Skip to content

Invitatul din această lună, la #EpicTalk, este unul dintre psihoterapeuții de marcă ai secolului XXI. O femeie definită prin curaj și perseverență, dornică să descopere codul secret al iubirii în rândul adulților, dr. Sue Johnson revoluționează domeniul terapiei de cuplu atât prin insight-urile sale, cât și prin remarcabila muncă de cercetare. Fondatoare a Centrului Internațional de Excelență în Terapia Centrată pe Emoții, dar și profesor al universităților San Diego (SUA) și Ottawa (Canada), dr. Johnson este cunoscută drept creatoarea Terapiei de Cuplu Centrată pe Emoții (EFT), probabil unul dintre cele mai influente modele relaționale contemporane. Autoare a mai multor cărți de specialitate și dezvoltare relațională, Sue Johnson ajunge în inimile cititorilor într-un mod absolut spectaculos. Până să o întâlnim, în mai 2020, în cadrul unei conferințe în România, vă invit să o cunoaștem mai bine în cadrul acestei conversații adevărate.

Gáspár: Dragă dr. Sue Johnson, este o mare onoare pentru mine să purtăm această conversație autentică, din seria #EpicTalk, o serie de interviuri în care i-am avut invitați pe câțiva dintre cei mai apreciați psihoterapeuți relaționali ai zilelor noastre. Daniel Siegel, Harville Hendrix și Helen La Kelly Hunt, Harriet Lerner, sunt doar o parte dintre experții în domeniul psihoterapiei care ne-au împărtășit din pasiunea lor pentru psihologie, relații și viață. Prima mea întrebare sună în felul următor: Dacă ar fi să descrii legătura dintre relații, viață și psihologie, ce mi-ați răspunde?

Sue Johnson: Sunt psiholog clinician. Așadar, pentru mine, psihologia este despre eforturile de a-i înțelege pe oameni, cu intenția de a-i ajuta. Iar ființele umane nu înseamnă doar problemele lor, ci și capacitatea de a trăi viața din plin. Psihologia a folosit atât de mult timp punând accentul doar asupra indivizilor; dar pentru mine niciodată nu a avut sens să vorbesc despre un individ fără a-l plasa în contextul interacțiunilor sale cu ceilalți. Este ca și cum ai vorbi despre un pește, dar niciodată nu ai ține cont de faptul că acesta trăiește în apă.

Psihologia nu s-a descurcat prea bine la capitolele înțelegerii relațiilor interpersonale, până la John Bowlby, părintele teoriei atașamentului. Munca sa a revoluționat viziunea pe care o avem asupra copiilor și modul în care privim responsabilitățile parentale. Acesta a decedat în 1990, exact atunci când cercetările asupra atașamentului la adulți erau gata să înceapă. Munca noastră, terapia de cuplu centrată pe emoții (EFT), cunoscută ca fiind în topul terapiilor de cuplu, este construită pe teoria atașamentului la adulți, care, cu adevărat, s-a conturat după moartea lui Bowlby. Atașamentul este cel mai bun model de dezvoltare a personalității, iar psihologia reglării emoționale și-a câștigat locul bine meritat, acesta creionând nu doar ceea ce se petrece în universul interior al oamenilor, dar și ce se întâmplă în exteriorul lor și, inclusiv, modul în care aspectele interioare și cele exterioare se juxtapun reciproc.

Astfel, avem un model prin care putem înțelege relațiile noastre cele mai intime, felul în care ne impactează, de ce contează atât de mult, cum ajung să fie lezate și, cel mai important pentru clinicieni, cum le putem îndrepta. Teoria atașamentului evidențiază, de asemenea, modul în care relațiile noastre pozitive, precum și dependența față de ceilalți, contribuie la dezvoltarea noastră și la cultivarea rezilienței. Terapia de cuplu centrată pe emoții (EFT) este în fruntea intervențiilor terapeutice de cuplu validate științific, dar este aplicabilă, totodată, atât în terapia individuală (EFIT), cât și în terapia familiei (EFFT). Cercetările dovedesc că avem un impact semnificativ nu doar în ceea ce privește repararea relațiilor dintre doi parteneri (75% din distresul relațional este eliminat până la sfârșitul terapiei și în procentaj de 86% se constată îmbunătățiri semnificative), însă și certitudinea că intervenția noastră se dovedește a fi fiabilă în timp. Studiile ne indică un impact pozitiv și asupra iertării trădărilor, a satisfacției sexuale, a intimității și încrederii; iar conversațiile psihologice dintre parteneri, specifice modelului EFT, sunt asociate cu schimbări în ceea ce privește nivelul de depresie și anxietate, dar și al stilului de atașament nesigur. Considerăm că am atins astfel de rezultate datorită faptului că intervenția noastră țintește ceea ce contează. Intervenția EFT se bazează pe o înțelegere cât mai clară a iubirii, pornind de la ceea ce ne indică știința atașamentului la adulți. Doar ceea ce înțelegem poate fi schimbat; prin urmare putem ajuta cuplurile să-și îmbunătățească legătura dintre parteneri. Aceste legături reprezintă cel mai bun predictor pentru sănătatea noastră mintală, dar și pentru nivelul nostru de reziliență (capacitatea de a face față stresului și problemelor vieții).

