Niciun copil nu-și reprimă emoțiile încă de la naștere. Copiii plâng și țipă, tresar și râd în mod automat. Învățarea vine din faptul că un adult le permite și le validează manifestările emoționale, apoi le arată cum și în ce context să și le exprime.
În general, emoțiile se încadrează într-una din patru mari categorii: trist, furios, bucuros și speriat. Celelalte emoții sunt variațiuni pe aceste patru teme. Așadar, validează emoțiile copilului tău și dreptul său de a avea orice fel de emoție. Răspunde-i, nu-l ignora.
Iată câteva exemple de răspuns înțelept:
- Copilul: „Îl urăsc pe Jimmy.“
Părintele: „Pari supărat. Ce s-a întâmplat?“
- Copilul: „Peștișorul meu auriu a murit. Mă simt oribil.“
Părintele: „Te-ai simți mai bine, dacă i-am organiza niște funeralii?“
- Copilul: „Acesta e cel mai bun hot dog din lume.“
Părintele: „Mă bucur că îți place.“
- Copilul: „E un monstru în șifonierul meu.“
Părintele: „Dă-mi voie să verific, ca să mă asigur că nu-i nimic aici. Vreau să te simți în siguranță.“
Emoțiile din spatele emoțiilor
Se prea poate ca sentimentele tale să fi fost în trecut atât de reprimate, încât tu nici măcar să nu-ți dai seama că le ai. Următoarea listă (preluată dintr-o altă carte de-ale mele, intitulată Lifeskills for Adult Children) te va ajuta să-ți pui emoțiile în cuvinte. Pe măsură ce vei exersa, sensibilitatea ta se va ascuți tot mai mult, în raport cu nuanțele din interiorul fiecărei emoții. Îți va fi de ajutor să începi prin a recunoaște ce se petrece înlăuntrul tău. Asta îți va da tăria de a-ți încuraja mai apoi copiii să și le identifice pe ale lor.
- Trist: rușinat, plictisit, deprimat, descurajat, stânjenit, vinovat, neajutorat, rănit, singuratic, îngrețoșat, epuizat, incomod, nefericit, învins.
- Furios: supărat, enervat, dezgustat, confuz, frustrat, iritat, gelos, ofensat, resentimentar.
- Bucuros: extaziat, calm, voios, împăcat, încrezător, încurajat, entuziasmat, împlinit, fericit, afectuos, încântat, pasionat, satisfăcut, ușurat.
- Speriat: temător, anxios, îngrijorat, tulburat, nesigur, agitat, panicat, șocat, încordat, îngrozit, ezitant.
Joacă, împreună cu ceilalți membri de familie, un joc: vedeți dacă puteți folosi fiecare emoție anterior menționată într-o propoziție sau frază care să încadreze emoția într-un context. De exemplu: „Mă simt vinovată, când mănânc ultima porție de tort, chiar dacă știu că tu n-o voiai“ sau „Mă simt încurajat, când ție îți place câte o idee de-a mea“.
Cum ne distorsionăm emoțiile?
Dacă emoțiile nu sunt exprimate în mod adecvat, ele ori se afundă în subteran… ori ajung să fie distorsionate.
- Emoția raționalizată: „Eu oricum nu voiam să merg la petrecere.“
- Emoția proiectată: „Știu că nu m-ai plăcut niciodată.“
Emoția reprimată: „Chiar n-am niciun sentiment legat de asta.“ - Emoția transferată: „De ce nu-și face nimeni partea sa de treabă?“
Creierul tău ia decizia de a-ți transfera emoțiile. Totuși, organismul tău nu poate fi păcălit. Sentimentele pe care nu le exprimi sfârșesc în implozie sau explozie.
Dacă fac implozie (în tine sau în copiii tăi), ajung să fie somatizate. Asta înseamnă că vei dezvolta niște simptome fizice. Iar aici intră o gamă largă de probleme, de la afecțiuni gastrointestinale, la erupții cutanate și până la probleme respiratorii – ca să numim doar câteva. Bolile care au legătură cu stresul provin, în mare măsură, din emoții reprimate.
℗PUBLICITATE
Emoțiile legate de revoltă care ajung să explodeze din tine ies la suprafață sub forma furiei turbate, ce ilustrează un stadiu în care deja ți-ai pierdut controlul. Furia nestăpânită se manifestă sub diferite forme de violență și accese de isterie.
Supărarea ce rămâne în tine și face implozie, adesea, reapare la suprafață sub forma depresiei. Și se manifestă, în mare măsură, prin retragere în sine și tristețe permanentă.
În fine, emoțiile neexprimate sau exprimate inadecvat creează noi probleme și le complică pe cele vechi. Mai rău decât atât, un adult care se comportă așa încurajează comportamentul nepotrivit al copiilor săi.
Bine de reținut!
Încurajează-ți copiii să vorbească despre cum se simt. Și descurajează comportamentele demonstrative – cu precizarea că e bine să discuți cu ei despre ce-ar vrea să spună sau să facă, dacă le-ar fi permis. Uneori, efortul fizic se dovedește o idee bună, alteori, e suficient să fie ținuți în brațe ori să plângă. Toate acele lucruri de care aveai nevoie în copilăria ta (și n-ai putut să le ceri, fiindcă doar ai fi înrăutățit situația) le poți oferi acum copiilor tăi. Ar fi un mare noroc pentru ei!
Copiii nu sunt niște adulți în miniatură. Ei reacționează altfel decât oamenii maturi. Fiindcă perspectiva lor e direct legată de experiența lor de viață. Și este important ca tu să ții minte asta.
Îmi amintesc cum am încercat eu să consolez un copil mic, atunci când bunicul său a murit. I-am spus: „Amândurora ne va lipsi bunicul tău, dar nu uita că a trăit o viață lungă și avea 85 de ani când a murit.“ Fără să se lase impresionat, copilul s-a întors spre mine și a zis: „Știu asta, dar eu îl cunoșteam de numai 7 ani.“
Text extras din cartea Mai bun decât părinții tăi.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
