Skip to content

În calitate de om pasionat de relații și de spațiul interpersonal, îmi place să caut teorii și metode care se armonizează cu terapia imago (o filosofie de viață în care mă formez de mai bine de șapte ani). În terapia relațională imago, gândirea clasică este înlocuită cu o abordare mai modernă și inovatoare. Mai exact, cauza durerii și a suferinței umane nu rezidă dintr-un defect al sinelui și nici dintr-o patologie personală, ci reprezintă o consecință naturală a pierderii sentimentului de conectare cu cei din jur. Și mai simplu spus, anxietatea sau depresia nu sunt percepute drept indicii al dezechilibrului nostru interior, ci sunt manifestări ale faptului că spațiul dintre noi nu este suficient de sigur sau de benefic pentru sistemul nostru nervos.

O teorie care face casă bună împreună cu viziunea imago este perspectiva polivagală dezvoltată de renumitul medic Stephen Porges, despre care am amintit în cel puțin două rânduri în clubul nostru de carte. Iar una dintre persoanele care a reușit să transpună cu măiestrie teoria polivagală în practica clinică este Deb Dana, autoarea cărții Ancorat.

Aflată într-o coerență de idei cu metoda imago, teoria polivagală ne dovedește că relațiile cu cei din jur reprezintă una dintre ancorele centrale, atunci când se abat asupra noastră furtunile inerente ale vieții. Spre deosebire de abordarea individuală, care ne îndeamnă să luptăm singuri și să nu ne bazăm pe cei din jur, adepții gândirii relaționale văd lumea într-o altă nuanță științifică și, personal, asta mă face să mă simt mai în siguranță.

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Probabil că cea mai vehiculată parte din teoria polivagală este cea care descrie sistemul de angajare socială – un răspuns natural al biologiei umane, atunci când sistemul nervos percepe un pericol. Înainte de reacțiile de genul luptă, fugă sau îngheț, este impulsul de conectare socială, iar când nevoia de conexiune nu este asigurată, recurgem la strategiile primitive de supraviețuire. Așa cum îmi place și mie să cred, reprezentanții teoriei polivagale spun că până în ziua morții noastre vom tânji după conexiuni sigure și durabile. Ceea ce înseamnă că relațiile nu reprezintă cireașa de pe tortul vieții, sunt însăși esența vieții.

℗PUBLICITATE



Cum ne ancorăm în momentele grele?

După această generoasă introducere, vreau să vă propun pentru lectura din prima lună de vară cartea Ancorat. Sunt convins că toți cei care ați citit și Cum să ne recăpătăm starea de bine, conectare și siguranță – recomandată în luna ianuarie – veți iubi această lectură. Este coerentă, bine scrisă și, mai presus de orice, ne explică cum să ne înțelegem corpul și sistemul nervos pentru a ne implica în comportamente inteligente din punct de vedere relațional. Deb Dana explică faptul că putem simți cum se aprinde sistemul de angajare socială dacă punem o mână pe inimă, iar cealaltă pe o parte a feței. Iar dacă ne imaginăm energia circulând între mâini, mergând de la față la inimă și de la inimă la față, identificăm conexiunea față-inimă care este responsabilă de scanarea semnalelor din jur, atunci când căutăm apropierea sigură. În acest ax biologic, informațiile ajung la noi prin intermediul ochilor, al urechilor și al mișcării capului.

Așa cum vă puteți imagina, cartea este plină de explicații și exerciții despre liniștirea sistemului nervos prin identificarea de ancore. Pe lângă ancora dobândită prin conectarea cu cei din jur, autoarea ne prezintă ancora conectării cu sine, cu natura și cu spiritul (iar asta face ca lectura să nu pară aridă sau lipsită de căldură). Deb recunoaște despre sine că nu este o persoană credincioasă, cu toate acestea, într-un moment de reală disperare, a căutat conectarea cu Divinitatea, iar curajul i-a fost răsplătit printr-o experiență transcendentală uimitoare.

Acestea fiind spuse, vă doresc lectură utilă și vreau să vă reamintesc că volumul este disponibil cu reducere aici. Iar pentru a face și mai mare clubul nostru de carte, fă o poză cu tine și coperta cărții și posteaz-o în social media. Toate pozele cu tag spre mine și Pagina de Psihologie vor fi preluate pe Instagram.


Citește și:

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0
0%