Gáspár: La nivel internațional, întreaga comunitate psihoterapeutică te cunoaște ca fiind emblema Terapiei de Cuplu Centrate pe Emoții (EFT), o formă de psihoterapie relațională construită pe teoria atașamentului, dar care a preluat câteva din ideile strălucite ale lui Salvador Minuchin și ale lui Carl Rogers. Care este, din perspectiva EFT, principul de bază pentru a păstra o relație de cuplu sănătoasă? Care ar fi acele trei recomandări care chiar dacă nu sunt văzute ca un panaceu, ar putea contribui la cultivarea perpetuă a unei inteligenței relaționale în rândul partenerilor de cuplu?

Sue Johnson: Cheia dezvoltării și menținerii sănătății relaționale constă în disponibilitatea emoțională. Această disponibilitate (sau capacitatea de a răspunde emoțional) este definitorie pentru calitatea legăturii intime. Întrebarea esențială (care adesea este camuflată prin replicile conflictului sau ale luptei de putere), sună în felul următor: “Ești disponibil emoțional pentru mine? Mă pot baza pe faptul că vei avea grijă de mine și vei răspunde pozitiv vulnerabilităților mele? Contez eu pentru tine?”

În conversațiile psihologice, așa cum sunt acestea prezentate în prima mea carte pentru publicul larg (cu titlul „Ține-mă strâns în brațe“), partenerii sunt învățați să se conecteze și să devină accesibili din punct de vedere emoțional; mai precis, să fie deschiși, receptivi și angajați în relație. Disponibilitatea emoțională clădește siguranța relațională, genul de legătură esențială pentru creierul nostru social și atât de esențială pentru supraviețuire, într-o lume incertă. Marea problemă la nivel relațional, potrivit EFT sau a perspectivei atașamentului, nu este conflictul, ci pierderea conexiunii, respectiv, distanțarea. Izolarea emoțională este traumatizantă pentru ființa umană, iar atunci când se produce la nivel relațional și în mod uzual, nevoia de conectarea este blocată, iar acest lucru, efectiv, ne înnebunește. De aceea, ajungem să vedem atât de multă mânie, ostilitate critică și indiferență în relațiile „de iubire“.

Cele trei recomandări ar fi direcționate către găsire atimpului necesar pentru destăinuirile emoționale face to face, și nu pe comunicarea intermitentă, doar atunci când avem de rezolvat probleme sau de gestionat diverse activități. O altă recomandare ar fi asumarea riscului de a-ți recunoaște vulnerabilitățile și de a le împărtăși partenerului. Nu poți iubi pe cineva fără a simți și teama de abandon sau de respingere. Nu poți iubi pe cineva fără a te simți uneori, trădat. Dacă putem vorbi despre aceste emoții mai sensibile, atunci ne putem oferi sprijin reciproc în gestionarea acestor emoții. Și, nu în ultimul rând, să învățăm să ne ascultăm emoțiile, pentru a putea ști de ce avem nevoie din partea partenerului. Nu poți avea pretenția de a cere ceea ce ai nevoie dacă nu te uiți niciodată în universul interior pentru a-ți permite să simți ceea ce-ți lipsește. Cel mai bine este să fim cât mai expliciți la acest capitol. Deși în zilele noaste bărbații au drept target expunerea performanțelor în fața partenerelor lor, adesea, femeile nu-și doresc decât ca bărbații lor să fie prezenți, deschiși și să fie alături de ele.

Gáspár: În România zilelor noastre, câștigă tot mai multă popularitate zona de parenting, progrese mici se fac și în domeniul psihoterapiei de cuplu, dar în mod cert românii sunt mult mai receptivi și deschiși atunci când vine vorba despre relația cu copiii lor. De ce crezi că oamenii sunt mai puțin interesați să-și rezolve probleme de cuplu și care ar fi principalele frâne psihologice care se activează în astfel de situații?       

Sue Johnson: Nu aș spune că oamenii sunt mai puțin interesați de rezolvarea problemelor relaționale, ci, mai degrabă, cred că nu prea știu cum să facă asta. Este mai ușor să fii alături de copii, cel puțin atâta vreme cât încă sunt micuți, și să constați cât de multă nevoie au de tine. Ei nu se sperie așa cum o pot face, uneori, partenerii. Evităm, de regulă, ceea ce nu putem gestiona și pentru că nu avem un manual cu instrucțiuni.

