Ce se întâmplă când cei doi părinți intră în dispute pe teme ce țin de rolurile parentale? Cât timp ambii parteneri încă investesc resurse în relația de cuplu, tind să fie mai înclinați să găsească noi moduri de rezolvare a conflictului. Însă, în situația în care au divorțat sau au ieșit din relație, pare că singurul motiv pentru care ar mai dori să învețe noi moduri de gestionare a comunicării cu celălalt părinte ar putea fi copiii.
Citind postările și comentariile din unele grupuri online pentru părinți divorțați, am observat că, de multe ori, o simplă discuție despre subiecte recurente de comunicare între copărinți, de exemplu ora la care sunt preluați copiii de către celălalt părinte, poate degenera într-o lungă ceartă, în care numai despre ora de preluare nu se mai discută. Trebuie să știm că putem ameliora astfel de situații, chiar și atunci când celălalt părinte este o persoană intens conflictuală.
Conflictul inter-parental afectează (și) copiii
Bill Edy, autorul cărții BIFF for CoParent Communication, listează câteva atribute ale persoanelor intens conflictuale: sunt preocupate să găsească vinovați în exterior și obișnuiesc să acuze și să judece; au o abordare de tipul „totul sau nimic“, reacțiile lor sunt explozive, emoțiile sunt trăite intens și deseori țipă, mint, bârfesc și acționează impulsiv.
O relație de coparenting cu o persoană intens conflictuală devine dificilă, și pe bună dreptate ne putem simți frustrați de faptul că am divorțat, crezând că toate certurile vor înceta, însă realitatea nu este asta, fapt confirmat și de studiile care au analizat conflictul după divorț. De obicei, conflictul inter-parental este ridicat înainte și imediat după divorț (Davies & Cummings, 1994), urmând să scadă în intensitate în primii doi ani după divorț (Maccoby, Depner & Mnookin, 1990), iar copiii care sunt expuși la episoade excesive de conflicte inter-parentale, care continuă mult timp post–divorț, prezintă probleme psihofiziologice, comportamentale, cognitive și emoționale (Buchanan & Heiges, 2001; Kelly, 2012).
Trebuie să știm că putem reduce impactul negativ pe care conflictul inter-parental îl are asupra copiilor prin învățarea tehnicilor de comunicare asertivă, psihoeducație și decizia de a nu contribui la conflict, oricum ar acționa celălalt părinte. Ajută să-l privim pe fostul partener, dacă este o persoană intens conflictuală, într-o perspectivă diferită: un comunicator ineficient, care nu are aptitudini de gestionare a conflictului și nu știe să exprime altfel furia sau nemulțumirile acumulate. Astfel, nu luăm în nume personal tot ceea ce ne spune. Ajută, de asemenea, să redefinim corect relația. Nu mai suntem într-o relație de cuplu, dar putem fi într-un parteneriat, în care scopul ambelor părți este bunăstarea copilului. Ajută să ne amintim că nu-l putem noi schimba, educa sau vindeca pe celălalt, suntem responsabili doar de propria noastră evoluție, putem schimba ceva doar în comportamentul nostru. Așadar, merită să ne uităm la ce putem face noi diferit.
Ce înseamnă și cum pot fi implementate tehnicile de comunicare BIFF și EAR
O metodă bună de limitare a conflictului cu o persoană intens conflictuală este să aplicăm ceea ce Bill Edy numește tehnica BIFF (Brief = scurt, Informative = informativ, Firm = ferm, Friendly = prietenos). Această metodă este mult mai eficientă în comunicarea scrisă, care poate fi o opțiune bună în interacțiunile cu persoanele intens conflictuale, cel puțin pentru perioadele în care gravitatea conflictului este foarte mare.
Pentru discuțiile față în față, același autor vorbește despre tehnica EAR (Empatie, Atenție și Respect). Atunci când ne simțim atacați, se întâmplă să răspundem automat, să atacăm la rândul nostru, să emitem judecăți de valoare și să ne apărăm, evidențiind că nu suntem singurii responsabili de situația creată. Din păcate, această abordare nu face decât să lungească conflictul și să aducă și mai multe argumente unei persoane intens conflictuale, care va continua să găsească motive de ceartă la nesfârșit. De aceea, un răspuns diferit de ceea ce ne vine să facem automat este să oferim empatie, atenție și respect, atât prin cuvintele pe care le folosim, dar și non-verbal, prin atitudine, postură și reacții corporale. Câteva exemple de răspunsuri EAR:
- Empatie: „Aud cât ești de supărat(ă) de această situație…“; „Văd cât este de important pentru tine…“; „Înțeleg că situația poate fi frustrantă“; „Știu că pare confuz …“; „Hai să vedem dacă putem rezolva…“;
- Atenție: „Te ascult, spune-mi te rog despre ce e vorba…“; „Poți să-mi dai mai multe detalii despre asta, te rog…“;
- Respect: „Apreciez cât de mult te-ai străduit să-mi explici…“; „Respect atenția și efortul depus pentru…“; „Respect angajamentul pe care ți l-ai luat pentru a rezolva această problemă…“.
Practic, relaționarea cu o persoană intens conflictuală presupune să dobândim deprinderea de a ne stăpâni reacțiile, pentru că așteptarea acesteia este să primească un răspuns la fel de intens ca atacul ei, însă primind un răspuns diferit de cel anticipat va fi descumpănită.
