Skip to content

Începutul de toamnă vine cu ceva presiune, anxietate și multă îndoială de sine. Ne întrebăm în ce măsură vom face față noilor provocări, cum vom putea să le ducem pe toate până la capăt și cum vom gestiona stresul suplimentar. Iar toate acestea pot fi resimțite mai acut de către femeile care se supra-responsabilizează și care cred că trebuie să fie perfecte în tot ceea ce fac. Pentru a aduce un dram de liniște sufletească și pentru a veni în sprijinul femeilor, am rugat-o pe colega noastră Bianca Sîrbu – om de comunicare și PR – să ne spună ce carte a ajutat-o pe ea să facă față mai bine stresului cotidian și să-și găsească liniștea sufletească.

Darul prezenței conștiente. Ghid de mindfulness pentru femei este un îndrumar pentru femeile deschise la ceea ce le oferă viața, care acceptă schimbarea și îmbrățișează existența umană (cu bune și cu grele). «Prezența conștientă, scrie autoarea Caroline Welch, este o stare de spirit, de calm, limpezime, deschidere – cunoscută, adesea, sub numele de mindfulness».

Într-o multitudine de lucrări care ne învață cum să fim fericiți în câțiva pași simpli, cum să ne găsim sufletul pereche și să-l păstrăm o viață întreagă, această carte are un alt obiectiv. Intenția lui Welch este de a veni în sprijinul femeilor, eliberându-le din capcana obsesiei față de echilibru și oferindu-le, în același timp, sugestii cât se poate de firești pentru a face schimbări mici, cu un impact mare.

Pentru a scrie această carte, Welch a intervievat peste o sută de femei, cu vârste între 23 și 90 de ani. Ceea ce înseamnă că fiecare cititoare are șansa de a rezona cu cel puțin una dintre poveștile relatate și de a trăi, astfel, sentimentul de apartenență atât de necesar pentru sănătatea noastră mintală.

Cartea este împărțită în patru părți: Puterea prezenței conștiente – care ne vorbește despre importanța stării de mindfulness și despre beneficiile reale ale acestei practici; Prezența conștientă și necesitatea unui scop în viața noastră; Prezența conștientă și pivotarea (utilitatea unor puncte de reper); Prezența conștientă și nevoia de prioritizare.

Aș mai zăbovi puțin la partea de prioritizare, deoarece consider că este esențială în viața femeilor moderne. Prioritizarea ne ajută să facem alegeri într-un mod conștient, să acceptăm aspectele imprevizibile și să nu înghesuim mai mult decât putem duce într-o singură zi. Și tot aici poate fi util să înțelegem că perfecțiunea și echilibrul sunt doar niște iluzii, care nu fac altceva decât să ne ducă la epuizare și burnout. Oricât de mult ne-am stresa, oricât ne-am strădui sau ne-am forța limitele, este important să ne amintim și de nevoile noastre de bază, de dreptul la odihnă și relaxare. Asta în timp ce ne repetăm în gând că, indiferent de cât de multe am făcut sau n-am făcut, suntem suficient de valoroase.

℗PUBLICITATE



Dacă am fi sinceri, am înțelege că, în zilele noastre, rolul femeii nu mai este doar de a avea grijă de familie și de gospodărie, ci și de a lucra, cot la cot, cu bărbații, având joburi similare și cariere de succes. Așadar, avem roluri multiple, cu provocări aferente, dar nu și un manual în care să ni se explice cum să putem jongla cu toate acestea, în doar douăzeci și patru de ore.

Cartea Darul prezenței conștiente este o lectură captivantă: felul în care curg informațiile, exemplele clare și practice pentru firescul cu care analizează stresul, acest inamic al zilelor noastre, sunt doar câteva dintre ingredientele succesului de care s-a bucurat această lucrare. Și chiar dacă este neobișnuit să spui asta despre o carte, pe mine m-a ajutat să ventilez multe dintre anxietățile pe care le duceam în cârcă, zi de zi.

Înainte de a încheia, vreau să vă las principiile de zi cu zi ale prezenței conștiente, așa cum sunt ele prezentate de Caroline Welch:

  • Este în regulă să spui Nu.
  • Schimbarea este constantă.
  • Acum este un moment bun.
  • Ai încredere în ceea ce simți.
  • Grija de sine nu este un lucru egoist.
  • Comparația este hoțul oricărei bucurii.
  • Prieteniile bune merită energia depusă.
  • O mică schimbare poate face o mare diferență.“

Cartea Darul prezenței conștiente. Ghid de mindfulness pentru femei a fost publicată în 2022, la Editura Pagina de Psihologie, și este disponibilă cu reducere aici.  


Citește și:

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături2
-
+
-
+
Subtotal
69,68 lei
Continuă cumpărăturile
2