Partenerii se sperie unul pe celălalt prin critică și blamare, ceea ce se traduce ca fiind o reacție față de o respingere dureroasă sau față de o retragere și îndepărtare de partener; astfel, relația ajunge să devină pustie, iar partenerii se simt tot mai singuri. Un segment de populație semnificativ dintre noi nu înțelegem impactul pe care-l avem asupra celuilalt, până când nu dobândim niște informații despre importanța atașamentului și despre cât de sensibili suntem la reacțiile partenerului.

Gáspár: Sunt extrem de bucuros să constat că modelul EFT este parte integrată și din programele de formare în psihoterapie care există în România. Colega mea Simona Herb depune un efort semnificativ pentru a crește la nivel național popularitatea terapiei de cuplu centrate pe emoții. Cum ai descrie, pentru psihologii care încă nu cunosc modelul EFT, structura și dinamica unei ședințe de EFT?

Sue Johnson: Într-o ședință de EFT, terapeutul construiește un cadru de siguranță și îi ajută pe parteneri să se conecteze și să găsească sensul emoțiilor și al nevoilor. Terapeutul nu blamează, acesta înțelege că noi toți avem motive bine întemeiate pentru care acționăm într-un anumit fel, adesea suntem copleșiți de durere și încercăm să ne protejăm sufletele sângerânde. Terapeutul te poate ajuta să vezi dansul pe care-l dansezi cu partenerul tău și modul în care în care v-ați blocat în distanțare și lipsă de speranță. Apoi vă va ajuta în procesarea dificultăților emoționale care sunt acoperite de furie sau comportamentele de detașare în cuplu. După care responsabilitatea terapeutului este aceea de a facilita exprimarea acestor emoții – împărtășirea unei noi muzici (în EFT emoțiile sunt văzute ca fiind muzica în baza căreia partenerii dansează). Noua muzică evocă noi răspunsuri în parteneri și aceștia învață să se vadă unul pe celălalt și să transmită mesaje emoționale într-o manieră nouă, care va face ca dansul relațional să fie mai sigur și mai intim. Terapeutul îi ajută pe clienți să-și gestioneze emoțiile într-o manieră diferită și să-și transmită noi mesaje în fiecare ședință de terapie. Clienții se simt ușurați să vadă sensul dansului pe care-l dansează, al propriilor emoții, dar și al emoțiilor partenerului.

℗PUBLICITATE



Gáspár: În luna februarie, la fel ca în majoritatea statelor lumii, și în țara noastră celebrăm ziua Sfântului Valentin, ba chiar avem și o sărbătoare specifică nouă, Dragobetele, care are același specific. Pornind de la aceste două sărbători și de la faptul că multor oameni li se pare penibil să celebreze ziua îndrăgostiților sau a iubirii în cuplu: Ce câștigă cei care nu trec cu vederea aceste sărbători și ce pierd cei care nu îndrăznesc să sărbătorească ziua îndrăgostiților?

Sue Johnson: Probabil că oamenii nu sărbătoresc ziua de Sf. Valentin sau Dragobetele pentru că adesea se simt confuzi și nesiguri în ceea ce privește iubirea și relațiile de iubire. Nu sunt siguri de sine. Iar acest comportament este rezonabil deoarece până de curând nu am avut instrumentele necesare pentru a-i ajuta pe oameni să înțeleagă iubirea – și în mod cert nici cum să aibă grijă de aceasta. Pe scurt, este vorba despre o zi în care îi oferi celuilalt șansa de a-ți arăta cât de mult contează pentru tine, prin orice modalitate vi se potrivește.

Oamenii, de asemenea, au fost învățați că a fi sentimental sau a recunoaște că ai nevoie de partener este o dovadă de slăbiciune, imaturitate sau chiar un defect. Ceea ce este o mare greșeală, pe care și psihologii au perpetuat-o multă vreme. Astfel, oamenii se simt, adesea, rușinați de nevoile și de emoțiile lor și fac tot posibilul să ignore astfel de zile sau momente – în care sunt încurajați să-și exprime atașamentul față de celălalt.

Mesajul oferit de știința atașamentului este foarte clar: cu toții avem nevoie să fim iubiți și să iubim, suntem configurați neurobiologic de către evoluție să trăim în cuiburi relaționale. Cei care pot să ceară și să ofere sprijin într-o relație sunt cei mai sănătoși dintre noi toți.

Gáspár: Dacă analizăm strict experiența ta de psiholog pasionat de cercetare și de psihologia științifică: care este cea mai surprinzătoare descoperire pe care ai făcut-o pe parcursul carierei tale, ca psiholog?

