâmplă atunci când cauți un fel de stimulare și ea nu există.
În mod normal, plictiseala este pur și simplu o problemă de motivație, iar învățarea este cel mai bun antidot împotriva plictiselii. Phillips spune că două procese cruciale încep cu plictiseala: curiozitatea și dorința. Când ne plictisim, spune el, începem să ne întrebăm în legătură cu lucrurile din jur. Iar curiozitatea este punctul de plecare pentru creștere, interes și creativitate. Același lucru este valabil și pentru dorință. Dacă ni se dă totul, nu vrem nimic. Prea multă plictiseală însă poate opri complet procesul de învățare și poate duce la depresie și tantrum. Dar n-ar fi frumos dacă toți am acorda minții noastre mai mult timp de odihnă? Probabil că am putea s-o facem dacă ne-am aminti că în unele dintre acele momente în care ne-am simțit neinteresați și neangajați, o parte ascunsă a noastră s-ar putea pregăti să ne ducă într-un loc remarcabil!
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
