Skip to content

De cele mai multe ori, perioada Sărbătorilor și a finalului de an vine încărcată cu de toate: goană după cadouri, vizite în familie, pregătiri prin casă, verificarea listelor cu lucruri de făcut, bilanțuri de tot felul, întrebări și analize („dacă n-am reușit să fac ceva, oare de ce?“) și tot așa. Dar ceea ce cred că uităm să facem în această mare de responsabilități și liste de bifat este să punem o lumină pe noi și pe bunăstarea noastră personală, iar acest articol exact asta își propune să facă. Vei găsi exerciții, provocări și idei care să te conecteze mai bine cu tine.

Atenție! Acest rețetar cu idei se parcurge cel mai bine în tihnă, alături de o agendă pe care să-ți notezi gândurile, o cană de ceai sau de cafea și pixul preferat.

Blândețe

Voltaire spunea că „frumusețea place ochilor“, însă „blândețea încântă sufletul“, astfel că-ți propun un exercițiu care să te ajute să pui mai multă lumină pe blândețea ta.

Notează: cinci lucruri care îți plac la tine, patru momente de care ești mândru, trei lucruri pe care nu trebuie să le schimbi la tine, două dintre cele mai frumoase complimente pe care le-ai primit și felul în care ele te-au făcut să te simți și un lucru care este o sursă constantă de fericire pentru tine. Stai puțin cu emoțiile acestea și vezi unde se simt în corp: ce idei sau gânduri îți transmit? Notează-le.

Atenție

Castelul din minte este un exercițiu care te va ajuta să-ți îmbunătățești puterea de concentrare. Stai în picioare, așezat sau întins și lasă-ți mâinile să se relaxeze pe lângă corp. Respiră de trei ori încet, lent și atent. Desenează un castel în minte. Cum arată exteriorul lui? Are turnuri sau poduri? Acum intră în castelul tău. Ce vezi? Plimbă-te prin camere și observă formele, mirosurile și sunetele din fiecare încăpere. Dacă începi să te gândești la altceva, inspiră adânc și dă afară aerul. Direcționează-ți gândurile înapoi spre castelul tău. Termină acest exercițiu atunci când ai terminat de explorat toate camerele. Ce ai descoperit?

Îți clădești puterea minții atunci când dai atenție tuturor detaliilor din castelul minții tale.

Creativitate

Testul pentru întrebuințări alternative a fost propus de J.P. Guilford în 1967. Acest exercițiu se referă la găsirea cât mai multor întrebuințări pentru un anumit obiect, de regulă banal, cum ar fi o minge de ping-pong sau o conservă. Înainte să citești mai departe, acordă-ți trei minute ca să te gândești la întrebuințările alternative pentru un astfel de obiect și notează-le.

℗PUBLICITATE



Curaj

Un exercițiu pe care îl poți repeta în fiecare zi este să-ți imaginezi cum ai acționa în mod curajos în situații care-ți inspiră teamă. Cum ai depăși aceste situații? Ce resurse accesezi?

Disponibilitate

În fiecare seară, timp de câteva săptămâni, trece-ți în revistă întreaga zi și amintește-ți cele mai lungi trei interacțiuni sociale pe care le-ai avut în ziua respectivă. Gândește-te la acestea și analizează cât de mult ți se aplică fiecare dintre următoarele două afirmații: în timpul acestor interacțiuni, m-am simțit acordat la persoana de lângă mine și în timpul acestor interacțiuni sociale, m-am simți conectat cu persoana. Evaluează aceste două afirmații pe o scară de la 1 la 7, unde 1 = deloc adevărat, iar 7 = foarte adevărat. Îți poți nota răspunsurile pe un carnețel sau pe o foaie.

Flexibilitate

Dacă ești una dintre persoanele care găsesc confort în rutină, lansez pentru tine câteva provocări: schimbă drumul pe care mergi, atunci când te îndrepți spre casă, cu o rută alternativă, învață o limbă nouă, construiește un puzzle sau joacă un boardgame cu prietenii.

Răbdare

Uite câteva idei de luat în calcul atunci când vine vorba de răbdare: acceptă faptul că progresul se face treptat; nu ne naștem cu răbdare, o cultivăm; ajută mult să fii conștient de gândurile și emoțiile tale. Poți practica exercițiul răbdării în diferite feluri: poți lăsa pe altcineva înaintea ta la coadă, poți învăța să asculți cu adevărat o persoană, fără să o întrerupi, sau poți urmări un singur episod pe seară din serialul tău preferat.

Recunoștință

Sunt atât de multe practici minunate care te pot ajuta să-ți cultivi recunoștința, iar tot ce trebuie să faci este să alegi ce crezi că ți se potrivește mai bine. Poți scrie periodic bilețele de mulțumire, poți ține un jurnal în care să notezi zilnic unul-două lucruri pentru care simți recunoștință, te poți folosi de afirmații sau de plimbări lungi în natură, de meditație și poate de diferite activități precum voluntariatul.

Referințe bibliografice:


Citește și:

Alexandra Gherasim este facilitator al educației autodirijate, bazată pe natură, unde lucrează alături de copii cu vârste cuprinse între trei și cincisprezece ani, și psihoterapeut în formare în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0