Să presupunem că am solicitat, ca părinte divorțat, o modificare în programul copiilor, pentru a le permite să se întâlnească cu unii membri ai familiei extinse, care vin în vizită. Răspunsul primit de la o persoană intens conflictuală ar putea suna cam așa: „Încă o dată îmi ceri o schimbare de program, tot timpul faci asta, doar cum îți convine ție, dar când eu solicit vreo modificare, nu se poate. Crezi că poți controla totul, dar uiți că avem custodie comună și timp egal cu copiii. Citește hotărârea judecătorească, …. (eventual inserate și injurii sau insulte). Nu, nu poți să iei copiii, când este rândul meu să stau cu ei“.
℗PUBLICITATE
Înainte de a răspunde unui mesaj ostil, avem nevoie să verificăm dacă este cazul să răspundem sau nu. Sunt câteva situații în care este mai bine să luăm în calcul păstrarea tăcerii, de exemplu:
- atunci când comunicarea nu implică și alte persoane și nu se discută punctual un subiect anume, ci este doar un mesaj de ventilare, de descărcare a frustrării;
- când mesajul primit este doar opinia celuilalt despre comportamentul sau persoana noastră și, orice am răspunde, nu-l va determina să-și schimbe opinia;
- când este clar că celălalt nu este dispus să asculte și alte opțiuni;
- când am răspuns deja anterior, furnizând suficiente informații pentru a considera subiectul închis.
Are sens să formulăm răspunsuri la mesaje ostile, doar după ce ne-am acordat ceva timp pentru a analiza și pentru a formula un răspuns, și nu imediat ce l-am primit.
Ce să avem în vedere în formularea unui răspuns BIFF?
Brief (scurt) – nu este indicat ca mesajul să aibă mai mult de două-trei propoziții, indiferent de cât de lung a fost mesajul ostil primit. Obiectivul este să evităm declanșarea defensivei celuilalt. Dacă răspunsul este prea lung, riscăm să adăugăm argumente la care celălalt să simtă nevoia să răspundă. Dacă răspunsul este unul foarte important, de exemplu, dacă are implicații legale, atunci este bine să-l recitești de mai multe ori, eventual să te consulți cu avocatul, cu terapeutul sau cu o persoană de încredere care cunoaște situația în detaliu.
Informativ – răspunsul trebuie să conțină informații relevante pentru situația discutată, fără a emite opinii și fără a intra în defensivă, cu o tonalitate neutră.
Friendly (prietenos) – să fii prietenos cu o persoană ostilă este partea cea mai grea, însă această manieră de adresare te ajută să depășești obstacolele în comunicare. Poți aborda un ton prietenos în răspuns la începutul și la finalul comunicării: „Mulțumesc pentru că mi-ai împărtășit opinia ta…“; „Îți înțeleg îngrijorarea…“; „Mulțumesc pentru email, îmi dau seama că poate n-ai toate informațiile relevante pentru acest subiect… te rog să ai în vedere…“; „Îți urez o zi frumoasă“. Este important, de asemenea, ca tonul prietenos să fie autentic și nu în discordanță cu întregul conținut al mesajului.
Ferm – obiectivul pe care merită să-l urmărim ca răspuns la un mesaj ostil este dezamorsarea conflictului, pe cât posibil, și încheierea conversației. De aceea, avem nevoie să fim fermi cu privire la opțiunile pe care le avem. Dacă, de exemplu, așteptăm un răspuns de la celălalt părinte, atunci este important să menționăm limite de timp rezonabile și eventuale acțiuni pentru un non-răspuns. „În cazul în care nu primesc răspunsul tău până… (data și ora rezonabile), atunci va trebui să … (acțiunea ce trebuie făcută). Aș prefera să am și părerea ta“.
Pare cumva complicat să ne amintim toate acestea, înainte de a răspunde, însă merită efortul, dacă timpul alocat formulării unui răspuns BIFF ne scutește de ulterioare mesaje ostile și consumatoare de tot felul de resurse, nu doar de timp. Cu exercițiu conștient, putem adopta strategii multiple de răspuns la conflict, adaptate situației cu care ne confruntăm și, chiar dacă am pornit pe picior greșit, în orice moment, putem să întrerupem escaladarea acestuia.
Dacă este să extragem câteva idei principale din această serie de articole despre conflict, merită să punctăm:
- Conflictul este inerent relațiilor și poate fi transformat într-o oportunitate de creștere relațională;
- Merită să analizăm modul în care ne raportăm la conflict, să identificăm ce strategii de răspuns la conflict folosim cel mai des și să ne educăm pentru a flexibiliza abordarea acestuia;
- Are sens să învățăm cum să înlocuim comportamentele care adâncesc conflictul cu altele, care creează conexiune;
- Modul în care gestionăm expunerea copiilor la conflictul inter-parental influențează sănătatea lor fizică și relațională viitoare. Regula de aur: dacă se întâmplă să ne certăm de față cu copiii, atunci este important ca ei să vadă și rezoluția sănătoasă a conflictului;
- Comunicarea cu o persoană intens conflictuală este dificilă și putem învăța metode prin care să dezamorsăm sau să încheiem conflictul cu o astfel de persoană.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
