Skip to content

„Blue Monday“, despre care se vehiculează că ar fi cea mai depresivă zi din an (deși nu există o bază științifică pentru a stabili asta), este a treia zi de luni din ianuarie, iar în acest an a căzut pe data de 15. Această zi este recunoscută ca un simbol al melancoliei care apare după perioada festivă, reprezentând un moment de apogeu al sentimentelor de tristețe și introspecție de după sărbătorile de iarnă.

Începutul de an este marcat de revenirea la realitatea cotidiană, de sentimente de regret și de vinovăție, după perioada petrecerilor și a distracțiilor în care am cheltuit (poate) excesiv și adesea am și exagerat cu mâncarea. Acest fenomen nu este doar o simplă stare de tristețe temporară, ci poate avea rădăcini adânci în psihicul nostru, reflectând o serie de emoții complexe și reacții la diversele surse de stres ale vieții.

Regretele și presiunea nerealistă a rezoluțiilor de Anul Nou – teren fertil pentru apariția depresiei

Euforia sărbătorilor conduce la cheltuieli fără precedent și la consumul exagerat de mâncare, acțiuni care ulterior se transformă în regrete și stres financiar. Acest comportament impulsiv poate fi văzut ca o încercare de a umple un gol emoțional sau de a compensa lipsuri percepute în alte domenii ale vieții personale sau profesionale. De asemenea, odată cu sfârșitul sărbătorilor, mulți dintre noi se confruntă cu sentimentul de vinovăție pentru lipsa de moderație și cu presiunea nerealistă a rezoluțiilor de Anul Nou. Autoreproșurile, vocea critică și așteptările nerealiste pot crea un teren fertil pentru sentimentele de inadecvare și eșec, contribuind la apariția depresiei.

Psihiatrul american Aaron T. Beck, părintele psihoterapiei cognitive, sugerează că modul în care interpretăm evenimentele ne influențează starea emoțională. Perspectiva negativă asupra sinelui, lumii și viitorului poate accentua starea de depresie. Această teorie subliniază importanța recunoașterii și modificării gândurilor și convingerilor disfuncționale. Alte teorii din psihologie, cum ar fi psihanaliza sau terapia comportamentală, oferă unghiuri diferite de abordare a depresiei, punând accent pe experiențele trecute sau pe modificarea comportamentului prezent.

℗PUBLICITATE



Aceste perspective pot ajuta la identificarea surselor emoționale ale depresiei și la dezvoltarea de strategii adaptative. Abordările practice, cum ar fi planificarea financiară și stabilirea unor obiective realiste, consilierea psihologică și psihoterapia pot ajuta în această perioadă.

Este esențial să recunoaștem și să ne acceptăm emoțiile, să căutăm sprijin în comunitate și să ne angajăm în activități care ne aduc bucurie și sens. De asemenea, tehnici precum mindfulness și exercițiile fizice pot fi instrumente eficiente în gestionarea stresului și îmbunătățirea stării de bine.

Este important să recunoaștem depresia și să nu ezităm să căutam ajutor de specialitate. „Blue Monday“ nu trebuie să fie o sentință, ci un punct de plecare pentru autocunoaștere, vindecare și creștere.


Citește și:

Parteneră și mamă, psiholog și psihoterapeut cognitiv-comportamental în proces de formare, Mihaela Dicu este pasionată de psihologie și de influența artei și a frumosului asupra conștientizării momentului și a echilibrului mental. Scrie inspirată de propriile experiențe și amintiri, de călătoriile personale în explorarea și aprofundarea complexității psihicului și relațiilor umane.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0