Învățarea autodirijată poate fi descrisă ca un proces prin care copilul are inițiativa învățării, își stabilește propriile nevoi de învățare (cu sau fără ajutorul celor din jur), formulează obiective, poate identifica materialele necesare învățării, poate alege și aplica strategii adecvate și este capabil să-și evalueze propriile rezultate. Acest tip de învățare este strict orientat spre cel care învață și pune accentul pe însușirea, nu pe transmiterea cunoștințelor.
De cele mai multe ori, actul didactic se desfășoară mai degrabă într-o realitate presupusă, în care unele informații sunt mai utile, iar nevoile personale ale copilului trec în plan secundar și sunt urmărite mai puțin.
Cei trei muschetari: încrederea în sine, curiozitatea și responsabilitatea
Învățarea autodirijată permite dezvoltarea curiozității și dorința de a încerca lucruri noi, posibilitatea de a vedea problemele ca provocări, dorința de schimbare și cultivarea plăcerii pentru învățare.
Modelul educațional se bazează pe încredere: încredere în faptul că învățarea este naturală, se întâmplă oricum, oricând, indiferent de prezența unui adult sau de existența unui context dedicat învățării formale. În acest tip de învățare, fiecare dintre noi pornește cu o intenție și nu din frica unei consecințe viitoare (indiferent că vorbim de o notă la școală sau, în general, despre eșec în viață).
E posibil ca, din prea multă grijă, uneori, libertatea de acțiune a copiilor să fie îngrădită de către adulți cu scopul de a-i ține în siguranță, de a-i feri de pericol, frustrări și dezamăgiri, când tocmai faptul că sunt puși față în față cu procesul de învățare, ce devine treptat un proces de autoînvățare, reprezintă cursul firesc care conturează și dezvoltă responsabilitatea.
℗PUBLICITATE
Cum creez un context de învățare autodirijată pentru copilul meu
- Identificați împreună lucrurile la care copilul se descurcă foarte bine și lucrurile pe care își dorește să le învețe.
- Luați în serios, cu răbdare, curiozitate și deschidere fiecare obiectiv.
- Discutați despre ce anume poate face el pentru a-și atinge aceste obiective. De ce resurse (materiale, emoționale) are nevoie? Când și cum își propune să facă asta, prin ce mijloace? Cum arată sprijinul pe care i l-ați putea oferi?
- Anticipați și descoperiți care ar putea fi posibilele obstacole și cum anume le-ar putea depăși. Ce-l împiedică sau ce-l reține să reușească? Dacă apare această situație … , atunci se întâmplă … .
- Urmăriți evoluția obiectivelor propuse. Dacă unul dintre obiectivele copilului este acela de a reuși să deosebească diferite tipuri de copaci în funcție de scoarța lor, definiți cât mai bine rezultatele la care vă doriți să ajungeți; de exemplu, să știe să diferențieze zece tipuri de copaci.
- Creați împreună o scală de progres și urmăriți evoluția obiectivelor. Puteți folosi un sistem cu buline pe care să le colorați pe măsură ce înaintați sau orice alt sistem care să vă ajute vizual în urmărirea progresului. Dacă acum știu să diferențiez doar cinci tipuri de copaci, voi desena doar primele cinci buline, creativitatea voastră fiind singura limitare.
- Reflectați la proces. „Cum a fost pentru mine (copilul) să învăț despre ceva ce mi-am dorit?“, „Ce a funcționat bine?“, „Care sunt nevoile mele pe mai departe pentru a continua?“, „Ce am făcut când am dat de greu?“, „Cum am trecut peste și care au fost resursele mele?“, „Cine sau ce m-a ajutat?“, „Consider că mi-am îndeplinit obiectivul? „Ar mai fi lucruri pe care nu le știu și aș vrea în continuare să le aflu?“.
De la învățare la învățarea autodirijată
Învățarea nu este un sprint, ci mai degrabă un maraton. Învățăm, fie că suntem mici sau mari, pe tot parcursul vieții. În crearea și dobândirea acestui proces, copilul are nevoie de sprijin și susținere activă din partea unui adult și, treptat, când acest proces se automatizează, copilul este împuternicit să navigheze singur, având întotdeauna posibilitatea de a se întoarce către adult dacă situația o cere.
Cheia învățării autodirijate se află în nevoia naturală a copilului de cunoaștere, în susținerea curiozității lui firești, în facilitarea unui spațiu în care acesta să poată și să simtă că ceea ce el își dorește să învețe este auzit, văzut și înțeles, în disponibilitatea și sprijinul adultului de a ghida cu blândețe acest proces atât de valoros.
Referințe bibliografice:
- Boyer, S.L., Edmondson, D.R., Artis, A.B., & Fleming, D. (2014). Self-Directed Learning: A Tool for Lifelong Learning. Journal of Marketing Education, 36(1), 20-32.
- Kapur, Radhika. (2019). Significance of Self-Directed Learning
- Self-Directed Learning: A Four-Step Process. Centre for Teaching Excellence, University of Waterloo
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