Sue Johnson: O descoperire surprinzătoare?! Ohhh… puterea experienței emoționale de a crea o cascadă de schimbări semnificative, în timpul unei ședințe de terapie, și cât de predictibil și de încredere este acest proces, cum se pot îmbunătăți viețile clienților noștri, în doar câteva ore. Emoțiile ne organizează universul interior și semnalele emoționale pe care le transmitem dictează dansul pe care-l avem cu ceilalți, deci schimbând emoțiile… schimbi lumea cuiva. Și îi putea învăța pe oameni să facă asta în toate culturile globului – oamenii sunt, peste tot, oameni. Noi toți suntem o mare familie.

Gáspár: În ianuarie 2019, ai fost numită autorul lunii, de către prestigioasa Editură Guilford Press, ca urmare a publicării volumui Attachment Theory in Practice. Care este valoarea adăugată a acestei cărți și la ce se pot aștepta cititorii?

Sue Johnson: Cea mai recentă cartea a mea stabilește modelul EFT ca fiind cel mai bun exemplu pentru noua știință a atașamentului și prevede ca acest model de înțelegere (atât personală, cât și relațională) ar putea ajunge, în viitor, cea mai eficientă formă de psihoterapie. Cartea prezintă, de asemenea, modelul EFT ca o abordarea centrată pe atașament și în cadrul căreia noile experiențe emoționale reprezintă calea regală spre schimbare și ne arată aplicabilitatea acestui model indiferent de formare sub care practicăm psihoterapia (fie individuală, de cuplu sau de familie). În terapia de cuplu și de familie, clienții învață cum să creeze noi stiluri de dans relațional alături de ființa iubită; în versiunea individuală a EFT accentul se pune pe imaginea figurilor centrale de atașament pe care le cărăm cu toții în minte și care definesc modul în care ne percepem pe noi înșine.

Cartea extinde modelul EFT dincolo de terapiile de cuplu și arată perspectiva pe care o am cu privire la viitorul psihoterapiei. De asemenea, oferă cititorului și o nouă serie de intervenții psihologice rafinate și șlefuite pe parcursul ultimilor ani.

Gáspár: Nu aș putea încheia acest interviu fără să întreb și despre fascinanta latură sexuală a umanității. La nivelul simțului comun există nenumărate mituri care circulă cu privire la ce ajută și ce distruge energia sexuală în viața unui cuplu. Din perspectiva EFT și în viziunea atașamentului uman, de ce anume au nevoie oamenii pentru a se bucura cu adevărat de sinele lor erotic?

Sue Johnson: Cea mai bună rețetă pentru o viață sexuală îmbelșugată implică aceeași deschidere și disponibilitate emoțională, și același angajament care modelează și dansul intim dintre parteneri. Partenerii cu un atașament sigur mărturisesc că atât calitatea, cât și frecvența actului sexual sunt îmbunătățite. Siguranța emoțională, precum și conexiunea îi fac pe oameni să fie dornici de explorare și descoperire a sinelui erotic. Sexul este doar o altă formă de conectare, pentru că, în timpul orgasmului, creierul secretă hormonul numit oxitocină. Astfel, sexul este despre conectare, nu doar despre senzații sau excitație.

Gáspár: Seria de conversații adevărate #EpicTalk, se încheie, de regulă, cu o întrebare care vine din partea invitatului. Așadar, mult apreciată și respectată dr. Sue Johnson, care este întrebarea ta către mine?

Sue Johnson: O întrebare pentru tine? Hmmm…! Cum ai putea să o sprijini pe Simona Herb pentru ca un număr cât mai mare de oameni, din țara voastră, să descopere munca terapeuților EFT? Mai precis, despre noua știință a atașamentului, care a spart codul secret al iubirii și care ne spune atât de multe despre cum funcționăm noi ca ființe umane, și, poate chiar să-i încurajezi pe oameni să se înscrie la programele noastre de educație relațională, așa cum este workshop-ul „Ține-mă strâns în brațe“?

Gáspár: Știința atașamentului și principiile EFT sunt parte din programul nostru național numit #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia. Prin urmare, le promovăm atât verbal, cât și în scris. Cartea mea, „Revoluția iubirii: o altfel de poveste despre atașament și relații“ conține nenumărate elemente din EFT și sunt bucuros să afirm (în limbajul modelului EFT) că sunt aici pentru a susține evoluția terapiei de cuplu centrată pe emoții, în România! De asemenea, vreau să-i încurajez pe toți cei care doresc să descopere mai multe despre știința atașamentului la adulți să acceseze, în mod constant, platforma iceeft.com. Iar anul viitor, în luna mai, ne adunăm o mare gașcă pentru a sărbători sănătatea relațională în România, alături de tine.

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0